( Andrei Popescu – TheEpochTimes )
Vicepremierul Dan Barna a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că sistemul de pensii, în varianta în care este gândită acum, va intra în colaps într-o perioadă de 8-10 ani, motiv pentru care ar trebui regândit.
“Nu putem să evităm la nesfârşit discuţia despre sistemul de pensii pentru că e foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acum, nu va mai funcţiona, va intra în colaps şi asta pentru că avem generaţii foarte numeroase care vor ieşi la pensie în perioada următoare, generaţiile numite decreţei în limbajul comun.
În momentul în care aceste generaţii ies la pensie, generaţiile care vin în urmă sunt, numeric vorbind, ca o piramidă cu vârful în sus, ceea ce înseamnă că vor fi din ce în ce mai puţine persoane active ca forţă de muncă pe piaţa muncii, iar numărul de pensionari va fi mult prea mare şi atunci sistemul actual, aşa cum e acum, nu mai funcţionează”, a precizat Barna, citat de Agerpres.
De asemenea, vicepremierul a transmis că, deşi pe moment nu s-a luat vreo decizie pe tema vârstei de pensionare, există anumite “linii de discuţie” şi se va veni cu o propunere.
Barna a mai afirmat că, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), există un angajament în vederea realizării unei noi legi a pensiilor.
Totodată, Dan Barna a reamintit că anul acesta nu vor exista creşteri de pensii şi de salarii în sistemul public, adăugând că această creşterea economică înregistrată “creează spaţiu bugetar” pentru perioada următoare.
“Avem o creştere economică remarcabilă, record, aş putea să spun, şi ăsta e un lucru foarte bun. E un mesaj care creează spaţiu bugetar pentru perioada următoare. Deocamdată, anul acesta nu vorbim de creşteri nici în zona de pensii, nici în zona de salarii. Vom vedea de anul viitor, în funcţia de performanţa economică”, a explicat vicepremierul.