Stânga își consolidează puterea din Washington eliminând Federalismul

Stânga își consolidează puterea din Washington eliminând Federalismul
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Stânga își consolidează puterea din Washington eliminând Federalismul

Oricine cunoaște cât de puțină istorie știe că guvernarea prin progresism necesită un guvern federal puternic, controlat de experți de elită, care se pricep mai bine decât noi toți ceilalți la cum ar trebui să progreseze America. Dr. Tony Fauci este cel mai flagrant și recent exemplu al acestei domnii de tip „rege filozof“ de […]

Oricine cunoaște cât de puțină istorie știe că guvernarea prin progresism necesită un guvern federal puternic, controlat de experți de elită, care se pricep mai bine decât noi toți ceilalți la cum ar trebui să progreseze America.

Dr. Tony Fauci este cel mai flagrant și recent exemplu al acestei domnii de tip „rege filozof“ de la Washington. Problema Stângii, sau a progresiștilor auto-proclamați, este faptul că prea mulți americani nu au niciun interes să fie conduși de Washington, așa că rareori câștigă puterea politică de care au nevoie pentru a adopta agenda lor de stânga, analizează TheFederalist.

Chiar și atunci când progresiștii au obținut puterea politică, sistemul judiciar le-a limitat planurile. Acest lucru a funcționat până când președintele Franklin Roosevelt a amenințat că va modifica componența Curții Supreme, adăugând judecători care erau de acord cu viziunea sa asupra Constituției.

Ulterior, progresiștii au dat startul lungului lor război pentru a transforma America. Cheia acestei transformări a fost uciderea Federalismului, deoarece progresiștii știau că statele conservatoare bine administrate vor servi drept faruri ale libertății, subminându-le eforturile personale de a acapara controlul.

Odată cu alegerea lui Donald Trump în 2016, contraatacul împotriva mlaștinii de la Washington a început. Administrația Trump a scos toporul la reglementările administrative de stat care apăruseră în ultimii 80 de ani, reducând astfel povara impusă afacerilor și persoanelor fizice și accelerând economia.

Prin intermediul celor trei judecători numiți la Curtea Supremă în patru ani și a încă 200 în instanțele districtuale și de apel, să sperăm că Trump a revigorat sistemul judiciar suficient încât să țină oarecum sub control guvernul federal.

La fel de important, Trump a revocat derogarea Californiei privind emisiile, care permiteau statului respectiv să stabilească politica energetică pentru restul țării. Datorită dimensiunii populației sale, standardul de emisii din California a funcționat practic ca standard național, deoarece producătorii de automobile fabricau mașini conforme cu acesta, ceea ce făcea ca mașinile să fie mai scumpe pentru consumatorii din restul țării.

Însă, după ce Trump a pierdut, și în ciuda rezultatelor la limită din Cameră și Senat, membrii Stângii nu au pierdut deloc timpul, atacând câștigurile realizate de Trump.

Până în prezent, nu au eliminat procedura de filibuster din Senat, așa că planurile lor de a modifica componența Curții Supreme și de a-și aproba agenda completă printr-o simplă majoritate sunt în așteptare. Cu toate acestea, planul lor de a stăpâni statele republicane bine administrate a prins viteză.

La câteva ore de la depunerea jurământului, președintele Joe Biden a emis ordine executive prin care abroga cât mai multe din politicile lui Trump, depășind cu ușurință recordul în privința numărului de ordine executive emise în primele luni de președinție.

Adoptând planul de salvare a statelor democrate, în valoare de 1,9 trilioane de dolari, Stânga a neutralizat orice avantaj fiscal pe care statele republicane îl aveau față de cele albastre prost administrate, care rămăseseră în lockdown pentru a afecta economia și a slăbi demersul de realegere a lui Trump. Statele albastre, Democrate, vor putea acum să salveze pensiile guvernamentale garantate și să acopere deficitele bugetare provocate de sângerarea lor economică.

Restricționând capacitatea statelor beneficiare de a reduce impozitele, progresiștii s-au asigurat că statele democrate cu impozite ridicate nu vor pierde și mai mult teren competitiv față de statele cu impozite reduse sau cele fără impozite.

Acești „bani gratis“ vor tenta, de asemenea, statele care au rezistat extinderii Medicaid sub Obamacare, să-și inverseze cursul. Prin asta, Medicaid va acapara un număr tot mai mare de bugete de stat și va limita opțiunile lor fiscale pe viitor, exact ceea ce vor progresiștii. Ohio este un exemplu: cheltuielile cu Medicaid consumă acum peste 50 % din bugetul de stat, iar cheltuielile sale au crescut cu 70 % față de cele dinainte de extinderea din 2013.

Următoarea acțiune pe ordinea de zi este adoptarea legii Protect the Right to Organize Act (PRO Act), care a trecut recent de Cameră. Deși susținătorii ei vor trâmbița alte prevederi ale acestui proiect de lege, scopul său real este de a ucide prevederea dreptul la muncă în cele 27 de state care au adoptat astfel de legi începând din 1947.

Aceste state au dominat de zeci de ani în ceea ce privește creșterea numărului de locuri de muncă în sectorul privat. Începând cu 1990, statele care au adoptat dreptul la muncă înregistrează o creștere a sectorului privat mai mult decât dublă față de statele cu sindicalizare forțată (52,8-21,3%).

În ce privește impozitele, progresiștii știu că aceste state determină ca statele democrate puternic sindicalizate să nu fie competitive pe piața muncii. Există un motiv pentru care Boeing a anunțat că transferă și mai multe proiecte din Seattle, Wa. către Savannah, Ga.

Avantajul statelor ce susțin dreptul la muncă se extinde chiar și în ce privește recuperarea locurilor de muncă pierdute în timpul pandemiei. Mai exact, 18 din 20 dintre statele cu cea mai puternică revenire din ultimul an privind locurile de muncă, sunt state cu legislație dreptul la muncă, în timp ce 18 din cele 20 cu situația cea mai gravă sunt state cu sindicalizare forțată.

Prin eliminarea prevederii dreptul la muncă, progresiștii își pot îmbuiba mai departe prietenii șefi de sindicat și pot elimina mai multă concurență dintre state, astfel încât statele democrate rămase în urmă să poată face față.

Există un motiv pentru care Stânga și aliații lor din mass-media minimalizează succesele guvernatorului Ron DeSantis din Florida, ascunzând în același timp eșecurile guvernatorului Andrew Cuomo din New York.

Conservatorilor le place să numească statele drept laboratoare ale democrației. O modalitate mai exactă de a le descrie sunt laboratoare concurențiale. Stânga pricepe această distincție, așa că va face tot ce poate pentru a distruge modalitățile prin care statele pot concura în politicile adoptate, punând astfel capăt federalismului, practic. Fără federalism, elitele din Washington își pot pune mai ușor în aplicare ideile de stânga.

Americanilor le place să concureze. Conservatorii trebuie să lupte cu înverșunare pentru a se asigura că statele își păstrează libertatea de a concura. Însuși viitorul țării noastre depinde de câștigarea acelei lupte.

Tribuna.US


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta