Coaliţia a semnat Acordul de Guvernare. Cîţu: „Am siguranţa ca va fi o guvernare stabilă!”

Coaliţia a semnat Acordul de Guvernare. Cîţu: „Am siguranţa ca va fi o guvernare stabilă!”
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Coaliţia a semnat Acordul de Guvernare. Cîţu: „Am siguranţa ca va fi o guvernare stabilă!”

( TheEpochTimes ) Liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR au semnat, luni, Acordul de guvernare 2020 – 2024, acesta fiind practic ultimul pas înainte de desemnarea noului premier la Cotroceni. „În urma alegerilor parlamentare, trei formaţiuni politice – PNL, USR-PLUS şi UDMR – au luat decizia de a constitui o coaliţie de guvernare care se bazează […]

( TheEpochTimes )

Liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR au semnat, luni, Acordul de guvernare 2020 – 2024, acesta fiind practic ultimul pas înainte de desemnarea noului premier la Cotroceni.

„În urma alegerilor parlamentare, trei formaţiuni politice – PNL, USR-PLUS şi UDMR – au luat decizia de a constitui o coaliţie de guvernare care se bazează pe o majoritate parlamentară certă, care e rezultatul voinţei majoritare a cetăţenilor români. Imediat după alegeri, cele trei formaţiuni au început un proces de dialog, negociere pentru constituirea coaliţiei, elaborarea programului de guvernare prin armonizarea programelor de guvernare ale celor trei formaţiuni, am avut negocieri privind arhitectura puterii, structura guvernului etc.

În urma acestor negocieri, semnăm acordul de coaliţie. De asemenea, programul de guvernare e finalizat în proporţie de aproape 100% fiind în faza de ultime corecţii, reglaje fine, aşteptăm finalizarea procedurilor de constituire a Parlamentului, imediat după aşteptăm invitaţia preşedintelui Iohannis la consultările pe care le va convoca pentru a desemna primul ministru şi suntem pregătiţi să dăm României în cât mai scurt timp un guvern pregătit, responsabil, care să asigure creşterea calităţii vieţii fiecărui român”, a declarat Ludovic Orban.

La rândul său, Dan Barna a susţinut că ultimele două săptămâni au ridicat felul în care se face politică în România.

„Mai sunt câteva obiective USR-PLUS foarte importante care nu şi-au găsit materializarea în programul de guvernare dar care îşi vor găsi materializarea pe căi parlamentare. Acest program este rezultatul unui compromis responsabil pentru viitorul României. Vom continua munca începută în aceste zile, sper să avem un guvern învestit până de Crăciun”, a menţionat Barna.

De partea sa, Cioloş a susţinut că acest moment e unul de cotitură pentru USR-PLUS, un moment istoric, şi că Alianţa se va strădui să le dea românilor încredere că în România se poate guverna cinstit şi profesionist.

„Avem câteva zeci de primari, câteva sute de consilieri judeţeni şi primari, avem de astăzi 80 de parlamentari şi cât mai repede, în zilele următoare vom avea şi miniştri într-un guvern de coaliţie care este dovada unui guvern de maturitate politică. (…) Suntem conştienţi că aşteptările sunt foarte mari de la noi, de la această coaliţie, parteneriat în care noi învestim încredere şi resurse. (…) De la noi oamenii nu aşteaptă doar să gestionăm România într-o perioadă de criza ci să vadă o perspectivă, oportunităţi după această perioadă de criză”, a declarat Dacian Cioloş.

„Suntem conştienţi că vom avea o misiune extrem de dificilă, grea, trecem printr-o criză economică şi nu ştim care vor fi toate consecinţele pandemiei şi crizei economice, ne-am asumat însă o misiune, am format o majoritate parlamentară, pentru că România are nevoie de stabilitate politică, 8 ani de zile am avut o criză permanentă, 12 guverne, a venit vremea să avem un guvern stabil. (…) Trebuie să dăm deoparte orice demagogie, să ştim care sunt nevoile oamenilor şi să dăm răspunsurile foarte rapid, nu avem timp de pierdut, lumea aşteaptă decizii rapide şi concrete”, a transmis la rândul său Kelemen Hunor, insistând asupra nevoii de predictibilitate în viaţa politică românească.

De partea sa, premierul desemnat, Florin Cîţu, a mulţumit pentru încrederea acordată:

„După aceste zile am siguranţa că va fi o guvernare stabilă. Este o guvernare pe termen lung, care are în centru interesul cetăţenilor. Programul de guvernare e aproape gata, în el sunt proiecte care au început în acest an şi au avut rezultate, şi au fost completate cu proiecte ale partenerilor de coaliţie, toate având acelaşi scop, dezvoltarea României”.

Totodată, Cîţu şi-a exprimat speranţa că procedurile pentru desemnarea noului guvern vor fi finalizate cât mai repede pentru a se putea adopta legea bugetului.


Distribuie articolul