Marcel Ciolacu – marele susținător al pensiilor speciale

Marcel Ciolacu – marele susținător al pensiilor speciale
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Marcel Ciolacu – marele susținător al pensiilor speciale

By Mihai Botez – Deputat USR-PLUS Vaslui – Presedinte Filiala Judeteana USR Vaslui Am văzut ieri o știre că domnul Ciolacu ar fi propus o inițiativă legislativă care vrea desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Un lucru bun, însă mă miră cum domnul Ciolacu vrea să abroge o lege pe care chiar el a inițiat-o și […]

By Mihai Botez – Deputat USR-PLUS Vaslui – Presedinte Filiala Judeteana USR Vaslui

Am văzut ieri o știre că domnul Ciolacu ar fi propus o inițiativă legislativă care vrea desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Un lucru bun, însă mă miră cum domnul Ciolacu vrea să abroge o lege pe care chiar el a inițiat-o și a votat-o.

Marcel Ciolacu și PSD sunt creatorii și susținătorii activi ai pensiilor speciale și au acordat, rând pe rând, tot felul de beneficii diverselor categorii. Mi-am permis să mă uit puțin prin istoricul de vot al domnului Ciolacu să văd care este istoria lui în ceea ce privește voturile pentru legile care acordă pensii speciale.

2015 – Instituirea pensiilor speciale pentru Parlamentari. Domnul Ciolacu inițiază un proiect care înființează pensiile speciale pentru parlamentari. Proiectul este co-semnat de zeci de membri PSD, printre care și foști și actuali parlamentari PSD de Vaslui – Adrian Solomon, Ana Birchall, Dan Bordeianu, Doina Silistru.

2015 – Vot în favoarea înființării pensiilor speciale pentru diplomați.

2015 – Vot în favoarea înființării pensiilor speciale pentru funcționarii parlamentari.

2017 – Face parte din guvernul care adoptă OUG 59/2017 care prevede mărirea cuantumului pensiilor speciale. Mai târziu, votează pentru legea de aprobare a acestei legi.

2018 – Votează împotriva proiectului USR de desființare a pensiilor speciale.

De mai bine de 6 ani, bugetul statului a fost secătuit, plătind pensii pentru care nu a fost plătită absolut nicio contribuție. Acesta este rezultatul politicii duse de Marcel Ciolacu și colegii săi din PSD, o politică de care încearcă să se distanțeze.

În perioadele de creștere economică, PSD a secătuit bugetul statului cu beneficii aruncate în stânga și în dreapta, iar efectele le simțim acum cu toții, când trebuie să înfruntăm criza provocată de pandemie.

Actuala majoritate va elimina pensiile speciale. USR PLUS a dorit mereu eliminarea acestora, nu doar pentru o conjunctură electorală așa cum face acum PSD.

P.S: Pentru că se pare că nu și-au făcut temele, le reamintesc parlamentarilor pesediști că există un proiect pentru desființarea pensiilor parlamentare, încă din 2017, depus de USR (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2…). Acesta a fost ținut la sertar de majoritatea pesedistă în mandatul anterior care a ținut cu dinții de pensiile parlamentarilor.


Distribuie articolul