( Matei Udrea – Ziaristii.ro )
Generalul Ciucă și civilul Ciolacu au mințit poporul cu televizorul: nu există niciun acord cu UE pentru a fi finanțate măsuri de asistență socială din bani europeni.
Problema voucherelor de 50 de euro, pe care Guvernul a anunțat că le va da populației vulnerabile la fiecare două luni, până la sfârșitul lui 2022, a fost semnalată de Ziaristii.com în cel puțin două rânduri, pe 11 și 12 aprilie. În două articole separate consacrate deteriorării situației economice din țară simultan cu scăparea de sub control a inflației și deciziile total contraindicate ale Guvernului, Ziaristii.com a scris că este imposibil ca UE să finanțeze ajutoare sociale, pomeni, vouchere etc – pentru că Bruxelles-ul n-a făcut niciodată asta.
Publicația noastră a fost printre foarte puținele care au atras atenția asupra minciunii, în timp ce televiziunile și numeroase alte publicații difuzau, de dimineață până seara, „informația” că voucherele vor fi finanțate cu bani de la UE rămași necheltuiți de România din exercițiul financiar anterior.
Se știe de multă vreme că banii europeni pe care, de exemplu, țara noastră n-a fost în stare să-i atragă pentru construirea de autostrăzi sau pentru igienizarea și ecologizarea râurilor nu se pot duce pur și simplu, schimbându-le destinația, în asistență socială. Cu toate acestea, iluzia a fost vândută. În exercițiul 2014-2020, România a cheltuit doar 12 din cele 22 de miliarde de euro puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru modernizarea și dezvoltarea țării.
Publicația Europa Liberă a stat de vorbă cu reputatul analist economic Adrian Bența, care a confirmat: banii pentru pachetul de asistență socială nu există, de fapt, iar România este deja într-un deficit bugetar major. Soluția pentru a acoperi aceste vouchere este împrumutul extern, dar care se poate face doar la dobânzi absolut dezavantajoase pentru statul român. În general, împrumuturile pentru a acoperi pensii, salariile bugetarilor sau ajutoarele sociale sunt considerate de-a dreptul „bombe cu ceas” pentru statele care recurg la așa ceva. Grecia a practicat acest gen de împrumuturi, finanțând creșteri nesustenabile de pensii și salarii, iar în final a dat faliment, în 2012.
Analistul Adrian Bența a mai constatat că inflația a scăpat de sub control – alt semnal foarte periculos pentru România.
Chiar și fostul ministru al Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu (PNL), a declarat că voucherele de 50 de euro promise persoanelor vulnerabile nu se pot deconta din bani europeni.
În ciuda tuturor acestor lucruri care se știau foarte bine și la nivelul Guvernului și al partidelor, Marcel Ciolacu (președintele PSD) și Nicolae Ciucă (premier și președintele PNL) au ieșit luni, alături de Kelemen Hunor (vicepremier și președintele UDMR), într-o conferință de presă, să anunțe public și oficial că se vor da voucherele, care „urmează să fie plătite din fondurile europene rămase neconsumate din exercițiul financiar 2014-2020”.
Liderul PSD n-a fost capabil, în discuțiile cu presa, să arate niciun document semnat și nici să indice vreo înțelegere cu Comisia Europeană, invocând doar discuții informale pe care le-ar fi purtat el cu oficiali de la Bruxelles atunci când aceștia au venit la București.
Promisiunea PSD-PNL este că se vor da vouchere pentru alimente de bază care au valoarea de 50 de euro și se distribuie o dată la două luni. Întâi s-a spus că aceste vouchere se vor da începând cu 1 mai, apoi s-a amânat operațiunea pentru 1 iunie – tocmai pentru că, de fapt, nu există banii promiși.
Strâns cu ușa după anunțul de luni, Marcel Ciolacu a mințit încă o dată, cu aceeași nerușinare, afirmând: „Tocmai de aceea am anunțat că va fi sursă de finanțare mixtă, fonduri proprii și fonduri UE. Până vin banii europeni, plătim de la buget”.
În acest timp, ministrul actual al Proiectelor Europene, PNL-istul Marcel Boloș, spunea clar că „nu avem un acord cu Comisia Europeană pentru vouchere“.