Acord deplin PSD-PNL pe educație: 40% analfabeți funcțional, fără masă caldă, digitalizarea – eșec

Acord deplin PSD-PNL pe educație: 40% analfabeți funcțional, fără masă caldă, digitalizarea – eșec
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Acord deplin PSD-PNL pe educație: 40% analfabeți funcțional, fără masă caldă, digitalizarea – eșec

( Petre Bădică – Newsweek.ro ) Cele două partide au condus ministerul Educației în ultimii zece ani cu rezultate catastrofale. Într-o singură zi, s-au înțeles cum trebuie condus acest domeniu în viitoarea coaliție. Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR pe învăţământului „evoluează foarte bine”, spune Cîmpeanu. Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri […]

( Petre Bădică – Newsweek.ro )

Cele două partide au condus ministerul Educației în ultimii zece ani cu rezultate catastrofale. Într-o singură zi, s-au înțeles cum trebuie condus acest domeniu în viitoarea coaliție. Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR pe învăţământului „evoluează foarte bine”, spune Cîmpeanu.

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR cu privire la domeniul învăţământului „evoluează foarte bine” şi că au fost identificate „foarte multe puncte comune”, nu şi „puncte de divergenţă”.

„Întotdeauna am susţinut nevoia unui consens politic pentru o sustenabilitate a unor măsuri care să genereze reforma mult aşteptată în educaţie. Discuţiile evoluează foarte bine, am identificat foarte multe puncte comune.

Sigur, cele mai multe puncte comune sunt incluse din dezideratele proiectului de ţară România educată, care a făcut obiectul unor consultări extinse, şi evident că acele deziderate sunt considerate a fi într-adevăr cele necesare pe termen mediu şi lung. Pe de altă parte, însă, am discutat o serie de măsuri punctuale care ţin de reevaluarea programelor sociale, în sensul asigurării coerenţei integrării acestora.

Spre exemplu, programul Masă caldă, programul produselor de panificaţie şi lactate, fructe şi legume proaspete, programul şcoală după şcoală, nevoia de integrare a acestor programe în aşa fel încât să punem la un loc resursele şi să putem generaliza aceste programe”, a afirmat Cîmpeanu la Parlament.

Acord deplin PSD-PNL pe educație: 40% analfabeți funcțional, masa caldă lipsă, digitalizarea un eșec

Ministerul Educației a fost condus, în ultimul deceniu, de PNL și PSD. Au fost trei miniștri PNL, 10 de la PSD și doi independenți în cabinetul condus de Dacian Cioloș.

Numitorul comun al guvernării PSD și PNL din ultimul deceniu în educație este reprezentat de eșecuri și de o scădere constantă a tuturor indicatorilor educaționali.

1.     Record de analfabeți funcțional

România are cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la testele PISA 2018. Scorul obținut este în scădere față de ultimele două testări la care România a participat (2012 si 2015) la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe. Procentul de analfabeți funcțional este de 44%.

Rezultatele oficiale din 2018 de la testele PISA mai arată că elevii din România sunt printre cei mai slabi la științe. Astfel, elevii din România au obținut la științe 426 de puncte, locul 53 în lume. Din UE, doar Bulgaria stă un pic mai prost (424 puncte). Elevii din Polonia au obținut 511 puncte la științe, Germania sau Olanda – 503, Cehia – 497.

2.     Masa caldă, laptele și cornul, un eșec

Abia anul trecut, ministerul Educației a publicat un proiect de Ordonanță de Urgență pentru aprobarea extinderii Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unităţi de învățământ preuniversitar de stat.

Newsweek România a scris că, în timpul guvernării PSD – Dăncilă, elevii nu au putut beneficia de pe urma programului social „Cornul și laptele”. Guvernul și autoritățile locale s-au acuzat reciproc că lipsesc banii pentru acest proiect.

3.     Catalogul virtual și Bibiloteca electronică, promise timp de un deceniu

Digitalizarea învățământului trebuia să cuprindă două proiecte esențiale pe care PSD ar fi vut timp și bani să le implementeze. A lipsit voința și știința. Deși se află menționate în Legea Educației din 2011, Catalogul virtual și Biblioteca electronică nu sunt funcționale nici azi.

4.     Școala online, greu de obținut la țară

Pandemia a găsit România cu aproape un milion de elevi care nu aveau Internet acasă sau un dispozitiv pentru lecțiile online. Din datele Ministerului Educației, ar mai fi 300.000 de elevi în afara ariei de acoperire a școlii online.

5.     Plagiatorii promovați. La fel, politicienii cu studii mediocre

Detectarea impostorilor academici este frânată prin tertipuri birocratice sau chiar de ministerul Educației. În funcții înalte au fost și continuă să fie promovați oameni cu studii universitare mediocre.

6.     Închiderea școlilor și bibliotecilor

În ultimii zece ani, s-au închis 781 de biblioteci la sate, în medie aproape 80 pe an. Nicio regiune nu a fost exclusă de la acest declin. Din satele din Oltenia au dispărut 100 de biblioteci, din Ardeal aproape 300, alte 80 în zona Iași-Suceava.


Distribuie articolul