China zdrobește Hong Kong-ul: alegerile parlamentare, „amânate” un an. Manifestațiile sunt interzise, un magnat media a fost închis pentru participare la proteste

China zdrobește Hong Kong-ul: alegerile parlamentare, „amânate” un an. Manifestațiile sunt interzise, un magnat media a fost închis pentru participare la proteste
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • China zdrobește Hong Kong-ul: alegerile parlamentare, „amânate” un an. Manifestațiile sunt interzise, un magnat media a fost închis pentru participare la proteste

( Redacţia – Ziaristii.ro ) China a zdrobit cu brutalitate opoziția locuitorilor din Hong Kong, punând jugul comunist pe provincia care avea statut autonom, iar în acest moment manifestațiile de protest nu mai sunt posibile. Mii de oameni au fost arestați, liderii protestelor condamnați, alegerile parlamentare au fost “amânate” un an, iar poliția secretă este […]

( Redacţia – Ziaristii.ro )

China a zdrobit cu brutalitate opoziția locuitorilor din Hong Kong, punând jugul comunist pe provincia care avea statut autonom, iar în acest moment manifestațiile de protest nu mai sunt posibile. Mii de oameni au fost arestați, liderii protestelor condamnați, alegerile parlamentare au fost “amânate” un an, iar poliția secretă este omniprezentă.

Jimmy Lai, magnat media din Hong Kong, a fost vineri condamnat de un tribunal chinez la o nouă pedeapsă cu închisoare. A fost găsit vinat de a fi participat, în 2019, la o manifestație în favoarea drepturilor democratice chiar în ziua în care China continentală sărbătorea cu fast 70 de ani de la instaurarea comunismului, informează BBC.

Magnatul Jimmy Lai, deja aflat la închisoare, a primit o nouă condamnare pentru vina de a fi participat la demonstrații pentru democrație în ziua în care China sărbătorea 70 de ani de comunism

Omul de afaceri este deja în închisoare, condamnat pentru participarea la alte manifestații. Acum a primit o nouă pedeapsă la 14 luni de detenție. Jimmy Lai și-a recunoscut “vina”.

Acesta nu e singura personalitate din Hong Kong aruncată după gratii sub acuzația că a protestat pentru democrație. Alți 7 lideri ai protestelor care au zguduit Hong Kong în 2019-2020 înfundă acum pușcăriile chinezești.

Beijingul s-a alarmat când a văzut că opoziția democratică a câștigat clar alegerile locale din noiembrie 2019. Mișcarea de protest, care scotea zilnic în stradă sute de mii de oameni, a fost atacată din mai multe direcții și, sub efectul cumulat al măsurilor opresive, a început să se estompeze.

China și-a încălcat brutal angajamentele internaționale. Promisese, când a primit înapoi Hong Kong de la Marea Britanie, că va aplica principiul „o țară, două sisteme”

Liderii democratici au fost unul câte unul arestați, oamenii care ieșeau în stradă primeau mesaje amenințătoare pe telefoanele mobile, “știm că sunteți în piață, întoarceți-vă acasă”, forțele de ordine interveneau tot mai violent. Apoi, la începutul lui 2020, sub pretextul pandemiei, regimul a interzis adunările publice. Tot pandemia a constituit ocazia ideală de a “amâna” alegerile pentru parlamentul din Hong Kong, guvernul de la Beijing știind clar că acestea ar fi câștigate zdrobitor de mișcarea democratică.

Noua lege a securității naționale, adoptată anul trecut de China, prevede pedepse foarte aspre pentru cei care sfidează regimul comunist inclusiv în Hong Kong.

Fosta colonie britanică avea până acum un statut diferit. Conform angajamentelor internaționale luate de China comunistă atunci când a obținut de la Marea Britanie returnarea insulei, Hong Kong urma să-și păstreze instituțiile democratice și autonomia, conceptul fiind “o țară, două sisteme”.

Transferul de putere s-a făcut în 1997 și, în parte, China și-a respectat angajamentul internațional până în 2019. După acest moment, dictatorul Xi Jinping a decis că e prea periculos să mai tolereze în interiorul Chinei o zonă unde Partidul să nu aibă control total asupra locuitorilor.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta