Putin se victimizează după întâlnirea cu Biden: SUA își vor continua politica de îngrădire a Rusiei

Putin se victimizează după întâlnirea cu Biden: SUA își vor continua politica de îngrădire a Rusiei
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Putin se victimizează după întâlnirea cu Biden: SUA își vor continua politica de îngrădire a Rusiei

( Alexandru Pop – Newsweek ) Moscova este conştientă că Washingtonul îşi va continua politica de îngrădire a Rusiei prin noi sancţiuni, în pofida rezultatelor „constructive” şi „pozitive” ale summit-ului pe care l-au avut săptămâna trecută la Geneva preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin, a spus D. Peskov. „Rezultatele constructive şi pozitive ale summit-ului nu […]

( Alexandru Pop – Newsweek )

Moscova este conştientă că Washingtonul îşi va continua politica de îngrădire a Rusiei prin noi sancţiuni, în pofida rezultatelor „constructive” şi „pozitive” ale summit-ului pe care l-au avut săptămâna trecută la Geneva preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin, a spus D. Peskov.

„Rezultatele constructive şi pozitive ale summit-ului nu înseamnă deloc că Statele Unite se debarasează de esenţa politicii lor de îngrădire faţă de Rusia. Suntem conştienţi că aceasta va continua”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la o conferinţă de presă.

Declaraţia sa survine la o zi după ce consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a anunţat că administraţia preşedintelui Joe Biden pregăteşte un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca represalii pentru situaţia în care se află opozantul Aleksei Navalnîi – otrăvit anul trecut şi aflat în prezent în detenţie în Rusia -, despre care preşedintele Putin a spus la conferinţa de presă ce a urmat summitului cu Biden că a acţionat în mod deliberat pentru a fi arestat.

Peskov a mai semnalat în declaraţia sa de luni că aprecierile pozitive ale lui Biden faţă de summit-ul desfăşurat la Geneva nu sunt pentru Moscova un motiv ca aceasta să nu mai „evalueze cu claritate” relaţiile sale cu Washingtonul, pe care el le-a descris drept „pragmatice şi sobre”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, sancţiunile anunţate de SUA sunt „codificate” şi „implementarea lor nici măcar nu depinde de voinţa preşedintelui SUA”. „În voinţa sa de a sancţiona şi din cauza dependenţei sale faţă de sancţiuni, Washingtonul este deopotrivă constant şi imprevizibil”, a adăugat el, amintind că Washingtonul cere Moscovei predictibilitate şi stabilitate, iar reciproca este de asemenea valabilă.

„Dar deocamdată observăm o mare impredictibilitate. Sunt previzibile numai sancţiunile care au fost aprobate”, a mai semnalat oficialul rus.

După declaraţia lui Jake Sullivan, Moscova a transmis că analizează situaţia, posibilele restricţii ce vor urma prin aceste sancţiuni şi studiază diferitele opţiuni, arată Agerpres.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta