Biserici din Țara Românească

Biserici din Țara Românească

Primele biserici din Țara Românească datează din sec. XIV-XVI și poartă amprenta arhitecturii bizantine constantinopolitane, cu influențe sârbo-bulgare, reprezentate de turlă și cupola de deasupra naosului, ce se sprijină pe patru arcuri mari, și de pilaștrii de susținere adosați. Biserica domnească Sfântul Nicolae, cel mai valoros complex de artă bizantină din țara noastră (cu pictura […]

Primele biserici din Țara Românească datează din sec. XIV-XVI și poartă amprenta arhitecturii bizantine constantinopolitane, cu influențe sârbo-bulgare, reprezentate de turlă și cupola de deasupra naosului, ce se sprijină pe patru arcuri mari, și de pilaștrii de susținere adosați.

Biserica domnească Sfântul Nicolae, cel mai valoros complex de artă bizantină din țara noastră (cu pictura în stilul Renașterii paleologe) a fost ridicată de Nicolae Alexandru la 1352, după un plan în cruce greacă înscrisă. Biserica mănăstirii Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân de la 1387 -1388, are un plan treflat, cu turla ridicată deasupra naosului, asemănătoare cu modelul bisericii sârbe din Crușovăț. Biserica mănăstirii Argeșului, terminată la 1517, ctitorie a lui Neagoe Basarab, stabilește un nou tip de construcție, cu pronaosul lărgit, devenit gropniță domnească, incluzând o incintă interioară de coloane, patru turle și o decorație bogată a fațadelor placate cu piatră, cu elemente de origine armeană și georgiană.

Biserica mănăstirii Snagov a fost înălțată de Neagoe Basarab în 1517- 1521, probabil după modelul bisericilor de la Muntele Athos, având un plan treflat, cu două turle suplimentare, mai mici, peste cele două încăperi laterale ale altarului, numite proscomidiar și diaconicon. Ansamblul pictural de la Snagov, realizat în anul 1563 de către Dobromir cel Tânăr, completat ulterior, este cel mai mare de la noi din țară. După epoca lui Neagoe Basarab, pe parcursul sec. XVI se cristalizează stilul vechi românesc sau muntenesc, caracterizat prin construcții de mici dimensiuni, cu plan treflat, de tip sârbesc, mai rar dreptunghiular sau cruciform, pronaos cu o turlă, despărțit de naos prin zid, naos cu turlă și altar semicircular, pridvor cu arcade deschise și decor exterior din tencuială, alternând cu cărămizi aparente.

Aceste elemente apar la biserica Curtea Veche din București, ctitorie a lui Mircea Ciobanul, înainte de 1559, bolnița mănăstirii Cozia – 1542, zidită de Radu Paisie, biserica fostei mănăstiri Mihai-Vodă din București, biserica mare a Curții din Târgoviște.

Arhitectura religioasă a sec. XVII și începutului de sec. XVIII cunoaște o perioadă de înflorire în timpul domniilor lui Matei Basarab (1632-1654), Șerban Cantacuzino (1678-1688), Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și Stefan Cantacuzino (1714-1716), atât în ceea ce privește varietatea tipurilor de plan, cât și proporțiile și tehnicile decorative.

În epoca lui Matei Basarab se construiesc biserici cu plan simplu, mai ales dreptunghiular, format din pronaos cu turlă-clopotniță, naos, altar cu absidă poligonală și pridvor deschis, susținut de coloane circulare sau octogonale, uneori cu influențe moldovenești sau ale Renașterii și Barocului occidental, primite pe filiera transilvăneană sau italiană.

Ctitoriile domnitorilor Cantacuzini din a doua jumătate a sec. XVII, cum sunt biserica Doamnei, Colțea, mănăstirea Sinaia, Filipeștii de Pădure (Prahova), Fundenii Doamnei, se disting prin decorația bogată interioară și exterioară.

În epoca lui Constantin Brâncoveanu apare stilul brâncovenesc, ce se remarcă prin construcții cu plan triconc, cu pridvor deschis, sprijinit pe stâlpi sculptați, cu elemente specifice stilului Renașterii, vizibile la bisericile Sf. Gheorghe Nou, Mănăstirea Hurezi, biserica palatului de la Mogoșoaia, biserica mănăstirii Antim, biserica Cretzulescu din București, biserica Stavropoleos, Mântuleasa, Sf. Elefterie vechi, Batiștei, Portalurile bisericilor, uneori cu aspect de arc triumfal, devin piesele de rezistență care acumulează majoritatea influențelor și inovațiilor, fiind decorate cu serafimi, figurile antropomorfe înaripate, pisanii încadrate de baluștri, pilaștri laterali, antablament pe care este prezentată stema țării.

Mănăstirea Hurezi reprezintă o capodoperă a stilului brâncovenesc, inclusă în patrimoniul UNESCO, construită în stil renascentist, ritmat de galeriile arcuite ale chiliilor cu două niveluri și de dispunerea clădirilor în interiorul incintei, pe axa de simetrie est-vest.

În pronaos sunt zugrăviți Constantin Brâncoveanu cu soția și cei unsprezece copii, predecesorii săi, domnitorii Basarabi și Cantacuzini, precum și o valoroasă reprezentare a Judecății de Apoi. Iconostasul din lemn păstrează icoanele originale. Foișorul lui Dionisie Bălcescu de pe latura sudică a complexului este o adevărată bijuterie din piatră sculptată. Mănăstirea Hurezi a constituit un important centru de cultură prin biblioteca sa și prin școala de pictură de la Horezu, marcată de zugravii Pârvu Mutu și Constantinos, caracterizată prin disocierea dintre pictura religioasă și portret, care evoluează de sine stătător până va atinge stadiul de pictură de șevalet.

Renașterea apuseană aduce și la noi modelul lespezilor funerare, cum este cea de la Curtea de Argeș, care îl înfățișează pe domnitorul Radu de la Afumați ca un cavaler trac, simbolul vieții veșnice, purtând în loc de mantie aripile de vultur, caracteristice vestimentației războinice a căpeteniilor militare din răsărit.

Oltenia secolului XVIII se remarcă prin ctitorirea a cca 200 de biserici sătești ce conservă picturi exterioare, cum sunt cele de Slătioara, Păușești-Măglași, Câinenii Mari și Câinenii Mici, la Neghinești-Cacova, Urșani, Horezu, strălucite exemplare ale arhitecturii populare de zid.

( Noua Acropola )


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta