Biserica Sucevița, unde îngerii stau adunați în formație

Biserica Sucevița, unde îngerii stau adunați în formație
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Biserica Sucevița, unde îngerii stau adunați în formație

( Ana-Maria Şchiopu – Historia ) Tot continui să mergi – cu mașina sau la pas, prin pădurile ce odată aveau divinitatea marcată cu săgeți. Și simți deodată că se termină harta, pământul, când ajungi pe nesimțite la picioarele unei scări. Privești în sus și vezi o ceată de îngeri, organizați în formație. Rânduri de […]

( Ana-Maria Şchiopu – Historia )

Tot continui să mergi – cu mașina sau la pas, prin pădurile ce odată aveau divinitatea marcată cu săgeți. Și simți deodată că se termină harta, pământul, când ajungi pe nesimțite la picioarele unei scări. Privești în sus și vezi o ceată de îngeri, organizați în formație. Rânduri de aripi, rânduri de aureole. Toți cu mâinile împreunate. Pui pariu că ai ajuns la Poarta Raiului – altfel n-are cum!  

O scurtă adiere de vânt te trezește și te vezi înconjurat de ziduri groase și patru turnuri de apărare în colțuri, ca patru străjeri loiali, de neclintit. Te dai câțiva pași înapoi și vezi comoara lăsată de domnii moldoveni: biserica Sucevița. Stă acolo de secole, în peisajul de basm al Bucovinei, și așteaptă cuminte să fie descoperită.  

La început a fost o biserică mică, din lemn – așa hotărâseră frații Movilă, Gheorghe, Ieremia și Simion, și atât aveau în vistierie. În timpul domniei lui Petru Șchiopu, frații, sfetnici de seamă ai domnului moldovean, au pus mână de la mână și au ridicat frumoasa biserică din piatră. Doi ani a durat construirea, din 1582 și până în 1584, iar din 1595, când Ieremia ajunge pe tronul Moldovei, lăcașul capătă aerul divin, protejat ca-ntr-o mică fortificație. Și așa, piatră cu piatră, zid cu zid, biserica devine o adevărată emblemă a dinastiei Movileștilor.  

Sucevița aduce ceva familial românului: pridvorul. Acel prag, acel loc special, la jumătatea drumului dintre sacru și profan, unde îți lași neliniștile lumești. Însă fie că te afli afară sau înăuntru, biserica îți dă senzația de unul și același loc – ca un orizont de întrepătrundere a divinului cu pământescul. Așa au gândit, poate, cei doi pictori moldoveni, frații Ioan și Sofronie Zugravul: un lăcaș cu două fețe (aproape) gemene, cu locaș îmbrăcat în miniaturi. Migala, finețea și culorile puternice, dramatice, fac din fiecare tablou în parte o poveste – probabil că pentru a absorbi poveștile, pildele de pe frescele Suceviței nici o săptămână nu ar ajunge. Nu degeaba specialiștii UNESCO au concluzionat că aici se află cel mai mare număr de imagini religioase.  

La Sucevița, sfinții te privesc drept în ochi. Stau de strajă, unul lângă altul, pe pereții exteriori. Păzesc, cu succes, divinitatea. Din loc în loc, sunt niște geamuri mici, semiovale, ca niște ochiuri de apă. Parcă nu ai îndrăzni să tragi cu ochiul înăuntru. Bat, însă, clopotele vechi, ruginite, cele de pe vremea lui Ieremia Movilă, și curiozitatea se sperie. La Sucevița atât ai de făcut: să te așezi pe iarbă, la picioarele Scării Virtuții, și să privești în sus, la cer, la îngeri. La Sucevița vezi, pentru o secundă, cât de mare este eternitatea.  


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta