Jens Stoltenberg, înaintea inaugurării Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență în România: Reziliența este prima linie de apărare. Infrastructurile critice trebuie să fie mereu în funcțiune

  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Jens Stoltenberg, înaintea inaugurării Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență în România: Reziliența este prima linie de apărare. Infrastructurile critice trebuie să fie mereu în funcțiune

( Robert Lupitu – Caleaeuropeana.ro ) Reziliența este extrem de importantă, iar țările NATO trebuie să își intensifice eforturile de apărare a infrastructurilor critice, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă în care a prefațat mizele reuniunilor de marți ale miniștrilor de externe și ai apărării din statele aliate, […]

( Robert Lupitu – Caleaeuropeana.ro )

Reziliența este extrem de importantă, iar țările NATO trebuie să își intensifice eforturile de apărare a infrastructurilor critice, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă în care a prefațat mizele reuniunilor de marți ale miniștrilor de externe și ai apărării din statele aliate, menită să pregătească agenda summitului NATO din 14 iunie.

Reziliența reprezintă “prima linie de apărare pentru a ne asigura că avem telecomunicații, rețele energetice, cabluri submarine și multe alte părți ale infrastructurii noastre critice care trebuie să fie în funcțiune în condiții de pace, criză și conflict”, a spus Stoltenberg, răspunzând unei întrebări CaleaEuropeană.ro cu privire la faptul că România inaugurează luni, la București, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), prin intermediul căruia își propune să devină un un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene.

“Și vedem, de asemenea, mai multe încercări de a slăbi și de a interveni în infrastructura critică, în special prin diferite tipuri de atacuri cibernetice, așa că trebuie să ne intensificăm atunci când vine vorba de apărarea infrastructurii noastre centrale și critice. Mă aștept ca (n.r. – deciziile privind) NATO 2030 să trimită un mesaj foarte clar în acest sens”, a mai spus el, amintind că secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, se află la București, inclusiv în contextul exercițiului militar aliat – Steadfast 2021.

România inaugurează luni, la București, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) prin care țara noastră își propune să devină un un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene.

Ceremonia de inaugurare are loc la sediul Centrului de pe Strada Vasile Lascăr nr. 52 din București. Evenimentul este găzduit de șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, iar Centrul va fi inaugurat de președintele Klaus Iohannis, în prezența secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și a vicepreședintelui Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prospectivă, Maroš Šefčovič.

Inițiativa României privind înființarea și găzduirea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a survenit în contextul în care evaluările naționale, dar și ale NATO și UE relevă necesitatea intensificării eforturilor comune pentru gestionarea eficientă a unui spectru tot mai amplu de provocări.

Astfel, acest proiect reprezintă o iniţiativă concretă şi strategică a României care contribuie la întărirea rezilienţei NATO, UE și a statelor membre și se înscrie în demersurile susținute de sporire a profilului și relevanței României în cadrul celor două organizații, în conformitate cu obiectivele de politică externă ale României, înscrise atât în Programul de Guvernare, cât și în Strategia Națională de Apărare a Țării.

Distribuie articolul