Fizicienii români ai anilor ’40 și bomba atomică

Fizicienii români ai anilor ’40 și bomba atomică
testing of atomic bomb over ocean with mushroom clouds - red destroy
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Fizicienii români ai anilor ’40 și bomba atomică

Deși vitregită instituțional printr-o administrație coruptă și incompetentă, fizica românească din anii ’40 se putea mândri cu mai multe personalități de prima mâna, precum Şerban Țițeica, George Manu, Radu Grigorovici, Horia Hulubei, Eugen Bădărău. Primii doi, cu doctorate strălucite în Occident , la Heisenberg, respectiv la Institutul Marie Curie – nu primiseră vreo catedră la […]

Deși vitregită instituțional printr-o administrație coruptă și incompetentă, fizica românească din anii ’40 se putea mândri cu mai multe personalități de prima mâna, precum Şerban Țițeica, George Manu, Radu Grigorovici, Horia Hulubei, Eugen Bădărău. Primii doi, cu doctorate strălucite în Occident , la Heisenberg, respectiv la Institutul Marie Curie – nu primiseră vreo catedră la întoarcerea în țară, cum ar fi fost de așteptat în orice sistem politic responsabil, ci fuseseră marginalizați, ca modești asistenți, fără dreptul de a ține vreun curs. Grigorovici, format la Universitatea ,  fostă austriacă , din Cernăuți, sub îndrumarea lui Bădărău și Herbert Mayer, se confrunta, mutat la București, cu o dramatică lipsă de echipament experimental. Hulubei, proaspăt întors din Franța, se istovea cu încercarea creării unui institut de cercetări, la Cluj, care avea să fie gata… în ajunul Dictatului de la Viena.

În ciuda precarității dotarii laboratoarelor, și a contactelor internaționale restrânse, literatura de specialitate ajungea în țară, iar personalitățile menționate mai sus erau pe deplin conștiente de sensul în care se dezvoltă fizica nucleară – numită încă, relativ frecvent, în egală măsură, „atomică”. Probabil că nu este întâmplător faptul că, în 1940, Grigorovici ținuse, încurajat de Bădărău, o conferință de popularizare intitulată „Separarea izotopilor”, și alta, mai specializată, cu același titlu, adresată membrilor laboratorului Universității. O altă prelegere, din același an, se referea la „Producerea şi măsurarea presiunilor joase”, tehnică familiară atât lui Bădărău, cât și lui Grigorovici.

Puțin timp după ce Hulubei devine rector al Universității din București, în 1941, Otto Hahn, descoperitorul fisiunii nucleare – fenomenul care urma să ducă la aplicațiile pașnice și militare ale energiei nucleare – avea să viziteze România. Cercetările mai vechi ale lui Hahn se suprapuseseră parțial cu cele ale lui Hulubei, ambii încercând să separe un eka-element (un element lipsă în tabelul periodic), ce va fi omologat (în 1949) de comunitatea științifică internațională sub numele de Franciu. Hahn este anturat, în timpul vizitei sale în România, de Manu și de Grigorovici, iar discuțiile dintre ei, evocate de acesta din urmă jumătate de secol mai târziu, sunt deosebit de interesante.

După câteva luni, Hulubei îi intoarce vizita lui Hahn, ocazie cu care ține câteva conferințe la Berlin și vizitează laboratoare și fabrici de aparatură științifică din Germania. Rămâne o simplă speculație ipoteza că vizita lui Hahn ar fi putut fi motivată, cel puțin parțial, de încercarea Reich-ului de a sonda interesul nucleariștilor români pentru vreo posibilă colaborare cu Germania, nu cunoaștem nici un indiciu în sensul acestei ipoteze.

În schimb, este foarte interesant să menționăm cum, cu totul izolați de cerecetările ultra-secrete legate de producerea bombei atomice, fizicienii români urmăresc problema și propun – în mare secret – abordări originale. Concret, e vorba de o metodă de separare a izotopilor, propusă de Grigorovici, în urma îndemnului primit de la Bădărău de a se ocupa de acest subiect, cum am văzut mai sus. Se știa că, în proiectul american, izotopii erau separați prin termodifuzie: izotopii ușori ies mai rapid dintr-un recipient încălzit decât cei grei. Scopul separării izotopilor era acela de a obține o concentrație mare a izotopului de uraniu fisionabil, care prin reacție în lanț, producea explozia bombei atomice.

În ceea ce îl privește pe Radu Mavrodineanu, acesta a făcut o carieră de succes în Occident, și a rămas în fizica descărcărilor în gaze – subiect în care fusese inițiat de Grigorovici – printr-o monografie valoroasă, publicată în limba franceză și ulterior în engleză .

Revenind la Grigorovici, gradul de periculozitate al cercetărilor în care se implicase avea să-i devină clar câteva decenii mai târziu, studiind biografia lui Heisenberg; acesta l-a fascinat în mod special, în mare parte din cauza amintirilor doctorale ale bunului său prieten, Şerban Țițeica. O altă sursă de fascinație era legată de excepționalele calități de administrator al științei dovedite de Heisenberg după război, ca organizator al Fundației Humboldt. Bucovinean a cărui primă limbă a copilăriei a fost germana, Grigorovici a rămas întreaga viață fascinat de spiritul de organizare german.

Stabilizarea comunismului în România, prin abolirea monarhiei și instaurarea republicii (30 decembrie 1947) a permis promovarea politicii partidului în mod sistematic, în toate domeniile de activitate, inclusiv în știință. În acest sens, Academia RPR aprobă pe 27 mai 1949  înființarea unui institut de fizică, aflat în subordinea sa. Acronimul IFA va ramâne același și după ce noul înființat Institut de Fizica al Academiei se va transforma, peste câțiva ani, în Institutul de Fizică Atomică.

Un document CIA din februarie 1952, atestă interesul cu care noul institut din România este urmărit din Statele Unite. Raportul menționează dificultățile în procurarea echipamentelor științifice și a literaturii de specialitate, fiind reținut în privința succesului dezvoltării acestuia, și totodată afirmă:

„Nu există nici un indiciu că, până în 1951, vreo cercetare de energie atomică s-ar fi desfășurat în institutul lui Hulubei. O singură încercare a fost făcută în 1946, de a realiza separarea izotopilor, printr‑o combinație de tuburi de separare și electroliză; deși metoda a părut promițătoare pentru anumiți izotopi ai clorului, nu a putut fi continuată din cauza lipsei de echipament.”

Constatăm că “încercarea” la care se referă CIA este ideea de separare a izotopilor, propusă de Grigorovici.

Este interesant să constatăm că aceasta „a părut promițătoare” experților americani, deși ea este descrisă deformat, poate prin nepriceperea unor birocrați implicați în redactarea raportului. De asemenea, merită remarcat că raportul nu menționează nimic despre descurajarea transmisă cu brutalitate cercetătorilor români.

Acum, când toate personajele implicate în temerara tentativă românească de separare a izotopilor au trecut în lumea umbrelor, putem doar să ne imaginăm ce ar fi putut realiza savanți ca Grigorovici sau Țițeica, dacă istoria le-ar fi fost favorabilă. Anii care au urmat au fost însă deosebit de cruzi cu Radu Grigorovici, al cărui părinte, Gheorghe Grigorovici, politician social-democrat cu mari merite în alipirea Bucovinei la România, în 1918, a fost arestat și a murit în închisoare in anul 1950. În urma decesului părintelui său, Radu Grigorovici a primit un telefon de la închisoarea Văcărești ,  prin care i s-a transmis mesajul: “Vino să-ți iei hoitul”.

( Victor Barsan – Contributors.ro )


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta