Imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, juristul german Gustav Radbruch (1878-1949) a publicat în presa germană articolul “Cinci minute de filozofie juridică” în care a tratat problema nedreptății legilor naziste.
Potrivit lui Radbruch, judecătorii naziști susțineau că și-ar fi riscat propriile vieți dacă ar fi declarat nedrepte legile național-socialiste, iar de aceea adoptaseră o „apărare dureroasă”.
Sa incepem cronometrarea.
Primul minut
„Ordinul este ordin”, i se spune soldatului. „Legea este lege”, spune juristul. Totuși, soldatul nu este obligat să se supună, prin lege sau prin datorie, unui ordin al cărui obiect îl consideră crimă sau delict. Însă juristul, nu recunoaște asemenea excepții de la validitatea unei legi sau de la obligația de supunere a celor vizați. Legea este validă pentru că este lege, și este lege pentru că, în majoritatea cazurilor, ea prevalează.
Această viziune despre drept și despre validitatea sa, i-a lăsat pe juriști și pe alții asemenea lor neajutorați în fața unor legi arbitrare, crude sau criminale, indiferent de gravitatea lor.
Al doilea minut
S-a încercat completarea sau înlocuirea acestui principiu cu un altul: dreptul este ceea ce este în interesul oamenilor.
Practic, tot ce consideră autoritățile statului că este în interesul oamenilor ar constitui drept, iar aici se încadrează diferitele fantezii și capricii despotice, pedeapsa neprevăzută de lege sau de hotărârile judecătorești, uciderea ilegitimă a bolnavilor.
S-ar părea că interesul privat al celor de la putere este de fapt un interes public. Într-adevăr, echivalarea dreptului cu beneficiile presupuse sau aparente aduse oamenilor a fost cea care a transformat Germania nazista într-un stat al fărădelegii.
Al treilea minut
Dreptul este sentimentul dreptății. Dreptate înseamnă să judeci fără să ții cont de persoană, să-i evaluezi pe toți în baza aceluiași standard.
Când cineva aprobă asasinarea oponenților politici sau ordonă uciderea unor oameni de o altă rasă, împărțind în același timp pedepsele cele mai crude și mai degradante pentru fapte similare comise împotriva celor care îi manifestă convingerile, nu putem vorbi nici de drept, nici de dreptate.
Al patrulea minut
Firește, este adevărat că interesul public, împreună cu dreptatea, reprezintă un obiectiv al dreptului. Firește, legile au o valoare în sine, chiar dacă sunt legi proaste, în special valoarea de a proteja dreptul de incertitudini. Firește, este adevărat că, din cauza imperfecțiunii umane, cele trei valori ale dreptului – interesul public, certitudinea juridică și dreptatea – nu sunt întotdeauna reunite în mod armonios în legi, ultimul refugiu constând în a cântări dacă trebuie să acorzi validitate unor legi proaste, nocive sau injuste, de dragul certitudinii juridice, sau dacă validitatea le trebuie negată, din cauza nedreptății și a nocivității lor sociale.
Al cincilea minut
Există deci principii de drept care cântăresc mai greu decât orice act normativ, astfel încât orice lege care vine în conflict cu acestea este lipsită de validitate. Principiile în cauză sunt cunoscute sub numele de drept natural sau drept al rațiunii. Fără îndoială, detaliile lor rămân supuse dezbaterilor, însă munca secolelor a creat de fapt un nucleu solid din acestea, iar ele au ajuns să se bucure de un consens de anvergură prin intermediul așa-ziselor declarații de drepturi ale omului și de drepturi civile, în privința unora dintre ele manifestând dubii doar scepticii dogmatici.
