( TheEpochTimes)
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul AUR, George Simion, au avut o întâlnire în taină. La masa discuţiilor s-a aşezat şi şeful Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, care ar fi intermediat întrevederea, relatează gândul.ro, prezentând imagini în acest sens.
Întâlnirea dintre şefii PSD şi AUR ar fi avut loc vineri după prânz. Negocierile începute la ora 13.50 s-au purtat la o adresă din Primăverii, acolo unde se află şi sediul IRES, institut coordonat de Dîncu.
Interesant este că, vineri, Vasile Dîncu declara presei că „nu avem niciun fel de discuţie cu AUR. Nu credem în acest moment, nici nu înţelegem foarte bine care este orientarea acestui partid, care este un partid contra sistem şi care probabil că se va raporta critic la toate partidele din mainstream-ul politic”.
În pofida acestor declaraţii, uşile unei posibile alianţe nu sunt închise definitiv. Cu atât mai mult cu cât, în mod public, Ciolacu nu a exclus un eventual parteneriat politic cu Alianţa pentru Unirea Românilor: „Esenţa politicii este să discuţi cu toţi actorii politici. Am anunţat în campanie că nu vom avea o discuţie cu PNL. Nu cunosc cât de controversat este domnul Simion, nu am avut timp în această campanie să studiez ceilalţi competitori. Dar românii au întotdeauna dreptate când votează. Vom avea o discuţie cu toate forţele politice”.
Joi, şeful PSD declara însă că nu avusese vreo întâlnire cu liderii AUR: „Nu am avut nicio întâlnire şi nicio discuţie cu nimeni din conducerea AUR până în acest moment”.
În ceea ce-l priveşte pe George Simion, poziţia acestuia, care, într-o primă fază, părea categorică, s-a mai diluat între timp. Cu o zi înainte de întâlnirea cu Ciolacu, co-preşedintele AUR susţinea că „PSD face gafe enorme, nu taxează deloc derapajele anticonstituţionale ale preşedintelui. (…) Este un alt partid în siajul preşedintelui”. A doua zi însă, Simion a acceptat să se aşeze la aceeaşi masă cu Ciolacu.