Promitatorul si orgoliosul , secol XXI s-a văzut repede îngenuncheat când în scenă a intrat, neprevăzut, necunoscutul şi ameninţătorul COVID-19, urmat de criza economica, sociala, politica a anului 2020 şi, la fel de repede, oamenii au uitat obişnuinţa de a amâna toate lucrurile bune şi frumoase pentru viitor, încercând, de această dată, să salveze prezentul.
Când generaţiile viitoare vor căuta, în cărţile de istorie, să afle cum a fost începutul secolului al XXI-lea, probabil că vor putea citi acolo că, după ce, la finalul primului deceniu, s-a depăşit cu greu o criză financiară şi lumea a început să înţeleagă oarecum că fenomenul globalizării a devenit un risc, nu un progres, zece ani mai târziu, un virus numit COVID-19 s-a răspândit pe întreaga planetă, cu o viteză uluitoare, generând “criza 2020”.
Poate vor mai putea citi si că s-au luat măsuri pentru a se evita colapsul sistemelor de sănătate, economice, că au fost rivalităţi acerbe între modele economice şi sociale, tensiuni, confuzii, că a urmat o recesiune globală şi, cu greu, lumea a intrat într-o altă etapă. Cum va arăta această nouă etapă rămâne de văzut.
Cercetătorul Peter Turchin, cel care a şi creat termenul “cliodinamică” (făcând referire la Clio, muza istoriei, în mitologia greacă, cea care glorifica trecutul şi faptele măreţe ale oamenilor), punea în discuţie, încă din 2003, apoi în 2010, “valurile recurente şi previzibile” ale instabilităţii politice, care afectează, în general, societăţile umane complexe, care au ajuns la un anumit grad de dezvoltare.
Pentru a defini şi analiza matematic aceste “valuri”, Turchin a pornit de la “ciclurile Kondratiev”, formulate încă din anii 1920, cicluri economice despre care, cel care le-a conceput, economistul rus, Nicolai Kondratiev, spunea că durează 40 – 60 de ani şi că parcurg patru etape: expansiune, recesiune, depresie, ameliorare.
Din perspectiva modelelor matematice pe care le-a folosit Peter Turchin, crizele, la nivelul unei societăţi, izbucnesc atunci când tensiunile nu sunt abordate corespunzător, când existenţa acestora este negată, în pofida evidenţelor, când soluţiile nu sunt adecvate, când încrederea în instituţiile statului este foarte scăzută şi pot dura între 5 şi 15 ani. În istoria modernă, teoria ciclurilor a permis prezicerea corectă a unor momente de recesiune, a vârfurilor sau accidentelor pieţelor bursiere, identificarea efectelor progresului tehnologic, a cauzelor care duc la schimbări majore într-o societate.
Însă, la momentul în care Peter Turchin atrăgea atenţia asupra acestor lucruri şi asupra faptului că va veni “criza 2020”, nimeni dintre cei care, la nivel global, aveau puterea de decizie, nu a fost interesat de astfel de avertismente.
Totul, în natură şi în societate, spun specialiştii, se supune efectului de domino, iar anemicele măsuri luate în ultimii ani, sub titulatura de “dezvoltarea durabilă”, sunt timide şi tardive. Pe de altă parte, societatea actuală, prin liderii săi, pare a fi devenit sinonimă cu “legea celui mai puternic”, în timp ce oamenii obişnuiţi trebuie să reînveţe întrajutorarea şi să găsească un mod de a supravieţui inechităţilor sociale şi economice.
Ar fi fost interesanta o analiza sociologica cu tema:
De ce oamenii ajunsi in functii publice de decizie nu pot sa gestioneze responsabil si uman problemele statelor pe care le conduc ?
( Idee preluata de pe situl Destepti.ro )
