Centura Bârladului – doar oportunitate foto

Centura Bârladului – doar oportunitate foto

După ce a adus un întreg alai de utilaje și oficiali pentru a face poze, cu Ministrul Transporturilor și alți câțiva membri PNL care nu aveau absolut nici o legătură cu proiectul centurii, Primăria Bârlad ne transmite că va mai dura până ce încep lucrările efectiv. Ni se spune ba că trebuie analizat solul, ba […]

După ce a adus un întreg alai de utilaje și oficiali pentru a face poze, cu Ministrul Transporturilor și alți câțiva membri PNL care nu aveau absolut nici o legătură cu proiectul centurii, Primăria Bârlad ne transmite că va mai dura până ce încep lucrările efectiv. Ni se spune ba că trebuie analizat solul, ba că se pun containere pentru muncitori.

Hai să o spunem drept – câțiva politicieni au adus utilaje și alte echipamente ca să se tragă în poză, atât și nimic mai mult. Peneliștii au demonstrat la Bârlad o capacitate uimitoare de a face din nimic o oportunitate de fotografie. Este același lucru pe care l-a făcut și PSD-ul în multe alte locuri, și pe care PNL îl face acum în Bârlad.

Eu mă simt profund insultat de modul acesta de acțiune. Cum să aduci utilajele doar pentru poză? Cât de proști ne cred?

Această modalitate de a face politică, precum și împingerea unor proiecte importante în buza campaniei electorale, au făcut din România un stat pe care mulți vor să îl părăsească. Sunt absolut convins de faptul că proiectul centurii a tot fost amânat pentru ca primarul Boroș să aibă cu ce să se laude, dat fiind faptul că s-a ales praful de majoritatea promisiunilor din 2016.

Pe cealaltă parte, groparii Bârladului ar trebui să învețe ce este bunul simț. Amânarea continuă a proiectului este responsabilitatea lor, iar în anii în care au condus orașul, l-au adus doar cât mai aproape de stadiul de oraș prăfuit.

Mihai Botez – Deputat USR Vaslui


Distribuie articolul