Un pustnic medita lângă un râu când un tânăr l-a întrerupt.
– Maestre, aș vrea să devin ucenicul tău, a spus bărbatul.
– De ce? a răspuns pustnicul.
– Tânărul îl privi nedumerit.
– Pentru că m-am săturat de lumea asta și vreau să găsesc divinitatea.
Maestrul s-a ridicat, l-a privit îndelung și i-a zîmbit.
– Bine. Și imediat l-a prins de gât, l-a târât în râu și i-a scufundat capul sub apă. L-a ținut acolo un minut, în timp ce tânărul dădea disperat din mâini și picioare, luptându-se să se salveze. În cele din urmă, maestrul îl eliberă. Abia respira, tremurând plin de spaimă. Când s-a liniștit, maestrul i-a vorbit.
– Spune-mi, ce ți-ai dorit cel mai mult când erai sub apă?
– Aer! răspunse tânărul. Ce fel de maestru ești tu, dacă nu știi asta? Cum poți să chinui un om așa?
– Foarte bine, spuse maestrul. Du-te acasă și întoarce-te la mine când vei vrea să găsești divinitatea tot atât cât ai vrut să respiri. Altfel, sufletul îți va muri, sufocat de prostie și habotnicie.
( Noua Acropola )
