Criza facturilor. USR: Cu şefi numiţi politic, fără pregătire şi experienţă, ANRE împarte vina cu Ministerul Energiei

Criza facturilor. USR: Cu şefi numiţi politic, fără pregătire şi experienţă, ANRE împarte vina cu Ministerul Energiei
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Criza facturilor. USR: Cu şefi numiţi politic, fără pregătire şi experienţă, ANRE împarte vina cu Ministerul Energiei

( Andrei Pricopie – TheEpochTimes ) Cu şefi numiţi politic, fără pregătire şi experienţă, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor care îi copleşeşete pe români, a acuzat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România. „În timp ce criza de pe piaţa energetică […]

( Andrei Pricopie – TheEpochTimes )

Cu şefi numiţi politic, fără pregătire şi experienţă, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor care îi copleşeşete pe români, a acuzat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.

„În timp ce criza de pe piaţa energetică se adânceşte, iar românii văd în facturile uriaşe pe care le primesc eşecul legii de compensare şi plafonare impuse de PSD şi PNL, ministrul Energiei şi-a amintit că ANRE ar trebui să joace un rol decisiv şi o acuză că ar favoriza furnizorii de energie.

Ce nu spune, în mod intenţionat, ministrul Virgil Popescu este că atât PNL, partidul pe care îl reprezintă, cât şi PSD au avut grijă, ca toate celelalte partide aparţinând vechii clase politice, să pună pe butuci această instituţie prin numirea la conducerea ei a unor persoane fără experienţă şi legătură cu domeniul, recomandate exclusiv de carnetul de partid”, se arată în comunicatul USR.

USR îl atacă pe Virgil Popescu

„Mai ţineţi minte pe cine vota luna trecută majoritatea PSD-PNL-UDMR din Parlament în conducerea ANRE? Un absolvent de mecanică agricolă, Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Ce ne spunea Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe vremea aceea? Că nu trebuie să ai competenţe în domeniul energiei pentru a conduce ANRE. Practic, e suficient să fi condus un tractor, ceva şi restul vine de la sine.

Acum acelaşi ministru ne spune că ANRE nu face ce trebuie. Nu verifică furnizorii, nu comunică coerent procedurile de contestare a facturilor. ANRE are un preşedinte pesedist care a încălcat cu bună ştiinţă legislaţia, a blocat investiţiile în energie şi ne-a făcut dependenţi de importuri de gaze şi energie electrică. Atât ANRE, cât şi ministrul Energiei au o vină egală pentru ce se întâmplă astăzi”, a declarat Cristina Prună, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor.

Cine conduce ANRE

USR a transmis că, pentru a restabili adevărul pe care PSD şi PNL se străduiesc să-l îngroape, este necesar să reamintească de cine este condusă instituţia care ar trebui să gestioneze o piaţă de miliarde de euro şi să vegheze la servicii de calitate pentru consumatorii români:

– Dumitru Chiriţă, preşedinte ANRE. Deputat PSD cu patru mandate la activ, propulsat la conducerea ANRE în timpul regimului Dragnea. Electrician, a absolvit Dreptul la o universitate particulară şi, deşi nu îl recomanda nimic nici pentru această funcţie, a fost plantat o vreme de PSD şi în conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

– Mircea Man, vicepreşedinte ANRE. Deputat PD, apoi PDL şi PNL, cu cinci mandate la activ. A fost şi preşedinte al CJ Maramureş, mandat care i-a adus un verdict definitiv de incompatibilitate. Este absolvent al Facultăţii de instalaţii din Cluj Napoca.

– Alexandru Stănescu, membru Comitetul de Reglementare. Deputat PSD timp de două mandate, este fratele baronului PSD de Olt Paul Stănescu. Absolvent de mecanică agricolă, l-a recomandat pentru o funcţie la ANRE, potrivit şefului său de partid, faptul că „este unul dintre foştii parlamentari care nu au mai avut locuri pe listele de parlamentare”.

– Valeriu Steriu, membru Comitetul de Reglementare. Fost senator PSD, apoi deputat timp de trei mandate sub sigla PSD, UNPR şi iar PSD. A fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, preşedinte UNPR şi membru PMP, actual membru PSD. Este politehnist (domeniul maşini-unelte), iar înainte de a intra în politică, a lucrat ca inginer la o fabrică de corpuri de iluminat, după care a condus o întreprindere din industria chimică.

– Gabriel Gheorghe, membru Comitetul de Reglementare. Fost candidat ALDE pentru Senat, a terminat o facultate de Drept la 27 de ani. În timpul Guvernului Tăriceanu, a ajuns şef al mecanismului de control al Ministerului Finanţelor, apoi a fost şef secţie anticorupţie la Ministerul Economiei, preşedinte Transelectrica, vicepreşedinte Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc, secretar de stat în Ministerul Mediului de Afaceri şi preşedinte CA al Romgaz. În această ultimă funcţie, s-a remarcat la audierile din Parlament prin necunoaşterea tarifelor de înmagazinare.

– Cornelia Sulger, membru Comitetul de Reglementare. Este preşedinta organizaţiei de femei PSD Olt, a fost consilier judeţean PSD, iar în 2016 a candidat pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor. În perioada 1998-2007, a fost inginer la Electrica Oltenia SA, apoi manager în cadrul CEZ.

„Iar până de curând, din conducerea ANRE a făcut parte şi Marian Neacşu, actualul secretar general al Guvernului PSD-PNL-UDMR. Fost deputat PSD şi secretar general al PSD, acesta a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese după ce şi-a angajat nelegal fiica la biroul parlamentar. Toţi aceştia şi partidele care i-au susţinut în funcţii, deşi ştiau foarte bine că nu aveau pregătirea şi competenţa necesare pentru aceste funcţii trebuie să răspundă, alături de ministrul Virgil Popescu, de criza facturilor care îi copleşeşte pe români”, a punctat USR.

Ce soluţii propune USR

În ceea ce priveşte soluţiile pentru ieşirea din criză, USR reiterează apelul formulat acum câteva zile de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea de urgenţă a trei măsuri:

– Reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii casnici şi non-casnici, pe o perioadă de 6 luni, şi eliminarea accizei pe energie electrică.

– Credit fiscal pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creşterea facturii la energie şi gaze naturale.

– Exceptarea de la plata certificatelor verzi în factura consumatorului casnic.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta