Cele mai influente zece personalitati din istorie

Cele mai influente zece personalitati din istorie
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Cele mai influente zece personalitati din istorie

Michael H. Hart, un astrofizician si eseist american, in cartea sa The 100: A Ranking of the Most Influential Persons in History, a realizat un clasament al celor mai influente o suta de personalitati din istoria tuturor timpurilor (incluzand aici religia/ mitologia, stiinta, viata politica, sociala), constatand ca doar doua femei par a fi avut […]

Michael H. Hart, un astrofizician si eseist american, in cartea sa The 100: A Ranking of the Most Influential Persons in History, a realizat un clasament al celor mai influente o suta de personalitati din istoria tuturor timpurilor (incluzand aici religia/ mitologia, stiinta, viata politica, sociala), constatand ca doar doua femei par a fi avut un rol major in destinele umanitatii. Desigur, criteriile aplicate pentru intocmirea clasamentului sunt discutabile si neunitare, dar este interesant de descoperit care este ierarhia, in viziunea unui om de stiinta care, in anii 1990 – 2000, credea ca valorile lumii americane si europene tind sa fie puse in umbra de cultura altor spatii geografice. Din punctul sau de vedere, pe primele zece locuri se situeaza urmatoarele personalitati:

  • Mahomed (in araba, Muhammad, insemnand « Cel demn de a fi laudat ») – nascut la Meka, in jurul anului 570, profet al Islamului, este considerat o personalitate exceptionala, singurul care s-a dovedit a fi, in opinia multor istorici, un lider incontestabil, atat pe plan religios, cat si politic si militar. Invataturile lui Allah, transmise lui Mahomed, prin Arhanghelul Gabriel, sub forma unor « revelatii » se regasesc in Coran, Cartea Sfanta a Islamului. Actiunea politica si misiunea profetica a lui Mahomed au influentat in mod categoric, direct sau indirect, dimensiunea religioasa, culturala si politica a intregii umanitati. 
  • Isaac Newtoneste filozoful, matematicianul, fizicianul, alchimistul, astronomul si teologul englez, din secolul al XVII-lea, figura emblematica a stiintelor, recunoscut ca fondator al mecanicii clasice, autor al teoriei gravitatiei universale, creatorul calculului infinitezimal. A fost o personalitate complexa, cu un destin dramatic. Ezita indelung inainte de a-si publica descoperirirle, era foarte orgolios si a traversat si o perioada de depresie cronica (luptandu-se cu halucinatiile), stare provocata, pe de o parte, de moartea mamei sale, dar si de excesul de munca. A reusit sa depaseasca o astfel de criza si sa ramana definitiv in istoria marilor personalitati ale lumii.
  • Iisus Hristos (Iisus din Nazaret)prezenta lui Iisus din Nazaret intr-un astfel de clasament poate parea inadecvata, dar autorul cartii justifica acest fapt prin dubla natura a lui Iisus, om si Dumnezeu, pornind de la Epistolele lui Ignatie al Antiohiei, martir al Bisericii, executat la Roma, in timpul persecutiilor impotriva crestinilor (aproximativ in anul 35 d.Hr.), care a insistat asupra realitatii vietii terestre a lui Iisus, si de la scrierile lui Origene, teolog crestin din secolul al III-lea, care, in operele sale a incercat sa explice in ce fel natura umana si cea divina s-au reunit in exceptionala imagine a lui Iisus, fondatorul crestinismului.
  • Budha –  este fondatorul budismului, religie aparuta in Asia (India), aproximativ in secolele al V-lea – VI-lea, care propovaduieste asceza pentru a atinge “nirvana” (fericirea absoluta, contopirea cu divinitatea). Desi « Budha » este un cuvant folosit pentru toti cei care ating « iluminarea », totusi, in timp, termenul a ajuns sa se refere la numele personajului istoric Siddhartha Gautama, despre care vechile scrieri spun ca, la un anumit moment al vietii sale, s-a « trezit » si s-a dedicat unei vieti ascetice austere.
  • Confuciuseste una dintre cele mai influente personalitati din istorie, fiind considerat « educatorul » Chinei. Invataturile sale au dat nastere confucianismului, doctrina politica si sociala, devenita religie inca din timpul dinastiei Han (secolul al III-lea i.Hr.), recunoscuta ca atare abia in secolul al XX-lea. Succint, gandirea sa filozofica si religioasa se bazeaza pe principiul ca omul nu poate trai « ca pasarile si animalele salbatice », ci intr-o societate armonioasa, cu norme si valori morale.
  • Ts’ai Lun (Cai Lun) un eunuc, inalt functionar al Curtii imperiale chineze, in timpul dinastiei Han, a ramas definitiv in istorie, prin faptul ca este considerat inventatorul hartiei, inlocuind tablitele din bambus si matase cu hartie obtinuta din scoarta de arbori.
  • Johann Gutenbergeste inventatorul tiparului cu litere metalice mobile, generand o adevarata revolutie culturala, in perioada Renasterii. Lui i se datoreaza si prima editie tiparita a Bibliei, considerata a fi cea mai frumoasa dintre toate tipariturile lui Gutenberg.
  • Cristofor Columb este celebrul navigator italian de la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea, cel care a descoperit America, unde a ajuns, pentru prima data, in noaptea de 11 spre 12 octombrie 1492. Cei mai multi istorici il descriu ca pe un om « cu o mare credinta, profund atasat convingerilor sale religioase, neabatut in a apara si raspandi ideile crestinismului prin toate locurile prin care a trecut ».
  • Albert Einsteineste apreciat, la ora actuala, ca una dintre cele mai mari personalitati stiintifice din toate timpurile, numele sau fiind asociat, fara ezitare, genialitatii. In 1905, a formulat teoria relativitatii restranse, in 1915, teoria relativitatii generale. Celebra sa ecuatie – E = mc2 – care stabileste o echivalenta intre materie si energie, intr-un sistem, a devenit cunoscuta dincolo de mediile stiintifice. In 1921, a primit Premiul Nobel pentru fizica, recunoscandu-i-se, astfel, contributiile si in domeniul efectului fotoelectric.
  • Louis Pasteurfigureaza pe pozitia a zecea in clasamentul celor mai influente personalitati. Chimist, fizician, fondator al microbiologiei, notorietatea sa se bazeaza si pe faptul ca a inventat vaccinul contra turbarii, a pus la pus la punct metoda pasteurizarii, a deschis drumuri de cercetare in nenumarate alte directii medicale, agricole, industriale.

Pe urmatoarele pozitii, in clasamentul luiMichael H. Hart se situeaza Galileo Galilei, Aristotel, Euclide, Charles Darwin, Nicolas Copernic, George Washinton (primul presedinte al SUA), Karl Marx, Genghis Khan (mare razboinic si cuceritor mongol), Alexandru cel Mare etc.

Cele doua figuri feminine din lista celor mai influente personalitati din istorie, intocmita de Michael H. Hart, sunt Regina Isabelle (1451 – 1504), a Castiliei, a carei viata pioasa a facut din ea o posibila candidata la beatificare, de catre Biserica catolica, proces inceput in 1958, si Regina Elisabeta I, in timpul careia Anglia a devenit o mare putere si care a pus si bazele unui adevarat imperiu maritim.

( Destepti.ro )


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta