Mass-media se dă peste cap pentru a acoperi eșecurile lui Biden

Mass-media se dă peste cap pentru a acoperi eșecurile lui Biden
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Mass-media se dă peste cap pentru a acoperi eșecurile lui Biden

Președinția lui Joe Biden scapă de sub control. Sub orice aspect am analiza, el a eșuat în funcția de Comandant Suprem. A eșuat în privința imigrației, a eșuat în privința economiei, nu a reușit să creeze locuri de muncă, a eșuat în politica externă, a eșuat în gestionarea pandemiei, nu a reușit să unifice țara […]

Președinția lui Joe Biden scapă de sub control. Sub orice aspect am analiza, el a eșuat în funcția de Comandant Suprem.

A eșuat în privința imigrației, a eșuat în privința economiei, nu a reușit să creeze locuri de muncă, a eșuat în politica externă, a eșuat în gestionarea pandemiei, nu a reușit să unifice țara și a eșuat ca lider. Dar nu asta este ceea ce ar vrea mass-media să credem, analizează David Keltz pentru The American Spectator.

De curând, Washington Post, publicația care la 100 de zile de mandat ale lui Biden a decis că nu-l va mai verifica, a tipărit un articol intitulat „‘Ne așteaptă zile mai bune’: Un Biden fără mască marchează o etapă importantă în lupta cu virusul.“

Apoi, New York Times a difuzat un articol intitulat „În spatele comportamentului modest al lui Joe Biden, o fire iute și o obsesie pentru detalii“. Iar USA Today a publicat un articol intitulat „Joe Biden s-a dovedit o țintă greu de atins pentru republicani. Odată cu încheierea episodului Cheney, atenția lor se îndreaptă din nou asupra președintelui.“

Toate aceste articole găsesc modalități de a scuza și a abate atenția de la crizele pe care Biden le-a ignorat, le-a înrăutățit și chiar le-a creat în primele sale patru luni de mandat.

Dar nu este nici pe departe liniște pe frontul de vest al Casei Albe Biden, în ciuda a ceea ce vă spun administrația și mass-media.

În aprilie, 178.622 imigranți au intrat ilegal în țara noastră, marcând o creștere de 3% față de cei 172.000 care au încălcat legea în martie, cea mai mare cifră din ultimii 20 de ani. Dar nu vă faceți griji; Biden, după propriile sale cuvinte, „e în control“ acum asupra situației și încă nu există niciun motiv pentru care vicepreședintele Kamala Harris să viziteze granița.

Și, deși există în prezent 8,1 milioane de locuri de muncă în SUA, cumva am reușit să adăugăm doar 266.000 de noi locuri de muncă în aprilie, sau cu aproape trei sferturi din milion mai puțin decât milionul pe care îl preconizau economiștii de pe Wall Street. Asta după ce cifra locurilor de muncă din martie fusese deja redusă cu încă 140.000.

Ar putea avea ceva de-a face cu insistența lui Biden ca americanii să primească un bonus de 300 $ săptămânal pentru a sta acasă? Chiar și cei care câștigă 32.000 de dolari pe an ar vedea-o ca pe o primă să devină șomeri.

Ca să înrăutățească și mai tare lucrurile, recent a ieșit la iveală faptul că indicele prețurilor de consum a crescut cu 4,2% față de acum un an, cel mai mare salt anual de la sfârșitul anului 2008. Dar nu vă faceți griji; inflația nu este cu adevărat o mare problemă pentru clasa de mijloc. Biden insistă că „Există mai multe dovezi că economia noastră se îndreaptă în direcția cea bună.“

De parcă acest lucru nu ar fi fost suficient de rău, un atac cibernetic rusesc asupra unei conducte americane care furnizează benzină, combustibil pentru avioane și motorină pentru aproape jumătate din Coasta de Est, a fost forțată recent să-și închidă robineții, ducând la o penurie de benzină, cozi lungi la pompă și creșterea prețurilor la combustibil.

Nu cu mult timp în urmă, 74% din stațiile de benzină din Carolina de Nord au rămas fără combustibil, iar prețul benzinei a crescut cu 12 cenți în Kentucky. Colonial Pipeline, compania vizată, a plătit apoi hackerilor o răscumpărare de 5 milioane de dolari.

Dar nu vă faceți griji; a fost o „decizie a sectorului privat“, după cum a declarat Anne Neuberger, consilierul adjunct de securitate națională al lui Biden pe probleme de tehnologie cibernetică și emergentă.

Și toate acestea sunt doar pe frontul de acasă. Săptămâna trecută, după patru ani de relativă pace în Orientul Mijlociu sub fostul președinte Trump, gruparea teroristă palestiniană Hamas a lansat peste 3.100 de rachete care vizau centrele civile urbane israeliene, școlile și aeroportul Ben Gurion.

Dar Biden, care a restabilit finanțarea către palestinieni, folosită pentru a plăti operațiunile teroriste ale Hamas, încă dorește să încheie un acord cu principalul stat sponsor al terorismului, Iran.

După ce Israelul a fost atacat, Biden a rămas în cea mai mare parte tăcut, lansând doar un apel sec și ineficient la pace. El a refuzat să condamne în mod deschis acțiunile teroriștilor palestinieni sau să sprijine ferm Israelul, înainte de a afirma în cele din urmă că „Israelul are dreptul să se apere atunci când mii de rachete sunt lansate asupra teritoriului său.“ Serios.

Ciclul de știri de săptămâna trecută a fost atât de rău pentru administrația Biden, încât până și birocrația din domeniul sănătății publice i s-a opus.

Pe baza unor informații științifice deloc noi, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au decis că cei care sunt complet vaccinați pot acum să se plimbe în siguranță în exterior și în interior (în multe cazuri) fără a purta mască.

Asta după ce Biden, complet vaccinat, a defilat săptămâni întregi în Casa Albă și în apelurile Zoom purtând mască, spunând tuturor că, chiar și după ce au fost complet vaccinați, trebuie să continue să facă acest lucru.

Poate că indecizia lui Biden cu privire la purtarea măștii se datora perspicacității și meticulozității ce i-o atribuia Times: „Înainte de a se decide, președintele solicită ore în șir de dezbateri detaliate, de la zeci de experți politici, implicând pe toți cei din jur în ceea ce unii din Aripa de Vest numesc „călătoria“ sa socratică înainte de a ajunge la o concluzie.“

Dar iată o întrebare „socratică“: de ce practic fiecare afirmație a administrației Biden nu are nicio asemănare cu realitatea? Poate că nu este nevoie să aibă, din moment ce mass-media face orice pentru a acoperi eșecurile lui Biden.

Traducere și adaptare
Tribuna.US


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta