Mai sunt cateva zile pana la Craciun, sarbatoarea nasterii Fiului lui Dumnezeu. Pentru multi dintre noi, Craciunul inseamna familie, copii, parinti, bunici. Totusi transformand sarbatoarea nasterii lui ISUS intr-un fel de sarbatoare a relatiilor, cumva i-am vaduvit pe cei singuri de o mare bucurie. Cei care intampina aceste sarbatori singuri, le privesc ca pe cele mai triste zile din an. Poate este si vina noastra.
Pentru omul credincios este incredibil sa-si imagineze pe ISUS un bebelus neajutorat. Un bebelus care nu poata sa mearga si sa manance singur. Care nu vorbeste. Este aproape discutabil unde se manifesta Slava Sa Dumnezeiasca…. In patimele de pe Cruce, sau in nasterea Sa. ISUS caruia ne inchinam si in a carei Inviere credem, a fost nascut de Fecioara Maria, a crescut, a invatat sa mearga, sa vorbeasca si chiar si noua crestinilor ne este greu sa ne imaginam asa ceva.
Este esential sa avem in minte acest aspect, deoarece asa cum ISUS se naste ca un bebelus neajutorat, tot asa ajunge OM care simte durerea, foamea, setea. Apoi, va patimi pentru noi prin crucificare, nu aparent, ci ca un Dumnezeu. Puterea lui ISUS s-a manifestat prin acceptarea de bunavoie a patimilor, nu prin aparenta suferintei.
Avem in noi pe ISUS Fiul lui Dumnezeu, care se naste, creste, patimeste, moare si invie. Toate acestea pentru ca noi sa scapam de sub robia pacatului si a mortii.
