Cum se urau comuniştii şi legionarii în perioada interbelică

Cum se urau comuniştii şi legionarii în perioada interbelică
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Cum se urau comuniştii şi legionarii în perioada interbelică

( Stan Mircea Flavius – Historia ) Perioada de după Primul Război Mondial a însemnat pentru România, ca de altfel şi pentru restul ţărilor implicate în conflict o perioadă de frământări. Regimul politic antebelic a fost total transformat, iar noua înfăţişare politică, economică, socială, teritorială şi demografică a Regatului României a pus capăt anumitor chestiuni […]

( Stan Mircea Flavius – Historia )

Perioada de după Primul Război Mondial a însemnat pentru România, ca de altfel şi pentru restul ţărilor implicate în conflict o perioadă de frământări. Regimul politic antebelic a fost total transformat, iar noua înfăţişare politică, economică, socială, teritorială şi demografică a Regatului României a pus capăt anumitor chestiuni (înfăptuirea idealului naţional, introducerea votului universal, reforma agrară), dar a deschis altele, ce se vor dovedi extrem de dificil de surmontat.

Problema minorităţilor naţionale şi integrarea acestora (ponderea acestora crescuse odată cu realizarea României Mari), tarele sistemului democratic românesc interbelic, discrepanţele economice dintre diversele categorii sociale, chestiunea frontierelor contestate de către o parte de statele vecine sunt principalele subiecte ce au fost sesizate de către contemporani şi au dus la la conjuctura nefavorabilă din anul 1940.

Pe un asemenea fundal, dezvoltarea mişcărilor extremiste pare drept un fapt de la sine înţeles, formaţiuni ce promiteau adepţilor săi rezolvarea tuturor problemelor României din acel moment prin transformarea radicală a societăţii româneşti.

Doctrina Mişcării Legionare

Mişcarea Legionară a fost una dintre aceste mişcări, care îşi propunea edificarea unei noi Românii şi a unui nou român, a omului nou, fără a ţine cont de programele politice tradiţionale. De altfel, liderul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, declara:„Ţara asta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, precum şi „Legiunea Arhanghelului Mihail va fi, prin urmare, mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic.” Asemenea declaraţii fără urmă de îndoială ne dezvăluie militantismul puternic al Mişcării Legionare.

Idealul omului nou presupunea dezvoltarea unor trăsături morale şi sufleteşti deosebite ce urmau a constitui fundamentul şi în acelaşi timp sprijinul său în lupta pe care urma să o ducă acesta împotriva inamicilor Legiunii şi a „ degradării morale din jurul său”:„ Din această şcoală legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, care să lupte şi să biruiască împotriva duşmanilor Patriei, lupta sa să se prelungească şi dincolo, asupra duşmanilor nevăzuţi, asupra puterilor răului. Tot ceeea ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz, iată ce ne trebuie să ne dea şcoala legionară! Un om în care să fie dezvoltate, până la maximum, toate posibilităţile de mărire omenească ce se află sădite de Dumnezeu în sângele Neamului Nostru”.

 Respingerea conceptului democraţiei parlamentare este un alt element definitoriu al ideologiei legionare, aceasta fiind văzută drept responsabilă pentru situaţia dificilă în care se afla societatea românească în acel moment. Printre acuzele aduse se numărau:dezbinarea în faţă „pericolului” evreiesc;egalitatea cetăţenilor de altă etnie în raport cu cei români ce era garantată de sistemul democratic, luptele interne politice şi consecinţele acestora, transformarea politicienilor într-o unealtă a grupurilor de influenţă pe care le servesc şi a intereselor proprii. De asemenea, democraţiei i se impută lipsa puterii de a sancţiona diversele abuzuri şi nereguli precum şi faptul că aceasta ar fi subjugată „marii finanţei internaţionale străine” datorită slăbiciunilor acesteia.

 Refuzul de a accepta egalitatea în drepturi a cetăţenilor de altă etnie în comparaţie cu românii este un semn al xenofobiei, iar aceasta, este un semn al unei societăţi tradiţionale al cărei contact cu modernitatea întârziase. Ceea ce este interesant este legătura dintre dintre această xenofobie şi apariţia antisemitismului;pentru o bună parte a populaţiei imaginea evreului se suprapunea peste cea a străinului, cu o altă religie, alte obiceiuri faţă de majoritate. Acestora li se adauga faptul că, în anumite zone ale ţării rolul evreilor era însemnat, comerţul fiind unul dintre domeniile în care românii nu excelaseră.

O altă chestiune abordată este aceea a elitelor, a modului în care acestea sunt formate şi conduc destinele naţiunii. Codreanu respinge ideea potrivit căreia mulţimea, masele îşi pot alege elitele deoarece acestea nu au ajuns să cunoască legile de conducere ale organismului naţional precum şi modul în care candidaţii se conformează acestor legi prin aptitudini şi ştiinţă. De altfel, aceasta este unul dintre motivele pentru care democraţia este condamnată, deoarece sistemul democratic prin principiul electivităţii încalcă legile de conducere ale organismului naţional şi săvârşeşte un rău naţiunii.

 Soluţia la această problemă este dată de înlocuirea vechilor elite produse de sistemul democratic, văzute ca fiind corupte, putrede cu o nouă elită naţională ale cărei valori să fie bazate pe o serie pe percepte:muncă, dragoste, cinste. Modul în carea această nouă elită urma să fie recrutată urma să se bazeze pe un nou principiu, acela al selecţiei sociale:„Adică, în mod natural se selecţionează din corpul naţiunii, adică din marea masă sănătoasă a ţărănimii şi muncitorimii, permanent legată de pământ şi de ţară, o categorie de oameni cu anumite însuşiri pe cari ulterior şi le cultivă. Ea devine elita naţională:aceasta trebuie să conduă o naţiune”.

În viziunea legionară, una dintre misiunile elitei naţionale este aceea de a lăsa o elită moştenitoare, dar nu în virtutea principiului eredităţii sau al electivităţii ci în spiritul selecţiei sociale aplicate în cel mai riguros mod cu putinţă.

 Discursul puternic anticomunist al Legiunii

De asemenea, este important să menţionăm şi discursul puternic anticomunist al Legiunii, ce vedea în primul rând bolşevismul drept o ameninţare la adresa religiei creştine, a Bisericii şi a valorilor acesteia. Interesant este faptul că doctrina comunistă este asociată cu imaginea străinului:„Triumful mişcării comuniste în România ar însemna desfiinţarea monarhiei, desfiinţarea Bisericii, desfiinţarea familiei, desfiinţarea proprietăţii individuale şi desfiinţarea libertăţii. Înseamnaă într-un cuvânt, deposedarea noastră de ceea ce formează patrimoniul moral al omenirii şi, în acelaşi timp deposedarea de orice bunuri materiale, în favoare profitorilor din umbră ai comunismului, cari sunt străinii.”;„Comunismul lucrează din ură contra celor cari nu au, noi din dragoste pentru cei ce n’au. Noi suntem şi însemnăm o renunţare din dragoste pentru cel sărac şi pentru Ţară. Comunismul înseamnă anticreştinism, iar dragostea este esenţa religiei creştine.”

Apariţia Partidului Comunist din România

Partidul Comunist din România apare ca urmare a unei sciziuni în cadrul mişcării socialiste româneşti, ca urmare a impactului produs de Revoluţia bolşevică din octombrie 1917 şi a răspândirii ideilor acestora în spaţiul românesc. De altfel, unul dintre cei mai activi promotori ai ideilor marxiste din această zonă şi unul dintre liderii Partidului Social Democrat din România, Cristian Racovski a fost unul dintre cei ce au ajutat la radicalizarea stângii româneşti. De asemenea se pronunţa pentru răspândirea revoluţiei, independent de sentimentele naţionale dar şi pentru susţinerea necondiţionată a tânărului stat sovietic, văzut ca „patria tuturor muncitorilor”, un crez ce va deveni literă de lege ulterior printre comuniştii români.

 Doctrina

Acestă obedienţă a dus la asemănarea Partidului Comunist din România cu o sectă fanatică ce manifesta o înclinare aproape mistică cu Uniunea Sovietică şi conducătorul acesteia, un alt element de legătură fiind şi acela că partidul îşi datora propria existenţă presiunilor depuse de statul sovietic.Acest ataşament al comuniştilor români faţă de Moscova se va traduce din punct de vedere politic prin subordonarea totală faţă de directivele Internaţionalei a III-a, precum şi prin preluarea tezelor acesteia referitoare la România:pentru Lenin, România era un stat imperialist, multinaţional, ce aparţinea cordonului sanitar sovietic. Liderii bolşevici considerau statul român ca o entitate artificială şi cereau adepţilor săi să o denunţe pentru a recupera provinciile pierdute în 1918.

 Acest gen de teze sunt reluate de către diverşi lideri comunişti, precum Marcel Pauker, ce argumenta faptul că România era strâns legată din punct de vedere economic, politic şi social de zona Balcanilor, aceasta fiind un „judeţ” al Balcanilor iar rezolvarea problemelor de ordin revoluţionar ale ţării noastre se putea realiza la o scală balcanică.

Problema naţionalităţilor din România avea să fie una dintre cele mai discutate teze de către comunişti, acestea fiind prezentate ca fiind subjugate iar singura cale de a se „elibera” era aceea a victoriei revoluţiei de tip sovietic în toată Peninsula Balcanică.

Acest tip de deviaţii din punct de vedere al realităţii politice, economice şi sociale din România are să se repete pe tot parcursul perioadei interbelice:astfel la congresul III al PCdR, din august 1924, participanţi susţin teza potrivit căreia „baza socială pe care se mai sprijină (actuala elită politică) a devenit foarte îngustă şi insuficientă”, iar „problema preluării puterii şi lozinca guvern muncitoresc-ţărănesc devin […] cheia de boltă a atitudinii partidului”.Din nou problematica naţionalităţilor este abordată, alături de o caracterizare a statului român după 1918:„România capitalistă, prin rezultatele războiului imperialist mondial, prin „unirea tuturor românilor” şi-a supus însemnate părţi din naţiuni dezvoltate politiceşte, economiceşte şi culturaliceşte şi, în felul acesta, din stat naţional a devenit stat de naţionalităţi. Constituirea României Mari datorită tratatelor de pace de la Versailles, Trianon şi Neuilly a fost însă în acelaşi timp cumpărată cu preţul renunţării din partea elitei stăpînitoare şi la ultimul rest de independenţă naţională a ţării”.

 Congresele din 1928 şi cel din 1935 ale PCdR completează acest tablou dezolant, al obedienţei totale faţă de Moscova, al adoptării fără şovăială al tezelor staliniste privind realităţile interne ale României, spre exemplu în 1928 rezoluţia finală a Congresului preciza despre românii basarabeni faptul că ar constitui o minoritate naţională:„Muncitorimea din Basarabia a făcut împreună cu proletariatul rus Marea Revoluţie din Octombrie… Totodată, a fost cucerită prin Revoluţia din Octombrie şi dezrobirea naţională a Basarabiei, care însă acum 10 ani a căzut în robia moşierului şi capitalistului român… Burghezia română, în scopul justificării anexării banditeşti a Basarabiei, se sileşte să dovedească faptul că moldovenii care formează majoritatea relativă a Basarabiei sînt români, în timp ce populaţia moldovenească ea singură se socoteşte şi este chiar în realitate o naţiune deosebită, avînd propria sa cultură, şi care luptă împreună cu celelalte naţionalităţi ale Basarabiei împotriva asupritorului lor naţional şi de clasă, împotriva burgheziei române.”

Rezoluţia finală a Congresului din 1935 anunţa faptul că România era pregătită pentru revoluţie, iar aceasta urma să fie condusă de proletariat în alianţă cu ţărănimea iar nu de burghezia naţională. De asemenea se argumenta faptul că România putea deveni o ţară industrială modernă  numai printr-o alianţă cu U.R.S.S.-ul, precum şi principalele teze ale Congresului:„Congresul al V-lea dă linia justă si cinci lozinci fundamentale:[P.C.R. se pronunţă] contra dictaturii fasciste;ziua de muncă de opt ore;pămînt ţăranilor;autodeterminare pînă la despărţire;[şi] apărarea U.R.S.S. Aceste lozinci trebuie să fie pentru noi farul de luptă, care să ne înveţe ca lupta de zi cu zi s-o transformăm într-o luptă la o treaptă superioară pentru cucerirea puterii, desăvârşind revoluţia burghezo-democratică”.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta