Să ridice mâna sus cine știe de ce sărbătorim Ziua Internațională a Femeii la data de 8 martie. Sau era Ziua Mamei, că parcă așa am învățat la școală, atunci când ne dădea mama buchete cu flori și ne trimitea cu ele la doamna profesoară. „De ziua taaa, mămicooo…”- măcar am rămas cu versurile acestea în cap.
Oficial, în acte scrie că pe 8 martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Prima zi a fost marcată în 19 martie 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.
Însă Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai tîrziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.
În România în ziua de 8 Martie se sărbătoreşte Femeia. Până în decembrie ’89 se vorbea de ziua mamei dar după revoluţia din 1989 ziua mamei a fost înlocuită cu Ziua femeii.
După alte izvoare istorice, în data de 8 martie se celebrează Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională sau Ziua Internațională a Femeii. Sărbătoarea a fost oficializată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1975. Din punct de vedere al mișcării feministe, ziua de 8 martie este o zi importantă pentru sărbătorirea realizărilor economice, globale și sociale ale femeilor din întreaga lume.
Ziua Internațională a Femeii a fost inclusă în sărbătorile culturale din numeroase țări. Deși a debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică și socială, ziua de 8 martie s-a transformat treptat, pentru a fi astăzi mai ales o zi în care bărbații își exprimă dragostea și afecțiunea pentru femei. Bărbații oferă flori și mici cadouri femeilor, de la mame, soții și prietene până la fete sau colege de muncă.
Concluzia nu poate fi decât una singură, unanim acceptată: Celebrați femeile ca și cum ar fi 8 martie în fiecare zi a anului.