Jaf la Constanța: Farmacia Spitalului Județean, închiriată pe 49 de ani șefului PSD! Angajările, achizițiile publice și contractele de servicii – toate „cu dedicație”

Jaf la Constanța: Farmacia Spitalului Județean, închiriată pe 49 de ani șefului PSD! Angajările, achizițiile publice și contractele de servicii – toate „cu dedicație”
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Jaf la Constanța: Farmacia Spitalului Județean, închiriată pe 49 de ani șefului PSD! Angajările, achizițiile publice și contractele de servicii – toate „cu dedicație”

( Redacţia – Ziaristii.ro ) Controlul declanșat de Consiliul Județean Constanța la Spitalul Județean din localitate a scos la iveală un jaf de proporții monstruoase făcut de fosta administrație PSD. Portalul Constanta.info dezvăluie că farmacia din incinta spitalului e închiriată, pe 49 de ani, firmei lui Ion Dumitrache, vicepreședinte PSD Constanța. Toate angajările, achizițiile publice […]

( Redacţia – Ziaristii.ro )

Controlul declanșat de Consiliul Județean Constanța la Spitalul Județean din localitate a scos la iveală un jaf de proporții monstruoase făcut de fosta administrație PSD. Portalul Constanta.info dezvăluie că farmacia din incinta spitalului e închiriată, pe 49 de ani, firmei lui Ion Dumitrache, vicepreședinte PSD Constanța. Toate angajările, achizițiile publice și contractele de prestări servicii ale spitalului sunt dubioase și ridică mari suspiciuni.

Ancheta a fost cerută de Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Contanța. În urma controlului, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” s-au descoperit nenumărate nereguli.

Publicația Constanta.info semnalează că, dacă încălcările legii privind achizițiile și semnarea de contracte au fost trecute în raportul făcut public, a mai existat o parte a documentului care n-a fost dată presei: cea în care se semnalează că Ion Dumitrache, vicepreședintele PSD Constanța, a primit în chirie farmacia de la parterul spitalului! Contractul, dat fără licitație și fără a fi cerute oferte de la alte firme, e pe 49 de ani.

Firma beneficiară este Eurosantis SRL, patronată de Dumitrache, iar contractul a fost semnat acum 11 ani, pe 1 noiembrie 2010, când președintele Consiliului Județean era Nicușor Constantinescu (actualmente pușcăriaș). Deci, PSD-istul “trage” bani de pe urma lui de peste un deceniu, dar ar mai avea de „supt” încă 39 de ani! Obiectul contractului era “amenajarea unității farmaceutice și desfășurare activitate comerț”.

Contractul s-a aplicat la valoarea sa minimă și farmacia n-a fost verificată niciodată de conducerea spitalului

Potrivit raportului, contractul dintre șeful PSD și Spitalul Județean prevede că Eurosantis era obligată să achite 1% din adaosul comercial de 8%, dar nu mai puțin de 1.000 de euro/lună. În realitate, scrie Constanta.info, de atunci firma șefului PSD a plătit suma minimă, 1.000 de euro/lună, și și-a văzut de treabă, cu adaosuri comerciale la medicamente după voia inimii (legea permite până la 500%), fără ca vreodată conducerea spitalului să verifice cât ar trebuie să primească de fapt.

Mai mult decât atât, spitalul i-a dat vicepreședintelui PSD și un bonus: un al doilea spațiu comercial, pe Strada Izvor, care nici măcar nu era al unității sanitare și pentru care Eurosantis n-a plătit niciodată niciun leu chirie. Ulterior, spațiul respectiv a fost transmis, mai departe, unei alte firme. Acest al doilea spațiu a fost concesionat pe 20 de ani.

Jurnaliștii constănțeni spun că afacerea pusă pe roate de PSD cu conducerea unității spitalicești era diabolică: pacienților li se spunea de către angajații spitalului, aproape de fiecare dată, “noi nu avem medicamente, dar coborâți la farmacie și găsiți acolo tot ce trebuie”.

Cunoscută multă vreme drept „Republica Mazăre”, Constanța este un oraș profund afectat de afacerile de corupție ale administrațiilor PSD în ultimele decenii.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta