Sute de foşti parlamentari se luptă în instanţă pentru a-şi recupera pensiile speciale. Printre ei, Năstase, Blaga, Roman, Meleşcanu

Sute de foşti parlamentari se luptă în instanţă pentru a-şi recupera pensiile speciale. Printre ei, Năstase, Blaga, Roman, Meleşcanu
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Sute de foşti parlamentari se luptă în instanţă pentru a-şi recupera pensiile speciale. Printre ei, Năstase, Blaga, Roman, Meleşcanu

( Andrei Popescu – TheEpochTimes ) Adrian Năstase, Petre Roman, Pete Daea, Teodor Meleşcanu, Vasile Blaga sau Gabriel Oprea fac parte din sutele de foşti parlamentari – foşti premieri, miniştri şi lideri politici cu greutate – care vor să îşi recupereze pensiile speciale în instanţă, dând în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, […]

( Andrei Popescu – TheEpochTimes )

Adrian Năstase, Petre Roman, Pete Daea, Teodor Meleşcanu, Vasile Blaga sau Gabriel Oprea fac parte din sutele de foşti parlamentari – foşti premieri, miniştri şi lideri politici cu greutate – care vor să îşi recupereze pensiile speciale în instanţă, dând în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, relatează Digi24.

Înainte de eliminarea pensiilor speciale, făcută de Parlament în luna februarie, peste 800 de foşti senatori şi deputaţi beneficiau de indemnizaţie pentru limită de vârstă.

Potrivit sursei citate, unele procese înaintate de foştii parlamentari au fost deja declinate de Tribunale către Curţile de Apel. Este cazul lui Petre Daea, care a contestat alături de alţi trei foşti parlamentari eliminarea pensiilor speciale şi a cerut la Tribunalul Mehedinţi anularea ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi repunerea în plată a acesteia. Totuşi, Tribunalul Mehedinţi a declinat, joi, soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Craiova.

La rândul său, Adrian Năstase a decis să conteste eliminarea pensiilor speciale şi a dat în judecată Camera Deputaţilor încă de pe 23 aprilie. De altfel, fostul premier aşteaptă astăzi o decizie, după ce, joi, instanţa a amânat pronunţarea.

De asemenea, pe data de 22 aprilie, Gabriel Oprea, fostul ministru al Apărării, a depus la Tribunalul Bucureşti o solicitare în vederea recuperării pensiei sale speciale. Pe data de 22 iunie urmează să aibă loc o primă şedinţă a completului de la Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Din declaraţia de avere depusă în 2020, reiese că Oprea primea 115.824 de lei drept pensie specială pentru cele trei mandate de parlamentar, la care se adăugă şi pensia militară de 96.420 de lei pe an.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta