Sigur ca toti am auzit sau urmarit, macar o data in viata “Dansul Calusului”. Poate putini stiu ca originea acestui dans se pierde in negura vremurilor unii istorici il plaseaza pe vremea dacilor. Cert este ca acest frumos si tot-odata mistic dans a fost atestat in toate provinciile romanesti cu mai multe sute de ani in urma, Dimitrie Cantemir in Moldova, in Transilvania de austriacul Sulzer, iar in Muntenia de Dinicu Golescu. Relatarile despre acest dans reconstituie o bresla razboinica care in timp si-a pierdut rolul principal, pastrandu-se sub forma unui dans cu ritual magic.
In antichitate, razboinicii din spatiul dacic recurgeau la practici magice pentru a crea coeziunea necesara grupului de luptatori si la forme de antrenament, acestea fiind considerate astazi dansuri. Dansul calusului cuprindea disciplina, efort fizic si deasemeni abstinenta totala de la actul sexual timp de cateva saptamani pe an, de regula in preajma Rusaliilor. Acesti razboinici izolandu-se de societate in tabere special amenajate, pentru desavarsirea pregatirii militare.
O alta caracteristica fundamentala este prezenta armelor in dansul calusului. In ziua de astazi calusarii danseaza cu bate, dar pe vremea dacilor si in Evul Mediu, acestia erau inarmati cu sabii si pumnale. Istoricul antic de origine greaca, Xenofon, mentioneaza ca dacii practicau un dans magic al razboinicilor inarmati cu sabii, iar in timpul acestui dans unul dintre luptatori era simbolic “ucis” si “invia” la sfarsitul dansului. In ziua de azi dansul calusului are o scena asemanatoare.
Mai tarziu, in Evul Mediu , majoritatea satelor romanesti aveau propria trupa de calusari. Prezenta acestor confrerii razboinice in toate satele romanesti poate constitui o explicatie pentru mobilizarea taranilor la “Oastea cea Mare”. Altfel cum se poate explica disciplina si pregatirea militara de care era capabila, “Oastea cea Mare” a voievozilor romani si faptul ca acestia puteau aduna in orice moment zeci de mii de luptatori dintr-o populatie care abia numara jumatate de milion de suflete.
In ziua de astazi, bresla razboinica a calusarilor, atestata inca de vremea dacilor pana in Evul Mediu in toate satele romanesti, si-a pierdut aceasta functie devenind o simpla piesa de rezistenta la spectacolele folclorice, privita cu amuzament si interes de catre romani si straini. Aceasta bresla a calusarilor a constituit vreme de sute de ani unul dintre firele de rezistenta si coeziune a societatii din satele romanesti. Iar un vataf de calusari din Evul Mediu sigur avea mai multa influenta asupra oamenilor sai, fiind mai iubit si respectat, decat multi dintre politicienii din ziua de azi.
