Dreptul la vot, de la începuturile acestuia şi până în epoca actuală, este un act civic fundamental, un semn că democraţia funcţionează, că cetăţeanul, prin opţiunea sa, poate să influenţeze şi chiar să decidă în privinţa drumului pe care să-l urmeze ţara, implicit destinul său.
Se spune adesea că istoria o fac personalităţile, adică cei care au condus, în funcţie de epocă, ţări, imperii politice sau comerciale, cei care, prin gândirea şi deciziile lor, au determinat vieţile oamenilor din timpul lor şi chiar pe ale urmaşilor. Unde au fost şi ce au făcut în tot acest timp oamenii obişnuiţi? Există nenumărate dovezi că puterea cetăţenilor anonimi nu este nici recentă, nici un fapt ieşit din comun, că niciun regim care nu respectă voinţa poporului nu poate să-şi exercite autoritatea pe termen lung.
Pentru ca dreptul la vot să nu rămână, astăzi, doar un concept vehiculat în discursuri electorale, ci să aibă greutate, semnificaţie şi efect, este nevoie de exerciţiul continuu al democraţiei, de educaţie civică, de cultură, de raţionalitate, de asumare a opţiunilor individuale, pe baza informării, cunoaşterii şi conştientizării realităţilor existente şi a celor posibile.
Orice societate este o structură eterogenă, avem aspiraţii diferite, ne mulţumesc/nemulţumesc lucruri diferite, unii sunt preocupaţi mai mult, de exemplu, de piaţa muncii, de economie, afaceri, alţii de educaţie, asistenţă socială, justiţie etc. Indiferent de priorităţi, este important ca atunci când interesele si scopurile fiecăruia pot fi reprezentate (cel puţin teoretic) de către cei aleşi, să se exercite dreptul la vot. Dacă cel votat se dovedeşte a fi nepotrivit, incapabil, dacă dezamăgeşte, dacă nu are activitatea aşteptată, în democraţie de aceea au loc alegeri la anumite intervale de timp, pentru ca, în funcţie de propriile evaluări, cetăţeanul să poată decide din nou.
Primele forme ale unui regim politic democratic (“demos” – “popor”, “kratos” – “putere”, “puterea poporului”) au apărut în antichitatea ateniană. În Atena antică erau consideraţi “cetăţeni” (aproximativ 10% din populaţie) oamenii liberi, născuţi din părinţi atenieni, fără a fi incluşi în această categorie străinii, sclavii, femeile şi copiii.
Pentru ca în Atena să funcţioneze, la vremea aceea, un sistem democratic, a fost nevoie de timp, în vederea consolidării unei astfel de structuri sociale si politice inedite în lumea greacă de atunci. Regimul politic atenian era o democraţie directă, adică cetăţenii puteau participa direct la luarea deciziilor de ordin public, precum ridicarea unui templu, nivelul impozitelor, declararea unui război etc. Înalţii magistraţi militari şi financiari erau aleşi prin vot, prin ridicare de mână sau chiar cu buletine de vot.
Pericle a fost una dintre figurile de seamă ale democraţiei ateniene, reales ca strateg militar timp de 15 ani consecutiv. (443 i.Hr.-429 i. Hr.), ceea ce i-a permis să influenţeze în mod major viaţa publică a cetăţii.
Magistraţii primeau o indemnizaţie pentru activitatea desfăsurată în interesul cetăţii şi, în acelaşi timp, trebuiau să dea seama de deciziile lor în faţa poporului, iar când aceste decizii se dovedeau a fi nepotrivite, pedepsele erau extrem de severe, implicând chiar posibilitatea pedepsei capitale, atunci când, de exemplu, o bătălie aducea prejudicii grave comunităţii.
Dacă, la modul teoretic, dreptul la vot pare, mai degrabă şi mai ales la noi, o temă de campanie electorală, sunt situaţii, în istoria lumii, care arată că un singur vot poate schimba, în mod major, în bine sau în rău, o realitate, chiar soarta unei ţări. Iată câteva exemple:
( Destepti.ro )
