Cosette Chichirău: Cer conducerii PNL să-i retragă urgent sprijinul politic lui Mihai Chirica

Cosette Chichirău: Cer conducerii PNL să-i retragă urgent sprijinul politic lui Mihai Chirica
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Cosette Chichirău: Cer conducerii PNL să-i retragă urgent sprijinul politic lui Mihai Chirica

( Andrei Popescu – TheEpochTimes ) Cosette Chichirău, liderul USR PLUS Iaşi, a solicitat, joi, conducerii centrale a PNL să se disocieze de urgenţă de afirmaţiile făcute de primarul municipiului Iaşi şi să îi retragă sprijinul politic. Pus sub acuzare de DIICOT într-un dosar privind concesiunea unui teren, Mihai Chirica a declarat că se simte […]

( Andrei Popescu – TheEpochTimes )

Cosette Chichirău, liderul USR PLUS Iaşi, a solicitat, joi, conducerii centrale a PNL să se disocieze de urgenţă de afirmaţiile făcute de primarul municipiului Iaşi şi să îi retragă sprijinul politic. Pus sub acuzare de DIICOT într-un dosar privind concesiunea unui teren, Mihai Chirica a declarat că se simte în pericol, s-a pretins nevinovat şi a afirmat că situaţia în care se află îi “slăbeşte încrederea în sistemul de justiţie într-un mod radical”.

“Cer conducerii naţionale a PNL să se disocieze URGENT de declaraţiile lui Mihai Chirica şi să-i retragă sprijinul politic. Primarul Iaşului a declarat că se află ‘într-o situaţie’ care îi ‘slăbeşte încrederea în justiţie într-un mod radical’, insinuând că justiţia s-ar putea face ‘în cabinetele de partid’. Mihai Chirica este inculpat în două dosare penale instrumentate de DIICOT. Sper ca PNL să nu gireze prin tăcere discursul lui Chirica”, a precizat liderul USR PLUS pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, Cosette Chichirău a afirmat că discursul primarului ieşean este un discurs “tipic de pesedist prins la furat, din categoria Dragnea – Năstase”.

“Iar asta nu face cinste PNL”, a continuat liderul USR PLUS.

Totodată, Chichirău a susţinut că orice altă decizie în afară de retragerea sprijinului politic pentru Chirica este o tentativă de a pune “batista pe ţambal”, adăugând că ieşenii “nu vor tolera asta”.

“De asemenea, cer CSM să ia atitudine faţă de declaraţiile primarului Iaşului. Astfel de insinuări fac rău sistemului de justiţie din România, sunt incorecte faptic şi sunt nocive pentru societate”, a conchis preşedintele USR PLUS Iaşi.

Reamintim că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, împreună cu city-managerul oraşului, Gabriel Harabagiu, au fost puşi sub acuzare într-un dosar al DIICOT în care sunt inculpaţi atât angajaţi din cadrul Primăriei cât şi patronul unui ziar local, avocaţi şi notari.

Chirica este acuzat că nu a sesizat organele judiciare cu toate că ştia de săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, primarul Iaşului are calitatea de inculpat într-un dosar privind concesiunea unui teren al primăriei în cartierul Sărărie. Pe terenul respectiv, familia Asimionesei – cunoscută pentru publicaţia controversată BZI, dar şi pentru apropierea de Chirica – ar fi construit un bloc, deşi se angajase prin contract să construiască o pensiune.

Surse judiciare au precizat că, “la jumătatea anului 2016”, Violeta şi Claudiu Asimionesei, sprijiniţi de alte persoane, au constituit un grup infracţional ce a fost sprijinit ulterior şi de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu şi fostul arhitect-şef Alexandru Mustiaţă. Detalii aici.

După punerea sub acuzare, Chirica a susţinut că vrea să se facă justiţie şi că dacă se va constata că a greşit, va ieşi cu demisia public.

“Ceea ce se întâmplă în ultima perioadă depăşeşte, pentru mine, nivelul de aşteptare pe care îl am de la un stat ce se doreşte cu adevărat integrat în Uniunea Europeană. Am suportat multe, şi apostrofări, şi chiar şi nedreptăţi, şi lucruri care mi-au fost aduse la adresa mea şi care nu au avut niciun fundament, dar şi lucruri pe care le-am făcut mai puţin bine, greşite, dar m-am corijat. În 6 ani de administraţie n-am semnat niciun document care să nu fie acoperit de legalitate sau de conţinut tehnic asumat de oameni din administraţia publică în acel domeniu. În 6 ani n-am cerut nimănui dar absolut nimănui, niciodată, să creeze, să semneze şi să emită în acelaşi timp un document legat de orice.

În 6 ani nu am luat nimănui niciun drept, dar absolut niciun drept. Le-am cerut un singur lucru: respect pentru cel care te plăteşte, şi acel care te plăteşte sunteţi voi, ieşenii. […] De data aceasta mă aflu într-o situaţie în care nici nu mi-aş fi imaginat, o situaţie în care lucrurile au degenerat, o situaţie care îmi slăbeşte încrederea în sistemul de justiţie într-un mod radical. Nu am dat, nu am luat şi nu am permis nimănui să ia nimic de la acest oraş, dimpotrivă, nu am favorizat, nu am creat structuri şi nu am încercat să aduc în beneficiul propriu sau al altor persoane lucruri care nu au temei legal”, a afirmat edilul.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta