Geometria sacră, înțeleasă ca modalitate de integrare și exprimare a Spiritului în Materie, este o metaforă a Ordinii Universale. Punctul de plecare al acestei străvechi științe se află în contemplarea Unității metafizice, urmată de încercarea de a simboliza vizual ordinea pură a formelor care iau naștere din această Unitate.
Simbolistica numerelor
Numerele sunt simbolurile principiilor ce stau la baza Universului. Încercând să prezinte procesul de generare a Universului, Pitagora a explicat că mai întâi apare o Idee pură, un Arhetip. Această idee se obiectivează în mod concret, simbolic și sintetic, într-un număr. La rândul lui, numărul se exprimă printr-o figură geometrică, iar prin reunirea mai multor figuri se formează corpurile și din ele tot ce există în Universul creat. Pitagoreicii considerau că numerele impare sunt active, pozitive, dinamice, iar cele pare sunt receptive, pasive și potențiale. Cauza primă a întregii serii geometrice și aritmetice este conceptul enigmatic de 0 – cunoscut de civilizațiile antice, dar neutilizat în viața cotidiană datorită sacralității sale.
Numărul 1 a fost pretutindeni asociat Divinității, Vieții Unice, absolutului, sursei primordiale ce conține totul în unitatea sa.
Numărul 2 este originea diferențierii, a polarității, a tuturor contrastelor și opozițiilor. Simbolizează materia și substanța tuturor lucrurilor.
Numărul 3 reprezintă Creația și rezultă din întâlnirea numerelor 1 și 2, adică a Vieții cu Substanța sau Materia. Simbolul său geometric este triunghiul, prima formă geometrică închisă.
Numărul 4 este rezultatul Creației, fiind sinonim cu ordinea prezentă într-un sistem manifestat. Sunt patru planuri ale naturii, patru elemente chimice care stau la baza vieții, patru puncte cardinale. Numărul 4 este simbolizat prin pătrat și cruce.
Numărul 5 este un simbol al microcosmosului raportat la macrocosmos. Este numărul corespunzător arhetipului uman și e reprezentat prin pentagon.
Numărul 6 semnifică echilibrul și armonia rezultate din uniunea spirit-materie, viață-formă.
Numărul 7 ia naștere prin ruperea echilibrului conținut în numărul 6, astfel încât toate lucrurile să se poată reuni, 7 zile ale săptămânii.
Numărul 8 simbolizează mișcarea permanentă și spirala ciclurilor temporale.
Numărul 9 este format din trei trinități, deci reprezintă oglindirea lui trei la nivelul cel mai de jos al manifestării.
Numărul 10 este finalul Creației, marchează sfârșitul seriei și începutul uneia noi. Reprezintă întoarcerea la origine, dar la un nivel mai elevat. Este numărul tetraktys-ului pitagoreic (1+2+3+4) și totalitatea desăvârșită ce se întoarce la unitate.
Cercul, pătratul și triunghiul
Trei sunt figurile geometrice ce au exercitat o influență puternică asupra gândirii simbolice a umanității: cercul, pătratul și triunghiul. Ele se regăsesc invariabil în toate construcțiile sacre, constituind elementele primordiale din care s-au elaborat planurile arhitectonice.
Cercul, numit în sanscrită mandala, simbolizează totalitatea unitară (centrul). Cercul reprezintă perfecțiunea, omogenitatea, absența diferențierii sau a împărțirii. Poate simboliza lumea creată, manifestarea universală a Ființei unice și nemanifestate. Mișcarea circulară este perfectă, imuabilă, fără început și fără sfârșit, fără variații, de aceea cercul poate simboliza timpul, ciclul anotimpurilor și al planetelor.
Pătratul este imaginea concretizării, a stabilității și a perfecțiunii în materie. Este simbolul pământului, prin opoziție cu o figură statică, ancorată pe patru laturi, pătratul semnifică ideea de stagnare, de solidificare.
Triunghiul sugerează convergența sau concilierea contrariilor. Drumul cel mai cunoscut de la pătrat la triunghi e figurat de Pitagora în celebra imagine a tetraktys-ului, înțeleasă simbolic ca semn al curgerii naturii – un triunghi format din zece puncte așezate pe patru niveluri (de la bază spre vârf – patru puncte, trei puncte, două puncte, un punct), care înscrie ideea de patru într-un triunghi.
Numărul de aur
Secțiunea de aur, numită uneori și Raportul de aur, Proporția de aur sau Numărul de aur, notată cu litera grecească Φ (Fi), este primul număr irațional descoperit și definit în istorie.
El este aproximativ egal cu 1.618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări.
Prima definiție cunoscută îi aparține matematicianului grec Euclid, care l-a descris pe Φ drept proporția ce rezultă atunci când segmentul întreg se raportează la segmentul mai mare precum se raportează segmentul cel mare la cel mai mic.
Secțiunea de aur s-a bucurat de o largă popularitate în epoca Renașterii. Atunci a fost utilizată pentru prima dată și denumirea bine-cunoscută de „proporție divină”. Luca Pacioli a inclus-o în titlul lucrării sale De divina proportione, un tratat de arhitectură îmbogățit de Leonardo da Vinci cu 60 de desene ilustrând prezența secțiunii de aur în figuri geometrice.
Leonardo da Vinci consideră că secțiunea de aur este canonul după care ar trebui să se stabilească proporțiile între diferitele părți ale aceleași clădiri, precum și între volumul construit și cel rămas liber, pentru că numai astfel poate să placă ochiului.
Aplicații ale numărului de aur în arhitectură
Secțiunea de aur este prezentă în nenumărate opere arhitectonice ale umanității, de la Grecia clasică și culturile precolumbiene la arhitectura arabă și budistă, și de la era catedralelor gotice până la arhitectura modernă.
Unii autori disting proporția de aur în complexul megalitic de la Stonehenge, în vase egiptene, sumeriene și grecești, în ceramica din China, în sculpturi olmece și în produse cretane și miceniene din epoca târzie a bronzului, precum și în Marea Piramidă din Gizeh.
Acropola din Atena (468-430 î.Hr.), incluzând Partenonul, are multe proporții care aproximează secțiunea de aur. Atât întreaga fațadă a Partenonului, cât și elemente din alte zone ale edificiului sunt înscrise în dreptunghiuri de aur. Secțiunea de aur era bine-cunoscută în antichitatea greacă, sculptorul Fidias aplicând-o în proporționarea sculpturilor sale, printre cele mai cunoscute fiind Atena Partenos din Atena și Statuia lui Zeus aflată în Templul lui Zeus din Olimpia.
Castelul Chichén Itzá, construit de civilizația Maya, conține proporții de aur în configurația interiorului, pereții fiind astfel dispuși încât spațiile exterioare și camera centrală să se afle în relație de 1,618:1.
Raportul de aur pare să fie prezent într-o serie de capete olmece, în piatra Calendarului Aztec și într-o serie de planuri de casă aztece.
O analiză geometrică a Marii Moschei din Kairouan dezvăluie o aplicare consistentă a secțiunii de aur în proporția generală a planului și în dimensionarea spațiului de rugăciune, a curții și a minaretului.
Stupa Borobudur din Java, Indonezia, cel mai mare templu budist, are formă de piramidă, dimensiunea bazei pătrate aflându-se în raport de 1,618:1 cu diametrul celei mai mari terase circulare.
Istoricii care au studiat geometria catedralelor gotice au identificat prezența secțiunii de aur în Catedrala din Chartres (începută în sec. XII), Notre-Dame din Lyon (1157 – 1205) și Notre-Dame din Paris (1160).
( Noua Acropola )
