25 mai 1925 – Procesul Maimuțelor: Profesorul de biologie John T. Scopes a fost pus sub acuzare pentru predarea teoriei evoluției

25 mai 1925 – Procesul Maimuțelor: Profesorul de biologie John T. Scopes a fost pus sub acuzare pentru predarea teoriei evoluției
(Original Caption) Dayton, Tenn.: John T. Scopes meditates over events of 35 years ago when he was the principal figure in the Dayton monkey trial. He returned to Dayton for a world premiere of a movie made about the famous trial.
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • 25 mai 1925 – Procesul Maimuțelor: Profesorul de biologie John T. Scopes a fost pus sub acuzare pentru predarea teoriei evoluției

( Redacția ) Anii ‘20 au adus în SUA, odată cu prosperitatea, și intensificarea reacțiunii, manifestată prin nativism (atitudine îndreptată împotriva imigranților) și fundamentalism religios. Mulți dintre adepții religiei de altădată vedeau un pericol în răspândirea ideilor lui Darwin și a teoriei lui evoluționiste. De teamă ca aceste noțiuni moderniste să nu pătrundă în unitățile […]

( Redacția )

Anii ‘20 au adus în SUA, odată cu prosperitatea, și intensificarea reacțiunii, manifestată prin nativism (atitudine îndreptată împotriva imigranților) și fundamentalism religios. Mulți dintre adepții religiei de altădată vedeau un pericol în răspândirea ideilor lui Darwin și a teoriei lui evoluționiste. De teamă ca aceste noțiuni moderniste să nu pătrundă în unitățile de învățământ, fundamentaliștii, care propovăduiau interpretarea literară a Bibliei, au trecut la acțiuni care să ducă la adoptarea unor masuri legislative menite să stopeze răspândirea ideilor evoluționiste. 

Statele din sud au reacționat cu promptitudine. Punctul culminant a fost atins în Tennesse în anul 1925, când a fost adoptată Legea Butler, prin care „era interzis pentru orice profesor în orice universitate și toate celelalte școli normale și școli publice ale statului… să predea vreo teorie care neagă istoria creației divine a omului, precum învață Biblia și de a învăța în locul acesteia că omul provine dintr-o specie inferioară de animale“. 

Scopes încalcă cu bună știință legea 

Adepții evoluționismului ies însă la atac. „Organizația pentru Libertăți Civice“ se oferea să apere pe oricine ar fi acuzat că a predat teoria evoluției. Anunțul ajunge la urechile lui George Rappalyea un industriaș din Dayton, care vede într-un eventual proces o modalitate de a face celebru acest mic oraș din Tennesse, iar ideea place și altor fruntași ai orașului. 

Trebuia găsit profesorul, care să încalce legea cu bună știință și să fie dispus să facă față rigorilor unui proces. Acesta nu se lasă mult așteptat, fiind găsit în persoana tânărului profesor de biologie, John Thomas Scopes, care a recunoscut că la o lună după promulgarea legii, folosise la clasă un citat din manualul de biologie, citat ce încălca amintita lege. 

Pe 7 mai 1925, Scopes a fost arestat de polițiștii din Dayton, în urma denunțului făcut de Rappalyea. Atât fundamentaliștii cât și moderniștii vedeau în proces o cale de a-și face cunoscute teoriile. 

Primii l-au avut ca acuzator principal pe William Jennings Bryan, fruntaș al Partidului Democrat, candidat în trei rânduri la președinția SUA, ministru de externe în timpul administrației lui Woodrow Wilson și inițiatorul unei adevărate cruciade împotriva ideilor lui Darwin. De cealaltă parte se afla Clarence Darrow, agnostic declarat, cunoscut apărător al sindicaliștilor americani.

Publicitatea de care s-a bucurat procesul a fost deosebită. Peste 100 de ziariști din SUA dar și din Europa au fost de față la dezbateri; postul de radio WGN din Chicago a stabilit o premieră mondială, transmițând în direct procesul. 

Apărătorii lui Scopes plecau din start cu un handicap serios. Judecătorul, J.T. Raulston era un evanghelist practicant în timp ce juriul era format din fermieri, din care unii nici nu știau să citească, alții declaraseră că nu citiseră în viața lor nici o altă carte în afară de Biblie și nici unul nu auzise de teoria evoluționistă înainte de începerea procesului. 

Numai că avocatul lui Scopes, Darrow, nu era omul care să se lase prea ușor învins. Spre exemplu, în cea de-a șasea zi a procesului, Raulston a hotărât, ca din cauza căldurii și a aglomerației din sala de judecată (exista pericolul prăbușirii etajului), ședința să se desfășoare în parcul din apropiere.

Verdictul este dat după nouă minute 

Momentul culminant al procesului s-a înregistrat în cea de-a șaptea zi a procesului, când apărarea l-a chemat pe Bryan, ca martor expert în interpretarea Bibliei. Darrow l-a făcut pe oponentul său să se piardă în interpretări libere ale Bibliei, care nu făceau decât să dovedească ignoranța în materie biblică și incultura lui Bryan. 

Acesta afirma cu tărie că pe Iona chiar l-a înghițit „un pește mare“, că Ioshua chiar a făcut soarele să stea în loc, că lumea a fost creată cu exact 4004 ani înainte de Hristos, lucruri care, după părerea lui Darrow nu erau decât „idei prostești în care nici un creștin cu scaun la cap nu mai crede“. În final, Bryan a fost nevoit să accepte că cuvântul Bibliei n-ar trebui luat mereu în sensul lui literal.

Pe 21 iulie 1925 s-a pronunțat verdictul. După o deliberare de doar 9 minute, juriul l-a găsit pe John Scopes vinovat de încălcarea legii Butler, iar judecătorul Raulston i-a aplicat o amendă de 100 de dolari, pe care ziarul „Baltimore Sun“ a plătit-o în locul condamnatului. 


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta