( articol preluat de pe situl Destepti.ro)
Divide et impera este un celebru adagiu latin, care, în multe momente ale istoriei, a avut valoarea unui principiu de guvernământ. Sensul expresiei “ este “Dezbină şi stăpâneşte”. Se mai foloseşte şi în forma “Divide ut regnes” – “Dezbină pentru a domni”.
Ambele variante se referă la o serie de acţiuni bine coordonate, la manevre abile pentru a cultiva discordia, adevărate strategii aplicate susţinut, în vederea atingerii unui scop precis – acela de a păstra şi spori puterea unei autorităţi, care, altfel, ar fi foarte vulnerabilă.
Maxima este atribuită lui Filip al II-lea al Macedoniei (382 – 336 i.Hr.), tatăl lui Alexandru cel Mare. La vremea în care Filip al II-lea a devenit rege, la vârsta de 23 de ani, Macedonia, regiune din nordul Peninsulei Balcanice, înconjurată de Munţii Pindului şi de Muntele Olimp, era oarecum izolată de restul Greciei şi departe de conflictele care măcinau oraşele-state (polisurile) greceşti ale antichităţii.
Promotor al unor profunde reforme politice, ameninţat de pericole din exterior, Filip al II-lea a reorganizat armata şi a adoptat această tactică – Divide ut regnes – în lupta cu polisurile greceşti. A reuşit să supună Atena şi Teba, a pregătit expediţia împotriva perşilor ahemenizi (Imperiul Ahemenid, primul dintre Imperiile Persane), pe care Alexandru cel Mare, fiul lui Filip al II-lea, îi va şi conduce după moartea tatălui său.
Cel care a făcut celebră expresia “Divide et impera” este însă Niccolo Machiavelli, cunoscut om politic, filosof şi diplomat italian, din secolul al XVI-lea, în lucrarea “Despre arta războiului” (1521), in care face referire la istoria antichitătii.
Strategia “Divide et impera” a fost aplicată de multe puteri oligarhice, pentru a-şi păstra autoritatea, provocând dezbinări între naţionalităţi, facţiuni, partide etc., asociind-o şi cu alte “convingeri” politice – “Fac et excusa” (“Acţionează acum şi cere scuze mai târziu”), “Si fecisti, nega” (“Când comiţi o infracţiune, neag-o”).
În epoca modernă, spun analiştii vieţii politice şi economice, principiul “Divide et impera” a rămas la fel de “activ” ca şi în timpurile mai vechi, bazându-se, în principal, pe câteva direcţii de acţiune: crearea sau încurajarea unor grupuri care absorb resurse şi previn alianţe, promovarea celor care sunt dispuşi la colaborare cu cei care urmăresc să-şi impună puterea şi voinţa, alimentarea neîncrederii şi a discordiei între grupuri, impunerea propriei voinţe asupra grupurilor respective şi atingerea scopurilor.
Din strategia politică, principiul “Divide et impera” a trecut şi în ştiinţă, în domeniul informaticii, unde denumeşte o clasă de algoritmi (recursivi) care funcţionează pe baza acestei “tactici”. Mai exact, o problemă este descompusă în două sau mai multe probleme (mai simple), care se rezolvă separat, iar combinarea soluţiilor obţinute la subprobleme oferă soluţia pentru problema iniţială.
