( Partea a treia, autor Paul Gologan)
Ideea eliminării tensiunilor etnice prin promisiunea beneficiului economic al colaborării se dovedeşte a fi ineficientă pe termen lung, este suficient să aruncăm un ochi asupra intenţiilor secesioniste din Quebec şi Catalonia pentru a ne convinge de acest lucru. Etnicitatea nu poate fi înăbuşită printr-un şir nesfărşit de proiecte comune, oricât de seducătoare ar suna la nivel de discurs.
Aceasta tot va necesita la un moment dat a fi direct abordată. Totuşi, pe termen scurt, demersul poate avea efecte. Spre exemplu, partidele maghiare din Slovacia nu au mai reuşit să atingă pragul electoral în alegerile parlamentare din acest an, urmare a unui puternic val de susţinere a cetăţenilor pentru lupta împotriva corupţiei (nu are importanţă dacă proiectul comun se naşte din revoltă).
În ţara noastră, Kelemen Hunor, cu referire la declararea zilei de 15 martie sărbătoare a maghiarilor din România, a afirmat că etnicii români nu vor pierde nimic dacă votează proiectul de lege aflat în Parlament. Dincolo de toate argumentele valide care stau în spatele luării unei decizii(nu este cazul în speţa de faţă), dacă majoritatea consideră o pierdere acordarea a ceva minorităţii, atunci acel ceva chiar este o pierdere, iar experienţele istorice confirmă acest lucru, statele acţionând în contexte pe care le consideră prielnice pentru satisfacerea dorinţelor majorităţii, fie ele şi iraţionale.
Acest lucru nu semnifică faptul că revendicările celor două părţi nu trebuie puse în contact, din potrivă, el este necesar şi, cu siguranţă, în unele contexte, majoritatea trebuie să facă mai multe cedări pentru asigurarea unui climat de stabilitate în interiorul graniţelor. Problema apare atunci când cedarea este considerată o pierdere greu de suportat, ori când, chiar fără a fi greu de suportat, nu se întrevede apariţia unui beneficiu comun, ca urmare a realizării ei, într-un orizont de timp estimabil(identificabil). Din acest punct de vedere, UDMR acţionează la nivelul extremelor (solicită cedări greu digerabile-autonomie – 15 martie sărbătoare naţională – şi face posibilă decuplarea etnicilor maghiari de societatea statului pe teritoriul căruia trăiesc, deci fără beneficiu).
Doar pentru că reprezentanţii minorităţii sunt astăzi „în stradă”, acest lucru nu semnifică faptul că cei ai majorităţii nu au nemulţumiri vizavi de manifestările primilor ce exced cadrul de toleranţă şi produc deservicii, ori că le aprobă prin lipsa unor reacţii de acelaşi tip. Disponibilitatea majorităţii de a colabora se realizează între anumite limite. Elemente de interes pentru subiectul discuţiei au fost evidenţiate de un sondaj de opinie realizat de INSCOP la comanda LARICS, anume că 81,8% dintre cetăţeni au încredere puţină şi foarte puţină în Ungaria, procent apropiat de cel cu privire la Rusia 86,9%, de unde se poate deduce că există un potenţial exploziv pe relaţia cu statul vecin, dar care este blocat de faptul că 88,8% dintre cetăţeni consideră că România trebuie să protejeze drepturile minorităţilor naţionale de pe teritoriul său, deci, pentru menţinerea unui climat stabil. Guvernul ţării ar trebui să se îngrijească ca etnicii români să nu identifice formele instituţionalizate de manifestare a elementului maghiar de pe teritoriul României (în politică, cultură, sport, etc.) cu o ingerinţă a autorităţii maghiare de stat(a guvernului Viktor Orban).
Cu alte cuvinte, UDMR ar trebui păzit de el însuşi.
Ungaria este ţara care a preluat rolul de lider la nivel european pe acest subiect, având oameni plasaţi nu doar în poziţii cheie în cadrul instituţiilor UE, ci şi la conducerea organizaţiilor ce desfăşoară un puternic lobby în favoarea celor două ICE(FUEN). Am discutat deja în materialele trecute despre faptul că MinoritySafePack scoate în evidenţă multe dintre problemele cu care se confruntă persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, din acest punct de vedere, o discuţie trebuie să existe, dar modalitatea în care se propune soluţionarea lor duce la crearea unei relaţii de dependenţă între statul înrudit şi etnicii plasaţi în afara graniţelor. De asemenea, iniţiativa este menită a accentua poziţia minorităţilor deja recunoscute, şi nu abordează situaţia etnicilor care nu beneficiează de această recunoaştere, ori cărora nu le sunt aplicate drepturile specifice în baza principiului autoidentificării libere din Convenţia-cadru, categorie în care s-ar putea înscrie şi o parte dintre românii ce trăiesc în Italia 1.200.000, Spania 1.000.000 sau Germania 722.000.
Numeroasa comunitate de etnici români, bine integrată în statele de adopţie, conferă ţării noastre atributele ce o pot aduce în poziţia de a exprima o opinie cu greutate asupra subiectului discuţiei şi, deci, oferi alternativă partenerilor europeni pe teritoriul cărora revendicările etnicilor minoritari converg spre obiective care contravin ordinii de drept dar, mai ales, viziunii exprimate de Ungaria prin MinoritySafePack, Iniţiativa Politica de coeziune şi, pentru completarea tabloului pe tipul de relaţie bilaterală dintre statul îndrudit şi statul de cetăţenie, planul Kos Karoly. Un exemplu al poziţiei autorităţilor române poate fi găsit în discursul rostit de Secretarul de Stat al MAE pe data de 18 iunie 2018 în cadrul Conferinţei Consiliului Europei, Minorities and Minority Languages in a Changing Europe, organizată cu ocazia a împlinirii a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale(România a fost primul stat care a ratificat tratatul) şi, bineînţeles, criticat în aceeaşi reuniune de Vincze Lorant, preşedinte FUEN, acum europarlamentar român ales pe listele UDMR şi vârf de lance în procesul de promovare şi apărare al celor două ICE.
(Paul Gologan este absolvent al programului de Internship LARICS şi absolvent al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.)
