( Redacția – Historia )
Din 2 aprilie până pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost asediat de forţele otomane conduse de tânărul sultan, Mahomed al II-lea. Forţe otomane alcătuite din 100.000-200.000 de soldaţi, cu 70 de tunuri de mare calibru şi 100 de vase au asaltat capitală bizantină care era apărată de 10.000 de soldaţi bizantini conduşi de împăratul Constantin al XI-lea. Traversând şi transportând navele din Galata la nord de Cornul de Aur pe un drum de trunchiuri de copac, turcii au asaltat frontal zidurile, respinşi cu mari pierderi. Au pătruns în oraş săpând tunele pe sub ziduri.
În noaptea zilei de 22 mai, a avut loc o eclipsă de Lună şi o ceaţă s-a aşternut peste oraş patru zile mai târziu, profeţind căderea oraşului. Apusul de Soare era tot mai înroşit printre norii denşi şi cenuşii, iar reflexia sa asupra domului bisericii Hagia Sofia părea să producă un joc de lumini şi flăcări, ca şi cum Duhul Sfânt părăsea oraşul. Toate acestea erau efecte rezultate a unui eveniment petrecut la mii de kilometri depărtare: o erupţie vulcanică din Pacific.
În dimineaţa zilei de 29 mai, otomanii au iniţiat atacul final. Primul val de atacatori alcătuiţi din trupele asabi au ucis apărătorii oraşului. Al doilea val, alcătuit din soldaţii anatolieni, au copleşit apărarea bizantină de pe secţiunea de ziduri din nord-vestul oraşului, care era prăbuşită din cauza loviturilor de tun, chiar în locul unde cu două secole înainte, cruciaţii din 1204 pătrundeau în oraş prin acelaşi loc. Trupele de elită de ieniceri au reuşit în cele din urmă să pătrundă în oraş.
Împăratul Constantin al XI-lea a fost ucis, murind în luptă pe străzile capitalei, deşi legendele spun că acesta a fost salvat de îngeri şi ascuns sub pământ, asemeni unui erou adormit care aşteaptă să fie trezit să preia oraşul şi să-i readucă gloria de odinioară. Giovanni Giustiniani, comandantul genovez al trupelor bizantine, a fost rănit şi a evacuat oraşul. Panica se instaurase în rândul locuitorilor, mulţi dintre ei adăpostiţi în lăcaşurile de cult căutând salvarea. Dar rugăciunile s-au dovedit zadarnice. Timp de 3 zile, soldaţii otomani au jefuit şi vandalizat oraşul, şi locuitorii au fost masacraţi, alţii au fost violaţi şi luaţi în sclavie.
Cucerirea Constantinopolului a fost un şoc pentru Europa creştină. Din păcate, preocupate mai mult de problemele lor interne, nici Regatul Angliei, nici Regatul Franţei, nici Imperiul Romano-German nu au venit în ajutor. Papa Pius al II-lea a încercat să declanşeze o cruciadă pentru recapturarea Constantinopolului, dar fără succes. Multe clădiri din capitală au fost transformate, unele având o soartă fericită, altele o soarta mai cruntă:Biserica Sfinţilor Apostoli a devenit mormântul sultanului Mahomed al II-lea, din Augustaion nu mai rămăseseră decât şapte fragmente din coloane în secolul XVI, pe Băile lui Zeuxippus a fost construit un Hamamı, Palatul Imperial a fost demolat, Cisterna Basilica a rămas ascunsă, iar Boukoleon a zăcut în ruine.
Hipodromul, locul de odinioară de desfăşurare a curselor grandioase de cai, a fost uitat şi a zăcut în ruine, supravieţuind doar eternul obelisc egiptean al lui Tutmes şi coloana şerpuită ciobită care comemorează bătălia de la Plateea ce au asistat la civilizaţiile în momentele lor de glorie şi declin, la bătălii şi ulterior la spectaculoasele curse de cai, stând tăcute veacuri întregi. Blachernae a rămas singurul edificiu bizantin intact, alături de monumentul Milion.
Secţiuni întregi din zidurile teodosiene ce se doreau a fi impenetrabile au fost distruse de forţă tunurilor şi au ajuns ruine, apeductul lui Valens a fost reparat, Biserica Hagia Irene a ajuns o armorerie, iar Catedrala Hagia Sofia a devenit moschee.Căderea Constantinopolului i-a inspirat pe renascentiştii italieni să studieze şi mai mult istoria Bizanţului. Mulţi savanţi şi artişti greci care au fugit din Constantinopol s-au stabilit în Italia, stimulând pasiunea şi interesul pentru cunoaşterea istoriei bizantine.
