Ne gândim la apocalipsă, dar dacă studiem istoria pământului, descoperim că aceasta nu se întâmpla instantaneu, apocalipsa, este de fapt un proces lung, este greu de anticipat unde începe sau unde se termină.
Astăzi, dovezile indică faptul că ne confruntăm cu o perioadă în care, diversitatea vieții scade. Cealaltă viziune asupra lumii este una a compasiunii.
Acest punct de vedere spune că nu am intrat în această viață singuri, mama a fost, care ne-a oferit prima noastră experiență de dragoste și a făcut-o fără să aștepte nimic în schimb. Cineva a oferit acea îngrijire fundamentală în primii ani ai vieții noastre. Această prima experiență ne arata o viziune asupra lumii care ne spune că securitatea vine nu prin dominație și control, ci prin generozitate, grijă și iubire. Tradițiile religioase și spirituale ale omului sunt extensii ale acestei viziuni asupra lumii.
Trăim într-o țară în care cuvintele sunt folosite mai ales pentru a ne adormi, nu pentru a ne trezi. Spațiul este atât de plin de retorică, atât de plin de minciuni liniștitoare. Cred că noi toți ar trebui să practicăm spunerea adevărului, care este o formă de sinucidere revoluționară într-o Românie, care pedepsește din ce în ce mai mult pe cei care spun adevărul. Suntem disperați să ne restabilim conexiunea cu noi înșine, dar acest lucru poate începe să se întâmple doar atunci când se spune adevărul gol-goluț.
Scopul final este progresul, nu perfecțiunea.
Dacă, nu ne putem iubi dușmanii, putem începe prin a-i iubi pe cei care ne iubesc și apoi să trecem la oameni pe care îi vedem indiferenți și apoi la oamenii care nu ne plac deloc. Dacă interacționezi cu lumea considerând aceasta ca o investiție și urmărești să obții un profit, îți pierzi credibilitatea, oamenii își vor da seama în cele din urma.
