( Leonard Velcescu – Historia )
Columna nu este doar o cronică figurată pentru imortalizarea războaielor daco-romane (101-102 şi 105-106 d.Hr.); ea a devenit, de asemenea, şi mormântul împăratului, aici fiind depusă cenuşa lui Traian, în anul 117, într-o urnă de aur care era amplasată într-o încăpere sepulcrală special amenajată în vestibul. Un al treilea motiv al ridicării monumentului e amintit în inscripţia – laconică, puţin deteriorată din pricina trecerii timpului, dar încă vizibilă – de deasupra intrării în interiorul Columnei: acela de a arăta cât de înalt era muntele care a fost săpat pentru a fi ridicate Forumul şi Columna.
Acest text lapidar şi modest se află, în mod evident, în contradicţie în raport cu măreţia şi splendoarea Columnei. Înălţimea totală a Columnei lui Traian, fără statuie, este de 39,83 m. Baza Columnei, fusul şi capitelul au împreună 29,78 m, adică aproximativ 100 picioare romane [1]. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, iar sus, de 1,25 m; înălţimea unui personaj este jos de 0,60 m, iar în partea de sus de 0,90 m. Diferenţa între sus şi jos este destinată pentru a compensa efectele de perspectivă. Banda sculptată prezintă o lungime de 200 m, iar relieful este sculptat pe 404 de dale suport de marmură, făcând parte din structura Columnei. Sunt reprezentate, în total, 124 episoade din războaiele purtate de romani împotriva dacilor şi mai mult de 2.500 de personaje.
La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul, de unde se poate urca, pe o scară interioară în spirală, spre vârful monumentului. Acolo se afla statuia împăratului Traian, dispărută în timp, şi care, în anul 1598, a fost înlocuită cu statuia de bronz a Sfântului Petru. Această scară este luminată cu ajutorul a 43 de mici deschideri rectangulare ce străpung destul de discret, din loc în loc, grosimea peretelui de marmură a Columnei.
Senatus populusque Romanus Imp(eratori) Caesari divi Nervae f(ilio) Nervae Traiano Aug(usto) Germ(anico) Dacico ponti(ici) maximo trib(unicia) pot(estate) XVII imp(eratori) VI co(n)s(uli) VI p(atri) p(atriae) ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit egestus.
Senatul şi poporul roman Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustul, germanicul, dacicul, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de şase ori imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a se arăta cât de înalt era muntele şi locul săpat cu eforturi atât de mari.
Monumentul, între adevăr istoric şi propagandă
Columna lui Traian reprezintă cea mai mare sculptură în relief din toată Antichitatea. Din punct de vedere estetic, aceasta este înainte de toate o creaţie originală a artei romane în perioada ei de maximă maturitate de la începutul secolului II d.Hr., datorită unităţii sale compoziţionale, omogenităţii basoreliefurilor şi prin realismul personajelor reprezentate. Valoarea sa în calitate de sursă istorică este inestimabilă, având în vedere faptul că scrierile lui Traian despre războaielor dacice sunt astăzi pierdute. De asemenea, basoreliefurile Columnei prezintă o bogată sursă de informaţii şi pentru că oferă detalii despre îmbrăcăminte, armament, fortificaţii, harnaşament, tactici de război, atât pentru romani, cât şi pentru daci, dar şi pentru că înfăţişează atâţia oameni care a trăit (şi luptat) acum mai bine de 1.900 de ani.
Numeroşi specialişti consideră că reliefurile reprezintă o cronică destul de exactă a războaielor daco-romane, iar diferitele detalii ne ajută să cunoaştem mai bine aceste evenimente. Alţii, dimpotrivă, consideră Columna doar o reprezentare artistică, de sinteză, cu inevitabile exagerări şi deformări a evenimentelor descrise. Aceşti istorici privesc basoreliefurile cu neîncredere, întrebându-se unde e limita dintre adevărul istoric şi convenţia artistică. La toate aceste opinii asupra problemei valorii documentare istorice a Columnei lui Traian, ar trebui adăugat caracterul oficial, de curte, al artiştilor anonimi romani care au realizat monumentul.
În fond, Columna îndeplinea şi rolul de act politic, de propagandă pentru Imperiul Roman şi pentru împăratul Traian. Acest fapt nu permitea artiştilor de a urma în mod exclusiv propriile inspiraţii şi iniţiative, în sens artistic creativ – prin urmare, desenatorii şi sculptorii nu aveau voie să se îndepărteze prea mult de textul lui Traian. Se admite din ce în ce mai mult printre specialişti ideea că e foarte probabil ca Traian să fi adus cu el în Dacia, în timpul războaielor împotriva dacilor, desenatori, pictori şi sculptori, pentru a eterniza în acest fel diferitele aspecte şi momente ale războiului şi pentru imortalizarea împăratului însuşi.
În cursul Evului Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a accentuat din cauza faptului că o mare parte din preţioasele marmuri colorate au fost luate pentru a fi reutilizate la diferite construcţii şi în sculptura epocii. Columna lui Traian a fost salvată de un decret dat de Senatul roman, la 27 martie 1162, care pedepsea cu moartea pe oricine ar deteriora sau distruge acest monument lăsat de Roma imperială noului oraş sfânt. Această solicitudine a fost menţinută doar pentru Columna lui Traian, dar, din păcate, nu era prevăzută şi pentru alte zone ale Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în secolul al XVI-lea, pentru construcţia noilor biserici.
În perioada de apogeu a carierei militare şi politice a lui Napoleon Bonaparte, Columna lui Traian a fost pe punctul să fie demontată şi transportată la Paris pentru a fi înălţată în frumoasa Place Vendôme. Dar consilieri apropiaţi ai lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect, considerat prea costisitor. Astfel, pentru construcţia viitoarei Colonne Vendôme (în 1810) au fost comandate în străinătate materialele necesare pentru ridicarea ei la Paris. Iar Columna Traiană a rămas în continuare la Roma, pe locul ei iniţial.
Cel mai impresionant monument triumfal construit vreodată, Columna lui Traian este una dintre operele sculptate în piatră (marmură) cele mai complete pe care ne-a lăsat-o Antichitatea, fiind şi sursă prolifică de studiu pentru istorici, arheologi şi artişti din lumea întreagă. Columna Traiană a fost şi este dintotdeauna unul dintre monumentele cele mai cunoscute din Roma. Începând cu secolul al XV-lea, Columna a atras şi atenţia artiştilor. Înaintea lui Bernini, monumentul a fost studiat de Raffaello Sanzio, de Giulio Romano şi de toţi marii maeştrii, fiind o sursă în care toţi artişti au găsit forţa şi măreţia creativă pentru operele lor.
La începutul secolului al XVI-lea, printre primii artişti ai Renaşterii italiene care au studiat Columna a fost pictorul Jacopo da Bologna, care a arătat un mare interes pentru basoreliefurile monumentului. Apoi, acest monument al Antichităţii a exersat din ce în ce mai mult un viu interes, dar şi o importantă influenţă asupra frescelor lui Raffaello Sanzio, vestitele stanze, şi asupra celor aparţinând elevului său, Giulio Romano, de la Vatican. Se ştie că însuşi Michelangelo admirase scenele Columnei Traiane, în faţa cărora ar fi exclamat: „Nu există decât o singură Columnă Traiană!”.
