Arafat: Oamenii să se programeze, că nu vor fi vaccinați cu lotul „dubios” de AstraZeneca

Arafat: Oamenii să se programeze, că nu vor fi vaccinați cu lotul „dubios” de AstraZeneca
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Arafat: Oamenii să se programeze, că nu vor fi vaccinați cu lotul „dubios” de AstraZeneca

( Elena Andrei – Newsweek ) Problemele cu vaccinul AstraZeneca ar putea duce la încetinirea campaniei de vaccinare, din cauza discuțiilor nefondate care duc la intimidare. Oamenii trebuie să meargă la vaccinare, că nu vor fi vaccinați din lotul „cu dubii”, a spus secretarul de stat din MAI Raed Arafat. Întrebat dacă le recomandă românilor […]

( Elena Andrei – Newsweek )

Problemele cu vaccinul AstraZeneca ar putea duce la încetinirea campaniei de vaccinare, din cauza discuțiilor nefondate care duc la intimidare. Oamenii trebuie să meargă la vaccinare, că nu vor fi vaccinați din lotul „cu dubii”, a spus secretarul de stat din MAI Raed Arafat.

Întrebat dacă le recomandă românilor să se programeze la vaccin de luni, chiar dacă nimeresc vaccinul AstraZeneca, secretarul de stat din MAI a afirmat că programările există și trebuie așteptate deciziile pe loturile respective: „Există supraveghere, există o reacție. Așa că sfatul meu este da. Să se programaze mai departe, nu se vor vaccina cu un lot asupra căruia există dubii”, a declarat vineri seară, la Digi24, Arafat.

„Sunt discuții ale unor oameni care nu sunt experți și răspândesc idei greșite, pot să ducă la intimidarea populației și la teamă. Orice discuție trebuie să fie purtată cu oameni din domeniu, experți în vaccinuri, medicamente, Agenția Europeană a Medicamentului, să vedem care va fi concluzia. Discuțiile nefondate, care nu folosesc date științifice, care merg pe partea emoțională, vor duce la intimidare”,a subliniat Arafat.

În opinia acestuia, România a luat o măsură înțeleaptă când a decis sistarea temporară a loturilor cu probleme, până se pronunță Agenția Europeană a Medicamentului.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta