Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta

Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta

 Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta, la modul teoretic, reprezintă reperele între care se pot încadra, la un moment dat, partidele, mişcările politice dintr-o societate. În termenii specifici domeniului politic, dacă ne-am reprezenta eşichierul/spectrul politic, în funcţie de felul în care sunt abordate diversele probleme, adică după doctrină, pe o axă orizontală, ideologia de […]

 Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta, la modul teoretic, reprezintă reperele între care se pot încadra, la un moment dat, partidele, mişcările politice dintr-o societate. În termenii specifici domeniului politic, dacă ne-am reprezenta eşichierul/spectrul politic, în funcţie de felul în care sunt abordate diversele probleme, adică după doctrină, pe o axă orizontală, ideologia de stânga ar include social democraţia, socialismul, comunismul, ideologia de dreapta – liberalismul, monarhismul, conservatorismul, naţionalismul. Poziţiile mai moderate, cu diverse accente, sunt catalogate ca fiind de centru-stânga sau centru-dreapta, iar mişcările politice radicale, care apelează la mijloace violente pentru a-şi atinge scopurile, se încadrează fie în extrema stângă (anarhismul, de pildă), fie în extrema dreaptă (fascismul).

Aceste concepte politice – ideologia de stânga şi ideologia de dreapta – s-au născut în timpul Revoluţiei Franceze, din 1789, când, pentru simplificarea procedurii de vot, susţinătorii regelui stăteau în partea dreaptă a Adunării Naţionale a reprezentanţilor Stării Generale din Franţa, iar partizanii Republicii, în stânga. Ulterior, aceste concepte s-au consolidat şi au devenit fundamentale în limbajul politic universal, dar, în realitatea actuală, aceste ideologii pot să difere de la o ţară la alta, în funcţie de programele şi poziţiile diverselor organizaţii politice.

La modul teoretic, ideologia partidelor politice de dreapta se bazează pe o atitudine de susţinere a ordinii existente, pe o economie guvernată de piaţa liberă, cu un control minim din partea statului, cu taxe mici şi cu incurajarea organizaţiilor. Filosofia muncii este centrată pe proprietate privată, pe descentralizare, debirocratizare, oamenii trebuie să se bucure de egalitatea de şanse. Cultura, în sensul de totalitate a caracteristicilor distincte ale unei societăţi, de natură socială, materială, spirituală, intelectuală, emoţională, este cea care impune legea, adică normele scrise de conduită care reglează relaţiile specifice între oameni, organizaţii etc. În viziunea dreptei politice, ordinea, morală, echilibrul, respectul faţă de familie, tradiţie trebuie să caracterizeze viaţa public

În privinţa vieţii politice autohtone, dat fiind caracterul atipic, chiar “pitoresc” al acesteia, rămâne la latitudinea fiecăruia să se gândească şi să înţeleagă dacă se poate vorbi de existenţa unor ideologii autentice, de dreapta sau de stânga, dacă politicienii luptă cu adevărat, pentru transpunerea în realitate a unor “filosofii” doctrinare, a unor măsuri utile şi necesare pentru societate, dacă asistăm la o confruntare de idei, de programe politice şi soluţii posibile (mai ales că ne aflăm în plină desfăşurare a unui proces electoral şi urmează un altul, în decembrie) sau doar la un “joc” al intereselor cvasipersonale sau de grup.

În plus, traversăm şi o perioadă complicată din cauza pandemiei de coronavirus, când este atâta nevoie de proiecte şi decizii care să aibă un impact benefic asupra vieţilor noastre. Rămâne, de asemenea, la latitudinea fiecăruia să judece dacă discursul politicienilor noştri este unul care “zideşte”, care face trimitere la “adevăruri înalte”, care oferă încredere, creează, stimulează, exprimă preocuparea pentru cei mulţi sau dacă este doar un spectacol de proastă calitate, aparţinând nu se ştie cărei ideologii (poate una personală), în care se supralicitează argumentum ad personam/atacul la persoană, cu observaţii dispreţuitoare, jignitoare la adresa contracandidaţilor, intr-un limbaj de lemn, prăfuit, uneori “sforăitor”, ca pe vremea lui Caragiale, în care totul este dus în derizoriu, politicienii noştri fără ideologie, fără convingeri, crezând şi sperând că va câştiga cel mai “vocal”, cel mai “agresiv”.

Cu siguranţă, românii nu merg la vot pentru “ideologii” (mai ales că nici politicienii nu ştiu să şi le definească şi să le exprime), merg pentru a-i alege pe cei despre care cred ei că sunt capabili să conducă destinele societăţii, în spiritul adevărului, al bunăstării generale şi al progresului.

Pentru ca Argumentum ad populum (Întoarcerea la popor/ Apelul la majoritate) care intră în exerciţiul firesc al democraţiei, deşi este, din punct de vedere logic, o eroare (o convingere susţinută de un număr mare de oameni nefiind obligatoriu şi corectă) să aibă efectele scontate pentru binele societăţii, ar trebui să nu uităm că merităm (noi şi oricare alt popor) să fim conduşi de către cei care sunt cinstiţi, care ştiu să mobilizeze la acţiune şi care au substanţă, educaţie, ţeluri înalte, care să nu fie demagogi sau ignoranţi, nici chiar atunci când afirmă cu nonşalanţă că sunt “de dreapta” sau “de stânga”, fără a şti să definească o ideologie, cu atât mai puţin să o pună în practică.

( articol preluat de pe situl Destepti.ro)


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta