Ce nu se știe în programul corvetelor românești. Au ieșit „scântei” între francezii și partea română din asociere, chiar sub privirile MApN

Ce nu se știe în programul corvetelor românești. Au ieșit „scântei” între francezii și partea română din asociere, chiar sub privirile MApN
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Ce nu se știe în programul corvetelor românești. Au ieșit „scântei” între francezii și partea română din asociere, chiar sub privirile MApN

( Tudor Curtifan – Defense Romania ) DefenseRomania vă prezintă câteva informații noi cu privire la controversatul program de înzestrare „Corveta multifuncțională”, contract care a fost atribuit gigantului francez Naval Group care, în 2019, a fost desemnat câștigător în asociere cu Șantierul Naval Constanța (SNC).  Doar că iată-ne în 2022 iar actele nu au fost […]

( Tudor Curtifan – Defense Romania )

DefenseRomania vă prezintă câteva informații noi cu privire la controversatul program de înzestrare „Corveta multifuncțională”, contract care a fost atribuit gigantului francez Naval Group care, în 2019, a fost desemnat câștigător în asociere cu Șantierul Naval Constanța (SNC). 

Doar că iată-ne în 2022 iar actele nu au fost semnate. Publicația noastră a dezvăluit la finalul anului trecut că înalți reprezentanți ai Naval Group au fost în luna decembrie în România pentru a pune la punct ultimele detalii. Contractul fusese foarte aproape de a fi semnat.

Context: Cum s-a ajuns la situația de criză de azi, când Marea Neagră fierbe iar România se roagă de trei ani să fie demarat contractul privind construcția de corvete

În 2019  a fost desemnată Asocierea formată din Naval Group din Franța și S.C. Șantierul Naval Constanța S.A. din România drept operator economic câștigător. Potrivit programului de înzestrare, francezii ar fi trebuit să construiască 4 corvete Gowind 2500 la Constanța. Actul prevede și modernizarea fregatelor  T22R – Fregata Regina Maria și  Fregata Regele Ferdinand.

Potrivit datelor oficiale din program, „navele vor fi construite în România în decurs de șapte ani, în baza unui transfer de tehnologie pentru construcţia, dotarea şi mentenanţa corvetelor”. Mai mult, prima navă ar trebui livrată la doar trei ani de la semnarea contractului.

Faptul că asupra Șantierul Naval Constanța (SNC) planează mari semne de întrebare cu privire la posibilitatea de a finaliza construcția e secretul lui Polichinelle. Aceasta nu mai este de mult o știre.

Ceea ce e interesant e că, potrivit surselor DefenseRomania, contractul privind „Corveta multifuncțională” nu a fost semnat tocmai din cauza unor neînțelegeri între Șantierul Naval Constanța și francezii de la Naval Group.

Neînțelegeri care s-au soldat cu „scântei” în faza finală a negocierilor din decembrie 2021.

În decembrie telenovela părea că se termină. MApN a rămas ferm pe poziții, în pofida faptului că Naval Group a cerut în repetate rânduri renunțarea la o serie de clauze contractuale, inclusiv la garanțiile pentru vicii ascunse.

Scandal între reprezentanții Șantierului Naval Constanța și Naval Group în timpul negocierilor finale. Reprezentanții MApN nu au avut altă soluție decât de a părăsi sala

Surpriză însă, în timpul fazei finale a negocierilor, lucrurile s-au împotmolit după disensiuni majore, chiar în cadrul negocierilor, între reprezentanții Șantierului Naval Constanța și francezii de la Naval Group.

Au ieșit „scântei” în momentul în care francezii au cerut ca întreaga Asociere, deci implicit și Șantierul Naval Constanța, să suporte achitarea viitoarelor posibile penalități pentru nerespectarea termenelor. Iar aceste penalități nu sunt deloc mici. E de la sine înțeles că situația financiară, nu doar tehnologică a SN Constanța, e departe de a fi roză.

Mai mult, în cadrul ședinței din decembrie reprezentanții Șantierului Naval Constanța au cerut părții franceze câteva zeci de milioane de euro pentru retehnologizare în vederea modernizării Șantierului pentru demararea acestui program de înzestrare.

În contextul acestei situații de criză dintre SNC și Naval Group, reprezentanții Romtehnica S.A., companie parte a MApN și organizator al documentației și procedurilor, s-au văzut nevoiți să se ridice de la masă și să părăsească negocierile.

Aceleași surse ne-au precizat și faptul că, deși presa din România a înaintat data limită de semnare a contractului ca fiind 31 ianuarie 2022, în caz contrar MApN ia în calcul anularea procedurii, data e de fapt 21 ianuarie 2022.

Situația e cât se poate de clară, în prezent mingea e în terenul SNC și Naval Group. Și știm sigur că mai sunt doar două săptămâni până când, într-un fel sau altul, situația va fi tranșată.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta