Daily Mail: SARS-CoV-2 a fost produs în laboratorul din Wuhan! Cercetători reputați au dovezi că virusul a fost manipulat genetic de chinezi ca să infecteze oamenii „în mod mai eficient”

Daily Mail: SARS-CoV-2 a fost produs în laboratorul din Wuhan! Cercetători reputați au dovezi că virusul a fost manipulat genetic de chinezi ca să infecteze oamenii „în mod mai eficient”
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Daily Mail: SARS-CoV-2 a fost produs în laboratorul din Wuhan! Cercetători reputați au dovezi că virusul a fost manipulat genetic de chinezi ca să infecteze oamenii „în mod mai eficient”

( Redacţia – Ziaristii.ro ) Un studiu științific al cercetătorilor Angus Dalgleish, din Marea Britanie, și Birger Sorensen, din Norvegia, aduce dovezi clare în sprijinul ipozezei că virusul SARS-CoV-2 a fost fabricat de Institutul de Virologie din Wuhan, care aparține armatei chineze, dezvăluie publicația Daily Mail într-un material exploziv. Documentul de 22 de pagini a […]

( Redacţia – Ziaristii.ro )

Un studiu științific al cercetătorilor Angus Dalgleish, din Marea Britanie, și Birger Sorensen, din Norvegia, aduce dovezi clare în sprijinul ipozezei că virusul SARS-CoV-2 a fost fabricat de Institutul de Virologie din Wuhan, care aparține armatei chineze, dezvăluie publicația Daily Mail într-un material exploziv.

Documentul de 22 de pagini a intrat pe mâinile ziariștilor înainte de a fi publicat într-o revistă științifică de specialitate și arată că noul coronavirus este creație umană, fiind modificat special pentru a deveni mai virulent și mai contagios.

SARS-CoV-2 “nu are un antecedent natural credibil”, scrie în studiul semnat de cei doi cercetători, care prezintă dovezile unor “amprente unice” în probe prelevate de la pacienții cu Covid și care atestă manipularea genetică în laborator.

Autorii studiului incendiar sunt inventatorul primului vaccin anti-HIV și președintele companiei farmaceutice Immunor. Aceștia afirmă clar că savanții chinezi au modificat proteina spike, pentru ca virusul să fie mai contagios și mai agresiv

Savanții britanic și norvegian îi indică pe omologii lor chinezi de la Institutul din Wuhan drept autorii ingineriei genetice. Aceștia au folosit structura moleculară a unui coronavirus obișnuit, prelevat de la lilieci, peste care au suprapus o proteină spike, rezultând un virus mutant mult mai contagios și mai agresiv decât virusurile naturale de acest fel.

Cei doi cercetătorii au explicat, pentru publicația britanică, în ce fel au procedat chinezii: “Credem că s-au creat virusuri prin inginerie genetică inversă. Au modificat un virus natural şi apoi au umblat la date pentru a face să pară că face parte din secvenţe genetice anterioare apărute spontan“.

Sunt indicii clare că omenirea se confruntă cu consecințele unui gest nesăbuit al regimului comunist de la Beijing. Există dovezi că au fost “distrugeri deliberate ale datelor, care au fost ascunse sau contaminate” de autorii virusului – colectivul de la laboratorul din Wuhan. “Oamenii de știință care au vrut să-și împărtășească descoperirile n-au mai putut face asta sau au dispărut.”

Cei doi cercetători afirmă că au descoperit inserții artificiale în proteina spike a SARS-CoV-2 pe când lucrau la un vaccin împotriva Covid și urmăreau cum acționează virusul. După îndelungi analize, Dalgleish și Sorensen afirmă că este “dincolo de orice îndoială rezonabilă” faptul că acest virus este fabricat de om.

Studiul va fi publicat în Quarterly Review of Biophysics Discovery după ce, spun autorii săi, timp de un an au fost ignorați de publicațiile știinfice și de comunitatea cercetătorilor internaționali.

Autorii studiului nu sunt niște anonimi și nici nu au nevoie de afirmare, ca să poată fi suspectați de goană după senzațional. Britanicul Dalgleish a inventat primul vaccin anti-HIV funcțional, care poate înlocui medicația antivirală administrată pacienților. Acesta este profesor de oncologie la Universitatea St. George, din Londra.

Norvegianul Sorensen este virolog și președintele companiei farmaceutice Immunor, care a fabricat vaccinul anti-Covid Biovacc-19.

China și-a instruit savanții în inginerie genetică pe coronavirusuri în Australia, în cadrul unui proiect de cercetare, apoi i-a retras și i-a băgat în Institutul de la Wuhan

Suspiciuni au apărut în privința provenienței naturale a virusului încă de anul trecut, când pe masa șefilor celor mai puternice state ale lumii a aterizat un raport al serviciilor de informații din țările anglo-saxone (Marea Britanie, SUA, Australia, Noua Zeelandă). Acolo se invoca probabilitatea foarte mare ca virusul să fi fost fabricat în laboratorul de la Wuhan.

Era reamintit atunci istoricul chinezilor în domeniu. Guvernul de la Beijing și-a trimis cercetătorii să se școlească în virologie la Institutul de profil din Australia, în cadrul unui program de colaborare științifică.

Apoi, regimul comunist și-a retras savanții din parteneriat și i-a băgat în Institutul de Virologie de la Wuhan, unde s-a mers mai departe cu experimentele. Australienii și americanii căutau pe atunci să vadă mecanismele de acțiune ale virusurilor adăugându-le artificial funcții. În 2014, americanii s-au retras din acest proiect periculos, iar Guvernul Obama le-a interzis. Chinezii l-au continuat însă la Wuhan.

Dovada manipulării genetice: o serie de 4 aminoacizi inserată în proteina spike care îi face să adere asemenea unui magnet la celulele umane. În mediul natural, aminoacizii nu pot forma serii pentru că se resping reciproc

Treptat, lumea științifică a început să se îndoiască de faptul că SARS-CoV-2 a apărut natural.

Acum apar și dovezile. Un indiciu că virusul e creat în laborator ar fi, spun cei doi autori ai studiului publicat de Daily Mail, o serie de 4 aminoacizi în proteina spike a SARS CoV-2. Acești aminoacizi au sarcină pozitivă, ceea ce face ca proteina să adere asemenea unui magnet, foarte strâns, de celulele umane încărcate negativ.

Anomalia care i-a avertizat pe cercetătorii britanic și norvegian că la mijloc e ceva artificial este tocmai faptul că aminoacizii, fiind pozitivi, se resping reciproc, în mediul lor natural, și deci nu pot constitui un șir de 4. Dalgleish este foarte clar: “Legile fizicile spun că nu poţi avea patru aminoacizi unul lângă altul. Nu se poate decât dacă ai produs acel şir artificial“.

„Probabilitatea de a fi rezultatul unor procese natural este infimă“

Concluzia nu poate fi decât una singură: “Probabilitatea de a fi rezultatul unor procese natural este infimă. O pandemie implicând un virus natural ar fi de aşteptat să aibă mutaţii graduale şi chiar dacă devine mai infecţioasă să fie totodată mai puţin patogenă. Mulţi au aşteptat să se întâmple asta în privinţa pandemiei de Covid-19, dar nu pare să fie cazul“.

Mai mult decât atât, felul în care au procedat chinezii după izbucnirea pandemiei este cel puțin bizar, iar autorii studiului prezintă faptele suspecte: „Tulpinile care au răsărit după ianuarie 2020 nu sunt credibile. De un an de zile avem dovezi primare ale ingineriei genetice inverse la începutul anului 2020. După toate indiciile, materialul viral conservat şi informaţiile legate de el au fost distruse. Prin urmare, ne confruntăm cu mari goluri de date care poate nu vor fi niciodată umplute“.

Concret, noile tulpini ale virusului, apărute pe parcursul anului 2020 și începutul anului 2021, au fost introduse brusc în bazele de date genetice ale cercetătorilor chinezi, deși probele fuseseră colectate cu ani înainte.

Foarte probabil, virusul a scăpat din laborator pentru că, deși au furat tehnologia manipulării genetice a virusurilor, chinezii nu stăpânesc și protocoalele de securitate în biohazard

Foarte probabil, spun Sorensen și Dalgleish, virusul a scăpat din laboratorul de la Wuhan. Sorensen explică: “Am mai văzut scăpări din laborator şi ştim că se întâmplă. Ce mai ştim din rapoartele examinate de noi este că se lucrează asupra coronavirusurilor la laboratoare de nivel doi sau trei. Dacă se  efectuează experimente privind adăugarea de funcţii în atare laboratoare de siguranţă mai scăzută, la ce ne-am aştepta?“.

Această teză fusese avansată și de serviciile de informații ale țărilor occidentale, în rapoartele către șefii de stat. Explicația este că, deși și-au instruit savanții în Australia în materie de inginerie geneticăpe virusuri, chinezii nu stăpânesc și procedeele și protocoalele de biohazard care se aplică foarte strict în țările occidentale dezvoltate.

În mâna Guvernului de la Beijing a ajuns astfel o armă mortală fără ca acest regim să și știe cum să evite accidentele.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta