( Andrei Popescu – TheEpochTimes )
Vicepremierul Dan Barna a declarat, joi seară, la Digi24, că eliminarea pensiilor speciale pentru primari a fost votată joi în Comisia pentru drepturile omului doar de parlamentarii USR PLUS, în timp ce PNL, UDMR şi PSD s-au abţinut de la vot. Prin urmare, propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi şi a fost respinsă. În plus, USR PLUS a avut o reacţie dură şi i-a acuzat pe parlamentarii care s-au opus măsurii că sunt ipocriţi care, deşi spun că vor echitate pentru pensionari, fac un pas înapoi când e vorba de măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale.
“Şi astăzi am văzut în Parlament că din păcate, în Comisia de drepturile omului, o comisie în care a fost la vot iniţiativa pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, doar USR PLUS şi încă doi parlamentari de la partide mai mici din opoziţie au susţinut această iniţiativă. Restul, marea clasă politică, s-a abţinut. Adică şi PNL, şi PSD au fost solidari în vot de abţinere, astfel încât iată, propunerea nu a întrunit numărul de voturi şi a fost respinsă”, a precizat Barna.
De asemenea, copreşedintele USR PLUS a susţinut că va ridica această problemă în discuţiile care vor avea loc în sânul coaliţiei de guvernare.
“E un subiect în coaliţie, da, în coaliţie toată lumea susţine eliminarea pensiilor speciale, dar iată, când am văzut că vine şi proba votului, USR PLUS rămâne singur. Eu doar constat. Vom avea o discuţie în coaliţie. Nu discut punctele de vedere ale coaliţiei la televizor, dar este un fapt obiectiv: în Comisia de drepturile omului, astăzi, legea privind eliminarea pensiilor speciale ale primarilor a fost votată ‘pentru’ doar de USR şi alţi doi parlamentari”, a afirmat Barna.
Decizia parlamentarilor liberali, UDMR şi social-democraţi de a se abţine la vot a fost criticată şi de USR PLUS care, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, i-a acuzat pe aceştia de “ipocrizie neruşinată”.
“În faţa camerelor de filmat, parlamentarii PSD, PNL, UDMR spun că vor echitate pentru pensionari, dar când e vorba de măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, fac pasul înapoi. Aşa s-a întâmplat şi astăzi când, în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, proiectul USR PLUS de desfiinţare a pensiilor speciale pentru aleşii locali a primit aviz negativ. Au fost doar 6 voturi ‘pentru’, din care 4 de la USR PLUS, şi 18 abţineri de la PSD, PNL şi UDMR. Noi nu renunţăm, însă, până când nu terminăm cu acest sistem ruşinos care împarte românii în speciali şi ne-speciali”, a mai susţinut USR PLUS.