Eugenismul și „purificarea” biologică în secolul XX

Eugenismul și „purificarea” biologică în secolul XX
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Eugenismul și „purificarea” biologică în secolul XX

( Redacția – Historia ) Alături de rasism și nazism, eugenismul a fost un alt produs ideologic asociat în mod negativ cu teoriile rasiale. Ideea eugeniei a fost propusă de britanicul Francis Galton (o rudă de-a lui Darwin) și avusese inițial obiectivul de a îmbunătăți specia umană, de a spori sănătatea copiilor și de a […]

( Redacția – Historia )

Alături de rasism și nazism, eugenismul a fost un alt produs ideologic asociat în mod negativ cu teoriile rasiale. Ideea eugeniei a fost propusă de britanicul Francis Galton (o rudă de-a lui Darwin) și avusese inițial obiectivul de a îmbunătăți specia umană, de a spori sănătatea copiilor și de a oferi șansa unei vieți mai bune miilor de suferinzi, asemenea medicinii, precum și încurajarea căsătoriilor între oamenii talentați dintr-un domeniu sau altul. Termenul fusese creat prin combinarea cuvintelor grecești eu („bun”, „de calitate”) și genos („rasă”, „viță”). 

În scurt timp, eugenia devenise extrem de populară, fiind apreciată de savanți de renume, lideri sociali, șefi de stat. Printre susținătorii ei pot fi menționate așa personalități ca biologul J.B.S. Haldane, economistul John Maynard Keynes, scriitorul Herbert Wells, laureatul Premiului Nobel Hermann Muller, premierul britanic Winston Churchill, președinții americani Theodore Roosevelt și Woodrow Wilson. În primii ani ai secolului XX, în Europa au fost fondate numeroase societăți eugeniste, iar în SUA, în 1928, existau tocmai 375 de universități și colegii unde eugenia era predată ca obiect de studiu [Farber, 2008; Nourse, 2016]. 

Însă această ramură a științei a alunecat rapid în extremism ideologic și rasial; contextul sociopolitic al epocii a deviat eugenismul de la preocupările sale pur biologice și medicinale. Se invoca nu doar îmbunătățirea individului, ci și îmbunătățirea rasei, a națiunii, puritatea ei genetică, evitarea „degenerării”, iar majoritatea statelor europene au elaborat programe proprii de îmbunătățire socială și biologică a națiunii, promovând un naționalism eugenic [Turda, 2014, p. 12]. Miza centrală a eugenismului devenise protejarea „corpului biologic al națiunii”, care era amenințat de contaminarea prin amestec cu „elemente rasiale” considerate inferioare; ca urmare, grupurile etnorasiale străine trebuiau izolate sau urma să fie redus impactul lor biologic și reproductiv [ibid., p. 20-21]. 

La fel stăteau lucrurile în Statele Unite ale Americii. În august 1912, președintele de onoare al Universității Harvard, Charles William Eliot, afirmase într-un mesaj de-al său că amestecul rasial poate cauza un mare pericol, iar fiecare națiune trebuie să-și păstreze puritatea. O altă personalitate de la Harvard, economistul Frank W. Taussig, chema la sterilizarea indivizilor „nevrednici”, mai ales a celor care făceau parte din clasele sociale inferioare. Asemenea declarații erau în firea lucrurilor, erau parte a gândirii generale în America acelor ani, iar Harvard, alături de alte mari universități, se situase în avanpostul acelor ideologii.

Pe fundalul unui accept academic larg, eugenismul s-a transformat în instrument de experimente sociale și opresiune. Ceea ce deosebește ingineria genică din zilele noastre de eugenismul acelor vremuri de tristă faimă este caracterul coercitiv al practicilor eugenice. De exemplu, prin consilierea genetică a evreilor așkenazi a fost posibilă eradicarea în proporții semnificative a bolii Tay-Sachs, de care sufereau mulți dintre ei (boala se manifestă prin deteriorarea gravă a celulelor neuronale și e cauzată de o mutație a genei HEXA), căci tinerii diagnosticați cu această mutație pot fi mai selectivi în alegerea partenerului, ca într-o formă de „eugenie ușoară” [apud Rutherford, 2017, p. 274]. De asemenea, astăzi tot mai mulți părinți apelează la tehnologiile medicinale pentru a interveni în „editarea genetică” a viitorilor copii. Cu totul altfel se desfășurau procesele și procedurile în anii de tristă faimă ai eugeniei: soarta individului era subordonată conceptului de sănătate colectivă a națiunii; oricine nu corespundea standardelor de „igienă socială” putea fi supus unor tratamente speciale. Adeseori erau vizați și indivizii cu handicap, cei din straturi sociale inferioare; genele lor „defecte” trebuiau eliminate din procesul reproductiv, în corespundere cu o gândire „social-darwinistă” adusă la extremă, dar și conform principiului capitalist că cel puternic îl poate exploata pe cel slab. 

Frecvent erau triate categorii etnorasiale întregi; or, odată ce exista convingerea că o rasă sau o etnie e superioară alteia, diferiți lideri politici și oameni de știință au considerat indicate măsurile de descurajare a natalității în rândul populațiilor străine colonizate, învecinate sau conlocuitoare. Metodele erau diferite, dar cel mai des s-a aplicat sterilizarea. Astfel, în SUA, circa 70 000 de americani au fost sterilizați forțat din rațiuni eugeniste, majoritatea aveau unica vină de a fi săraci, alții pe motiv că au comis acte considerate antisociale. Și în Suedia, în ani ’30-’70 ai secolului trecut, au fost supuse sterilizării zeci de mii de femei „inutile” la decizia autorităților, care doreau în așa mod să paveze calea spre o societate progresivă și formată doar din cetățeni inteligenți și integri psihic.  

Strategia purificării biologice a fost la scară largă aplicată în Germania nazistă, împotriva evreilor, a romilor, a elementelor declasate și a infirmilor. În mod special au fost vizate persoanele care sufereau de schizofrenie. Ideologii naziști împărtășeau opinia că pe durata Primului Război Mondial au pierit pe front mulți fii destoinici ai Germaniei, a fost decimat genofondul sănătos al țării, în schimb au rămas practic intacți cei cu dizabilități fizice sau mintale, cei „inutili”, al căror procent a sporit considerabil. A-i înlătura pe aceștia de la procesul de reproducere constituia deci o formă de „însănătoșire genetică” a „corpului națiunii”; această idee a fost transpusă în practică imediat ce național-socialiștii conduși de Hitler au preluat puterea, cei considerați infirmi fiind izolați social și supuși unor tratamente abuzive. 

Odată însă cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, măsurile au devenit mult mai radicale, iar un exemplu notabil în acest sens este ordinul Aktion T4 al lui Hitler, prin care a fost dispusă organizarea așa-numitei „morți caritabile” – eutanasierea bolnavilor în afara voinței lor; acea campanie a fost un precursor al Holocaustului [Mueller, Beddies, 2006; Rotzoll et al., 2006]. Ironia sorții, în timpul bombardamentelor pe teritoriul Marii Britanii naziștii au distrus vechiul laborator al lui Galton, cel care, fără să vrea, le-a inspirat politicile „purificării” forțate. 

Acea ideologie a „igienei rasiale” i-a făcut pe numeroși savanți și medici germani să-și „acomodeze” viziunea științifică și practicile medicale în acord cu solicitările care veneau din partea conducerii naziste. Unul dintre aceștia a fost pediatrul austriac Hans Asperger, care studia tulburările mintale la copii și a făcut descoperiri importante cu privire la autism; s-a constatat că el fusese implicat în programul de „eutanasiere” a copiilor și le punea diagnoze care, în acea perioadă, puteau constitui un verdict la tratamente inumane, sterilizare sau moarte .

Se estimează că în perioada anilor 1939-1945 au fost supuși sterilizării sau exterminați fizic între 220.000 și 269.500 de indivizi bolnavi de schizofrenie; aceștia reprezentau 73%-100% din totalul celor bolnavi de schizofrenie în Germania. Este important de menționat că aceste măsuri ale naziștilor n-au avut un efect pe termen lung, deoarece în perioada de după război incidența cazurilor de schizofrenie s-a restabilit. În total, naziștii au sterilizat forțat nu mai puțin de 400.000 de oameni. Medicul nazist de tristă faimă, Josef Mengele, care a efectuat experimente monstruoase asupra deținuților din lagărele de concentrare, avea o „filosofie” foarte clar definită cu privire la diversitatea umană:

„Oamenii slabi nu trebuie să se reproducă. Acesta este singurul mod în care oamenii pot evolua”; „Când începi să combini rasele, începe declinul civilizației”. Aceste teze erau pe deplin împărtășite de liderii statului german din acea perioadă, fapt care a făcut posibilă sterilizarea în masă, nimicirea evreilor și a altor grupuri considerate „inferioare rasial și social”. 

La fel s-a întâmplat și în Japonia din perioada fascistă, unde victime ale sterilizării forțate au devenit leproșii, albinoșii, infirmii, criminalii, dar și unele categorii de cetățeni considerați incomozi. În mod asemănător s-a procedat în anii 1990, în Peru, sub guvernarea președintelui Alberto Fujimori, când a fost pus în aplicare un program de stat de sterilizare a femeilor din zona rurală, fără consimțământul acestora, iar marea majoritate a femeilor vizate aparțineau populațiilor de amerindieni. Numărul total al femeilor supuse procedurii de sterilizare se estimează la aproape 400.000, iar la zeci de mii de bărbați s-a făcut vasectomie la testicule. 


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta