Astazi am urmarit statistica legata de evolutia economiei romanesti pe primele 7 luni. Economia a avut un deficit estimat la circa 50 miliarde de lei.
Faptul ca avem un deficit mare nu reprezinta o problema in sine, este parerea mea de nespecialist.
Problema mare, durerea tarii, este ca avem acest deficit imens fara sa fi facut nimic. Daca vedeam investitii, protectie sociala, spitale dotate, scoli pregatite pentru un nou an in conditii deosebite, atunci nici nu-mi pasa de deficit.
In conditiile in care impui anumite reguli pentru inceperea scolii, era obligatoriu sa oferi un ajutor parintilor pusi in prima linie prin declaratiile alea impuse de Guvern.
Pana la urma daca punem lozinci, asta avem, lozinci, multa coruptie, dar si multe minciuni cu iz electoral din partea guvernului.
Corupţia acest flagel care macina Romania, distruge destine şi este considerată, la momentul actual, cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei, a libertăţii, a dezvoltării economice, a echităţii sociale şi a altor oportunităţi. Fie că este vorba despre fraudă, mită, delapidare, şantaj, deturnare de fonduri, favoritism, clientelism, nepotism, în afaceri, în comerţ, politică, corupţia, activă sau pasivă, este o practică ilicită, din afara sferei dreptului, eticii şi a moralei.
Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să mediteze la realitatea în care trăim şi în ce măsură, individual şi toţi, ca popor, putem contribui la prosperitatea noastră şi a ţării în care locuim. Corupţia, in organismele si în ierarhia puterilor unui stat, este un flagel, dar tolerarea acesteia prin indiferenţa şi resemnarea celorlalţi este impardonabilă.
Trăim într-o lume care tinde să devină tot mai mult una a iluziilor, a aparenţelor, a măştilor, în care mecanismul minciunii câştigă teren atât la nivel individual, dar, mai ales, atunci când este vorba despre manipularea maselor de către forţe politice, o realitate în care nonvaloarea este tot mai gălăgioasă şi ostentativă.
Asistăm, în fiecare zi, prin intermediul televizorului, radioului, ziarelor, internetului, la confruntări, polemici, aşa-zise “dezbateri”, în care, ca într-un veritabil teatru absurd, replicile interlocutorilor trec unele pe lângă altele, fiecare rostindu-şi “lecţia”, repetându-se agresiv, într-o lipsă de logică totală, în care este evident că protagoniştii ştiu sau simt că “emoţia”, chiar dacă este falsă, este calul troian al manipulării.
“Scopul scuză mijloacele” este principiul fundamental pe care se construieşte comportamentul machiavelic, în politică mai mult decât în orice altă zonă a realităţii. Lipsa de scrupule, minciuna, viclenia, trădarea, corupţia, abuzul verbal, furia explozivă, “executarea” publică a opozanţilor, pentru a descuraja orice tentaţie de contestare a autorităţii, percepţia oamenilor ca pe obiecte care pot fi manipulate, la cinci secole de când Machiavelli şi-a expus teoria politică, par a fi atitudini si reacţii mai viabile ca oricând.
Este nevoie de educaţie, de cultură, de valori individuale bine conturate si consolidate, pentru a nu cădea în capcana iluziilor, a manipulării. Asa cum omul nu se naste credincios, ci devine credincios, tot asa nu se naste invatat ci devine invatat, pe masura ce deprinde cititul si scrisul, socotitul, studiul si gandirea critica.
Deasemeni, la nivelul bunului simt, sunt realitati pe care nu le putem cunoaste direct, prin simturi, sau prin experimentare. Cum ar fi alcatuirile sub-atomice, ori gaurile negre din Univers. Sau cum ar fi evolutia vantului sau comportamentul multimilor. Toate aceste realitati pot fi doar intuite, banuite, infierate.
Nu mai există un “adevăr” bine conturat, ci un număr infinit de puncte de vedere, care nu mai lasă loc raţionalităţii. Depinde de fiecare dintre noi cum ne raportăm la societatea post-adevărului, cum găsim drumul corect între adevăr şi minciună, între raţionalitate şi emoţie.
Un celebru sociolog din secolul trecut, Alfred Sauvy, spunea că:
“Bine informaţi, oamenii sunt cetăţeni, fals informaţi, devin subiecte”.
