Nikki Haley: SUA nu sunt China să reducă oamenii la tăcere

Nikki Haley: SUA nu sunt China să reducă oamenii la tăcere
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Nikki Haley: SUA nu sunt China să reducă oamenii la tăcere

„Reducerea la tăcere a oamenilor, ca să nu vorbim de blocarea pe social media a președintelui Donald Trump, este ceea ce se întâmplă în China, nu în țara noastră”. O serie de lideri republicani, inclusiv politicianul de anvergură Nikki Haley, au condamnat acțiunea Twitter-ului de a-i dezactiva permanent contul președintelui Donald Trump, afirmând că „SUA […]

„Reducerea la tăcere a oamenilor, ca să nu vorbim de blocarea pe social media a președintelui Donald Trump, este ceea ce se întâmplă în China, nu în țara noastră”.

O serie de lideri republicani, inclusiv politicianul de anvergură Nikki Haley, au condamnat acțiunea Twitter-ului de a-i dezactiva permanent contul președintelui Donald Trump, afirmând că „SUA nu sunt China”.

Vinerea trecută, Twitter a suspendat definitiv contul președintelui Trump „din cauza riscului de incitare la violență”, la câteva zile după ce o serie de protestatari au intrat ilegal în Capitoliul Statelor Unite și au provocat moartea a patru civili și a unui polițist.

„Reducerea la tăcere a oamenilor, ca să nu vorbim de blocarea pe social media a președintelui Donald Trump, este ceea ce se întâmplă în China, nu în țara noastră”, a spus Haley.

„De necrezut”, a spus fostul ambasador SUA la ONU, care și-a arătat nemulțumirea și față de retorica președintelui Trump din ultimele zile.

Un alt politician republican care s-a exprimat împotriva deciziei arbitrare a platformei de socializare a fost Ben Carson, Secretarul american pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană.

„Reducerea la tăcere a unui număr semnificativ de alegători și ștergerea istoriei nu sunt o modalitate de a ne uni, ci de a produce divizare și mai mult. Big Tech și platformele de social media vor să acționeze ca organizații media, dar nu vor să fie trase la răspundere ca restul mass-mediei. Discursul ar trebui să fie liber, indiferent dacă ești sau nu de acord cu el”, a spus Carson.

„Statele Unite ale Americii nu sunt China”, afirmă Carson.

„Dacă vrei să-l interzici pe @realDonaldTrump, în regulă, ești o companie privată, dar ștergerea contului președintelui care evidențiază acțiunile și istoricul acestei administrații este greșită. Faptul că Facebook și Instagram interzic toate imaginile din revolta de la Capitoliu este un precedent periculos. Nu suntem China”, a scris Carson pe Twitter.

Twitter a mers până acolo încât a suspendat contul campaniei Trump și a eliminat toate postările oficiale ale președintelui de pe acel cont. De asemenea, Twitter a suspendat contul directorului digital al campaniei Trump, Gary Coby, după ce acesta a schimbat numele contului său în Donald Trump și a făcut o postare.

„Dezgustător”, a scris pe Twitter Jason Miller, consilier al lui Trump de multă vreme. „Big Tech vrea să anuleze 75 de milioane de susținători ai lui Donald Trump. Iar dacă voi credeți că nu vor veni după voi mai departe, vă înșelați”, a avertizat Miller.

Tribuna.US


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta