Braga era la mare cautare in zonele din sud ale tarii unde simigeriile se intreceau in arta de a pofti bucurestenul sa ude covrigii sau dulciurile, cu braga. Ce era braga? Simplu, ieftin si traditional: O fiertura de mei macinat (de porumb ori de secara) usor tulbure si de consistenta unui nectar dulce acrisor cu o firava urma de alcool.
Care va sa zica, ieftin ca…braga – cu cinci parale te pricopseai cu o cana de braga si dulciuri asortate- si la moda, pe cartea ei de vizita mai scria: bautura racoritoare cu gust acrisor si miros specific, o varinata de consum agreabil pentru un buzunar mai stramt, buna de pacalit saracia.
Eficient antidot contra caniculei, licoarea era un produs perisabil, care trebuie tinut obligatoriu la gheata pentru ca nu rezista mai mult de 48 de ore. De aceea se pastra in butoaie din lemn, umplute cu gheata, care aveau inauntru bidoane din aluminiu cu canea.
Cine era bragagiu si cum vindea „Braaaggga reeeeceeee”? Vanzatorii de braga dar si de zaharicale orientale erau turci, albanezi, aromani, bulgari si armeni care purtau intr-o mana tava dulce si in cealalta mana o donita cu braga racita in care rostogoleau un bulgare de gheata.
Totusi, umbla vorba ca braga are o istorie respectabila si a fost preparata de traci, deci nu are numai radacini orientale. Femeile trace faceau turte de mei, muraturi, fierturi din felurite radacini si verdeturi si sunt inventatoarele mai multor produse fermentate printre care si borsul si … braga!
Fabricarea bragii a fost preluata cu traditie si reteta de fabricute socialiste dar si de urmasii celor cu salvari si fes. Asa ca in Constanta a existat pana nu demult o fabrica de braga, care a capitulat insa sub asediul sucurilor la plic, Rocola, Cico si mai nou a sake-urilor in arome si culori.
Tiptil, tiptil braga a disparut in istorie, a ramas alaiul sau de amintiri. O „mana” de turci si de albanezi au pastrat traditia negotului cu braga si o singura societate comerciala o exploateaza la nivel industrial. O mai fabrica familiile musulmane din sudul tarii, dar numai pentru consumul propriu.
Singura firma care mai produce braga in cantitati industriale este Comalina SRL din Galati iar amfitrionul a incaltat papuci de bragagiu in 1975, dupa ce a mostenit de la un evreu pe nume Bal reteta de fabricare.
De ce a disparut de fapt braga? Sa o punem pe seama noilor moravuri care dicteaza un gust mai parizian, mai subtire, adica fara ingeniozitati locale? Nu avem raspunsuri ci doar cateva intrebari savuroase decupate tot de aici: „In Romania postrevolutionara a disparut materia prima pentru braga. E ca si cum am afla ca nu mai exista materie prima pentru bors. Ca a disparut zerul, otetul si rachiul. Ca nu mai avem ceapa”.
( metropotam.ro )
