Cristian Seidler: „Știrea că Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății este o minciună!”

Cristian Seidler: „Știrea că Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății este o minciună!”
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Cristian Seidler: „Știrea că Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății este o minciună!”

( Redacţia – Ziaristii.ro ) Deputatul Cristian Seidler (USR-PLUS) a negat vehement știrea rostogolită marți de o mare parte a mass-media. Informația a fost lansată de site-ul StirilePro TV.ro, care a citat „surse politice”. Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății, dar a fost ignorat de colegii din USR-PLUS. Această autopropunere a fost făcută […]

( Redacţia – Ziaristii.ro )

Deputatul Cristian Seidler (USR-PLUS) a negat vehement știrea rostogolită marți de o mare parte a mass-media. Informația a fost lansată de site-ul StirilePro TV.ro, care a citat „surse politice”.

Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății, dar a fost ignorat de colegii din USR-PLUS. Această autopropunere a fost făcută în ședința USR-PLUS care a avut loc în noaptea de luni spre marți, după negocierie de luni și înaintea celor de marți, din cadrul coaliției de guvernare, a scris site-ul amintit.

Conform surselor citate, „Voiculescu a luat cuvântul, s-a autopropus ca ministru al Sănătății, după care… a urmat un «moment lung» de liniște. Colegii săi din USR-PLUS au trecut peste acest moment fără să supună la vot autopropunerea”.

„Știrea că Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății este o minciună. Repet: o minciună, o invenție penibilă! Credeți-mă, așa ceva nu s-a întâmplat!”, a dezmințit deputatul Cristian Seidler cu fermitate, marți seară, prin telefon, la România TV.

În scurta sa intervenție, Seidler a spulberat și alte două minciuni vehiculate de televiziunea fugarului Sebastian Ghiță.

Vlad Voiculescu a dat de înțeles, în ultimele zile, că ar reveni la Ministerul Sănătății, dar asta nu înseamnă că el s-a autopropus în cadrul ședinței USR-PLUS de luni seara.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta