( Laurențiu Ciocăzanu – Ziaristii.ro )
Gabriela Firea a adus Apocalipsa în București, cât a condus Primăria Capitalei. A risipit banii pe circ, presă servită generos din banii bucureștenilor și spectacole îndoielnice, în loc să repare orașul subteran, să oprească scurgerile din ”țevărie” și să-i pună la adăpost de iarnă grea pe plătitorii de taxe și impozite.
La Spitalul Matei Balș, evident că bolnavii aveau nevoie de aerotermă. Ce vină au ei că Primăria orașului a lăsat țevile de căldură să crape? De aici și până la tragedia soldată cu cinci morți n-a mai fost decât un pas.
Faptul că iau foc spitalele din România nu mai e nicio surpriză, din acest punct de vedere.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, are dreptate, indiferent cât încearcă unii să-l scoată vinovat pentru orice rău apărut din cauza celor dinaintea lui la guvernare: statul român este efectiv ”varză”, infrastructura – la pământ, managerii au fost numiți politic doar pentru a servi clientela de partid și a drena banul public, iar iresponsabilitatea a ajuns politică de stat.
Până vom afla cauza concretă a incendiului de la Matei Balș care a răpit cinci vieți, avem sursa REALĂ a tragediilor din spațiul carpato-danubiano-pontic: proasta guvernare, populismul cauzator de moarte, jaful bugetar care ucide investițiile și cultivarea unui management de clan, în care șefii de instituții nu pot clădi nimic sigur și sănătos pentru că au fost învățați să folosească funcția în cumetrii de funcții și drenări de resurse, uitând să facă ordine și să impună reguli sfinte menite să prevină accidente chiar și pe vreme (Fi)rea.
Vinovații principali sunt cei care au votat cum au votat, hai să spunem măcar de 10 ani încoace, până la alegerile din decembrie trecut, deși cauzele sunt și mai vechi.
Pur și simplu, pofta alegătorilor pentru ”să mi se dea”, pentru măriri de pensii și salarii a îngropat siguranța vieții pe toate palierele: în spitale, pe șosele, în Capitala țării lăsată fără apă caldă și căldură, în Educație și putem continua cât vrem pe tema asta.
Nici n-a început bine actuala guvernare că PSD și aliații lui din presă au sărit la gâtul oricui puteau, ca și când noul Cabinet PNL-USRPLUS-UDMR e la butoane de cel puțin două decenii.
Evident, dacă tot suntem în plină criză sanitară, nu putea lipsi de pe listă Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. L-au ”tamponat” cum au vrut și n-au vrut: că e omul ”Big Pharma”, că schimbă angajații din minister, că nu rezolvă în câteva zile ce n-au făcut alții cu anii.
Nu spun că Vlad Voiculescu este înger, în politica vremurilor noastre nici nu-i bine să fii, că sfârșești rapid cariera și nimic din ce-ai putea face bun nu va mai fi făcut vreodată.
Dar este absolut mizerabil să transformi orice necaz apărut din senin și din cauze vechi sau foarte vechi în subiect de reproș politic.
PSD a promis, în 2016, că va face nu mai puțin de OPT spitale regionale. N-a făcut nici măcar o rampă pentru persoanele cu dizabilități la un spital existent, darămite să pună temelia vreunui nou stabiliment medical.
Fără îndoială că noii miniștri fac și vor mai face greșeli, vezi și tentativa lui Claudiu Năsui, ministrul Economiei, de a numi om-cheie în instituție o apropiată a PSD-istului Orlando Teodorovici, pe deasupra și cu ”pedigree” securistic – o blasfemie din punctul de vedere al publicului USRPLUS.
Dar ca jurnalist care urmăresc de 30 de ani politica din România și comportamentul omului de rând, nu pot să joc partitura ”echilibrată” când totul în jur o ia razna pe arătura propagandei PSD-iste.
Nu mă aștept la tresăriri de onestitate din partea jurnaliștilor care de-o viață fac ce vedem și acum: caută nod în papură dreptei politice și exacerbează orice eveniment nefericit pentru a transmite un mesaj simplu populimii de stânga: ”de vină pentru ce vedeți este DREAPTA” (vorba Ciolacului).
Nu, stimabililor, ca să revenim la matca adevărului adevărat: de vină sunteți și ați fost mereu doar voi! Din cauza politicilor voastre nesăbuite de a folosi banii statului și împrumuturile de țară pentru consum, n-au mai rămas fonduri pentru protejarea vieții oamenilor.
Da, vor mai lua foc spitale, vor mai sări trenuri de pe șine, vom mai rămâne în frig și fără curent electric din cauza voastră și a celor care au ”pus botul” la pomeni mortale.
Când ați mărit pensiile cu 40% la comanda lui Dragnea și execuția Olguței Vasilescu, ați știut bine de ce: ca să-i faceți pe pensionari să viseze la bani mai mulți și să-l obligați pe unul ca Florin Cîțu să dirijeze și ultimul leuț spre consum, lăsând țara în sapă de lemn investițională.
Dar în vremuri de criză, ce putea da Cîțu din ultimele cotloane bugetare oricum nu era de-ajuns; prin urmare, pensionarul tot numulțumit era față de ”ce i se cuvine prin lege”. Iar consolidarea spitalelor sau construirea autostrăzilor – la Sfântul Așteaptă!
Însă când nu investești în infrastructură, în rețele de distribuție, în partea profundă a țării practic, orice scînteie poate duce la dezastru. Iar voi ați semănat nenorocirile voit și conștient.
La noi, profitând de apetența oamenilor pentru înjurătură, pentru gâlceavă și dat vina pe primul ieșit în cale, s-ar putea să-i plictisiți repede pe votanți de noua guvernare.
Dar nici ea nu trebuie să stea cu mâinile în sân. De aceea, tot spun eu că trebuie să fie UNITĂ, cum le-a cerut ieri și președintele Iohannis.
Unită inclusiv când decidenții iau măsuri care provoacă deranj public. E preferabil pentru o guvernare să facă front comun în spatele unei decizii precum cea a lui Năsui, de a aduce o persoană controversată secretar general al Ministerului Economiei, decât să se sperie la primul atac televizat.
Orban, Cîțu, Barna, Cioloș, Hunor trebuie să dea mână liberă decidenților și să le susțină deciziile, bune sau mai puțin bune, până în pânzele albe.
Așa transmiți forță, putere, încredere și doar în maniera asta poți construi ceva care să se vadă la finalul celor patru ani.
Altfel, dacă fiecare se sperie de primul linșaj mediatic și dă înapoi sau se ascunde pe unde poate, nimic nu vei putea schimba în profunzime în această țară minată efectiv cu bombe PSD-iste, întreținute mereu la foc mic de o pătură masivă de votanți care sunt chiar mai vinovați decât politicienii ”care dau”.
Mai ales din cauza lor, a PSD-ilor, țara ia foc la fiecare pas.
Iată de ce, nu există decât o singură cale pentru a preveni tragedii precum Piatra-Neamț sau Matei Balș: măturarea răului acesta PSD-ist la toate nivelurile, eliminarea ”spionilor” plasați de acest partid la butoanele administrației și motivarea electoratului dinamic, a întreprinzătorilor și angajaților din privat care, la un moment dat, să basculeze impactul în favoarea acelei Românii ce poate schimba țara în profunzime.
Românii trebuie să simtă că au în față o guvernare unită, care nu se teme să spună adevărul despre cauzele reale ale răului, indiferent ce forme ia el, vezi ultima tragedie de la spitalul Matei Balș.
Să-i facă să înțeleagă că s-au dus acele timpuri, că vinovații vor plăti, că există în țară o grupare care nu mai vrea să mituiască populația prin majorări de salarii și de pensii pe datorie, o echipă gata să se ia la trântă cu acest segment social obișnuit să gireze tragedii ”însămânțate” de PSD prin sugativarea banului public cu pomeni electorale.
Ajunge!