3 aprilie 1922 – Iosif Stalin i-a urmat lui Vladimir Ilici Lenin la conducerea Uniunii Sovietice

3 aprilie 1922 – Iosif Stalin i-a urmat lui Vladimir Ilici Lenin la conducerea Uniunii Sovietice
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • 3 aprilie 1922 – Iosif Stalin i-a urmat lui Vladimir Ilici Lenin la conducerea Uniunii Sovietice

( Redacția – Historia ) După 1922, când Lenin este dărâmat de boala care avea să-l răpună în 1924, în Partid s-a creat un vid politic, iar Stalin a început să-și pregătească pozițiile pentru iminenta luptă pentru succesiune. Astfel, el s-a opus celui mai puternic adversar al său, Troțki, prin contestarea teoriei revoluției permanente formulate […]

( Redacția – Historia )

După 1922, când Lenin este dărâmat de boala care avea să-l răpună în 1924, în Partid s-a creat un vid politic, iar Stalin a început să-și pregătească pozițiile pentru iminenta luptă pentru succesiune. Astfel, el s-a opus celui mai puternic adversar al său, Troțki, prin contestarea teoriei revoluției permanente formulate de acesta. Calea aleasă de Stalin a fost riscantă, din moment ce însuși Lenin aprobase teoria troțkistă ca fiind cea mai bună modalitate de contestare a criticilor aduse de menșevici, critici potrivit cărora revoluția bolșevică din 1917 era prematură din punct de vedere al condițiilor istorice. Spre deosebire de elanul revoluționar specific bolșevicilor, menșevicii rămăseseră fideli căii formulate de Marx și Engels, aceea a evoluției naturale, inevitabile, de la capitalism la socialism (problema era că Rusia era departe de a fi o societate capitalistă dezvoltată).

Lupta împotriva lui Troțki

Strategia lui Stalin a fost de a se autopromova ca adevăratul discipol al lui Lenin și de a-l prezenta pe Troțki ca pe un menșevic trădător care dorea întinarea moștenirii leniniste. De cealaltă parte, Troțki a mizat pe nemulțumirea cauzată de creșterea continuă a birocrației (și, implicit, a Secretariatului condus de Stalin). După moartea lui Lenin, la conferința partidului din ianuarie 1924, Stalin l-a acuzat pe Troțki că se opune conducerii colective și că dorește divizarea partidului. El a exploatat din plin fricile majorității din partid care vedea în anti-birocratismului lui Troțki o amenințare directă la adresa noilor poziții și statute de care beneficiau membrii PCUS. De aceea, poziția lui Troțki trebuia denunțată ca răzvrătire, chiar dacă asta însemna și renunțarea la teoria revoluției permanente și la poziția favorabilă a lui Lenin vis-a-vis de aceasta. Stalin a spus că: 

”Teoria leninistă a revoluției proletare este negarea teoriei revoluției permanente. Neîncrederea în puterea și capacitatea revoluției noastre, neîncrederea în puterea și capacitățile proletariatului rusesc este baza teoriei revoluției permanente. Teoria revoluției permanente avansată de tovarășul Troțki e doar o altă variantă a menșevismului.”

Problema lui Troțki a fost că el considera că era obligat, de normele disciplinei de partid formulate de Lenin, să poarte lupta în interiorul partidului, unde el avea însă puține șanse de reușită din cauza poziției de Secretar General ocupate de Stalin. La începutul lui 1923, partidul avea în jur de 500.000 de membri, foarte puțini raportat la totalul populației. Însă în afara partidului, în ochii publicului larg și mai ales în armată, Troțki era mult mai popular decât Stalin. Exista însă teama că o ruptură în interiorul partidului va fi folosită de inamicii regimului. Cu toate acestea, Troțki a crezut că putea câștiga prin forța argumentelor și raționamentelor sale.

De cealaltă parte, potrivit lui Issac Deutscher (scriitor marxist, autorul unor biografii ale lui Troțki și Stalin), Stalin era un comunist pesimist deoarece ”își trata propria doctrina ca fiind ceva ezoteric. El nu credea că proletariatul era într-adevăr capabil de a o accepta dacă nu îi era băgată pe gât”. Stalin s-a bazat pe faptul că membrii partidului erau mai puțin interesați de consistența intelectuală a argumentelor opoziției decât de solidaritatea socială și conștiința apartenenței la partid.

În plus, Stalin a subliniat mereu o anumită latură a lui Lenin, anume voința sa de revoluționar, disprețul vis-a-vis de pragmatismul menșevicilor – cu toate acele reguli care dictau când situația era propice pentru trecerea la socialism, și disprețul pentru democrația burgheză. Mai mult decât atât, Stalin și Lenin aveau în comun loialitatea feroce față de partid și față de credința că acesta este singurul reprezentant legitim al clasei muncitoare. Stalin a fost suficient de perspicace pentru a-și da seama că monopolul său va rezista atâta timp cât partidul promova recrutarea în masă a membrilor. Prin numirea sa în funcția de Secretar General (inițial o poziție nu atât de importantă, ci mai mult administrativă), el și-a creat o rețea de membri fideli, răspândiți în întreaga țară, ce au devenit ochii și urechile lui.

De asemenea, preluând o idee de la Lenin, Stalin insista ca partidul să funcționeze ca și o armată. Într-un discurs din 2 decembrie 1923, el descrie partidul ca pe ”o uniune militară a acelora care acționează în baza unui program comun”. Comparația nu e întâmplătoare:armatele nu sunt democratice și nu tolerează nerespectarea autorităților și rangurilor.

Din cauza rolului său special, Stalin credea că partidul era vulnerabil cu precădere în fața inamicilor din interiori. Istoricul Robert Tucker spunea despre Stalin că a fost o victimă a propriilor sale deziluzii:

”În vremea aceea, în mintea lui Stalin, imaginea de erou pe care o avea despre sine era strâns legată de imaginea inamicului. Suprapusă peste imaginea lui de revoluționar și marxist, adevăratul discipol al lui Lenin și succesorul lui de drept, era o imagine a inamicului din interiorul partidului, acel posibil trădător al partidului și Revoluției.”

Pentru a lupta împotriva acestor pericole, pentru Stalin era absolut necesar ca el să fie dur, chiar dacă asta însemna să se asemene despoților orientali. Pentru mulți dintre adepții săi, această imagine chiar a contribuit la atracția pe care o exercita. Liderul omnipotent era încă norma într-o societate care abia scăpase de autocrația țaristă. Mai mult decât atât, noțiunea lui Stalin a Rusie centru al universului era apropiată de ideologia promovată anterior de biserica ortodoxă rusească.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta