( Ana Ion – TheEpochTimes )
Curtea Constituţională a decis marţi, cu majoritate de 7 la 2, că Secţia Specială de anchetare a magistraţilor este constituţională, iar desfiinţarea ei nu poate fi decisă decât de Parlament. Cele două voturi contra au venit din partea judecătoarelor numite de preşedintele Klaus Iohannis – Livia Doina Stanciu şi Simina Tănăsescu -, care au făcut opinie separată.
CCR a atras atenţia judecătorilor de la instanţele ordinare de judecată că nu pot aplica decizia Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în detrimentul deciziilor CCR, relatează G4Media.
Decizia CCR vine după ce Curtea de Apel Piteşti a constatat practic că Secţia de Investigarea a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu mai poate funcţiona. CA Piteşti s-a pronunţat în condiţiile în care Curtea Europeană de Justiţie a stabilit pe 18 mai că SIIJ încalcă Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene.