Ai invins, continua! Ai pierdut, continua!

Ai invins, continua! Ai pierdut, continua!
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Ai invins, continua! Ai pierdut, continua!

Mulţi spun că viaţa e ca un război. Într-o anumită măsură sunt şi eu de acord cu această afirmaţie, chiar dacă ea sună destul de dur. Cum se spune: cei ce în război nu au murit se fac mai puternici. Orice dificultate din viaţa noastră ne face mai puternici. Totuşi, dacă viaţa e un război, […]

Mulţi spun că viaţa e ca un război. Într-o anumită măsură sunt şi eu de acord cu această afirmaţie, chiar dacă ea sună destul de dur. Cum se spune: cei ce în război nu au murit se fac mai puternici. Orice dificultate din viaţa noastră ne face mai puternici. Totuşi, dacă viaţa e un război, atunci ca în orice luptă există învingători şi învinşi. Însă, nici unii, nici alţii nu trebuie să se oprească din luptat, căci viaţa merge şi merge înainte şi ne pune mereu în faţa noastră cîte o barieră.

Ai învins, continuă. Ai pierdut, continuă. Nu are sens să te opreşti. Trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine pentru a te ridica spre culmile pe care tu încă singur nu le ştii că există.

  Pentru fiecare om viața este un război. Fiecare este diferit prin felul lui de a fi. Unii avem de trecut prin lupte mai grele, iar alții mai ușoare, asta depinde de cum suntem și de situația materială a fiecăruia. Orice ar fi trebuie să le putem face față cumva.

  La unele lupte avem nevoie de ajutorul familiei sau prietenilor. Iar la altele reușim să le facem față singuri. Dar nu ne poate ajuta nimeni tot timpul. Unii suntem în război chiar și cu propria noastră persoană. Pentru că ne spunem uneori că nu suntem în stare să facem un lucru mai complicat și ne dăm bătuți fără ca nici măcar să încercăm.

  Câteodată așteptăm să fim împinși de la spate, să ne dea cineva măcar puțin curaj pentru a începe sau continua o luptă care nouă de la bun început ni se pare grea. La sfârșitul vieții îți vei da seama câte lupte ai câștigat și câte ai pierdut. Iar în funcție de asta o să fii învingător sau învins. Evident că fiecare dintre noi ș-ar dori să fie învingător și să câștige fiecare luptă pe care i-o dă viața. Dar depinde de fiecare în parte dacă suntem niște  luptători sau nu.

  În viață trebuie să lupți indiferent  pentru cât și pentru cine.


Distribuie articolul