( Redacția – Historia )
La 18 ianuarie 1919, la Paris, au început lucrările Conferinței de Pace. Obiectivul conferinței era stabilirea noii configurații teritoriale rezultate după terminarea Primului Război Mondial. În acest context, conducătorul delegaţiei maghiare, contele Albert Apponyi a pus la dispoziţia marilor puteri ample memorii în care apăra cauza Ungariei.
Notele părţii maghiare au încercat în permanenţă să inducă ideea că românii sunt o rasă inferioară. „Superioritatea maghiarilor şi a saşilor în discuţie nu se datorează nici protecţiei statului maghiar, nici unui sistem de opresiune bazat pe violenţă. Aceasta este o presupunere care este negată de datele statistice care demonstrează faptul că inferioritatea rasei româneşti se manifestă într-o manieră frapantă ori de câte ori le este lăsat spaţiu liber pentru iniţiativa privată”, susținea memoriul delegației maghiare.